Jump to content

Gareth Bale, aproape de revenirea în Premier League. Real Madrid vrea să scape de galez, iar ofertele nu au întârziat să apară


cedrykk
 Share

Recommended Posts

Gareth Bale (30 de ani), unul dintre cei mai scumpi jucători din istoria lui Real Madrid, a avut prestaţii sub aşteptări în sezoanele recente, iar galezul a fost pus pe lista de transferuri, lucru recunoscut şi de oficialii formaţiei madrilene.

Aflat în această situaţie, extrema lui Real Madrid nu duce lipsă de oferte, iar cel mai recent interes i-ar aparţine lui Tottenham, chiar fostul club la lui Bale. Potrivit Marca, clubul condus de Florentino Prez solicită o sumă cuprinsă între 50 şi 60 de milioane de euro în schimbul fotbalistului, însă problema lui Tottenham ar fi reprezentată de salariul uriaş pe care îl are galezul.

În prezent, Gareth Bale câştigă un salariu anual de 17 milioane de euro, iar englezii şi-ar permite să îi plătească doar jumătate din acesta. Conform sursei citate, madrilenii sunt dispuşi să negocieze asupra sumei de transfer, având în vedere lipsa de eficienţă a fotbalistului, salariul mare şi fairplay-ul financiar, Real Madrid fiind obligată să vândă după ce a achiziţionat numeroşi jucători pe sume foarte mari.

Gareth Bale evoluează din 2013 la Real Madrid, când a fost cumpărat, chiar de la Tottenham, pentru 101 milioane de euro. În total, galezul a evoluat în 231 de meciuri, reuşind 102 goluri şi 64 de pase decisive. În sezonul trecut, acesta a jucat în 42 de meciuri şi a marcat de 14 ori. Contractul său cu Real Madrid expiră în 2022.

sursa

Link to comment
Share on other sites

  • .Vlad locked this topic
Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.