Cheltuieli de judecată şi dreptul de intervenție al instanţei

[uS DeviL]

Cheltuieli de judecată şi dreptul de intervenție al instanţei

 

 

 

Discuţia de mai jos se concentrează, punctual, pe onorariul datorat avocaţilor, cu clarificări din partea CCR privind rolul activ al instanţei faţă de partea care a căzut în pretenţii. 

 

Codul de procedură civilă prevede, prin art. 451 – Cuantumul cheltuielilor de judecată că acestea constau în:

- taxele judiciare de timbru;

- timbrul judiciar;

- onorariile avocaților;

- onorariile experților și ale specialiștilor numiți în condițiile art. 330 alin. (3);

- sumele cuvenite martorilor pentru deplasare și pierderile cauzate de necesitatea prezenței la proces, cheltuielile de transport și, dacă este cazul, de cazare;

- orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfășurare a procesului.

 

Acelaşi articol prevede, în continuare, că instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei. Măsura luată de instanță nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat și clientul său.

 

Acelaşi drept îl are instanţa şi în ce priveşte reducerea plăţii datorate experților judiciari și specialiștilor numiți. Nu pot fi însă micșorate cheltuielile de judecată având ca obiect plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, precum și plata sumelor cuvenite martorilor. 

 

Excepția a fost invocată de într-o cauză având ca obiect soluționarea cererii formulate de asociația de proprietari privind obligarea la plata unor sume de bani, reprezentând cote de întreținere restante.

 

- În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 21 – Accesul liber la justiție și art. 44 – Dreptul de proprietate privată.

 

- Autorul acesteia susține că prevederile legale criticate sunt neconstituționale în ceea ce privește acea componentă a cheltuielilor de judecată reprezentată de onorariile avocaților, fără a arăta în ce constă pretinsa contrarietate între textul de lege criticat și prevederile constituționale invocate, respectiv art. 21 și art. 44 din Constituție.

 

- În legătură cu acest aspect, Curtea a reținut că, deși nu sunt formulate critici concrete de neconstituționalitate, ci este invocată în mod generic încălcarea principiului constituțional al accesului liber la justiție și al dreptului de proprietate privată, analiza conținutului normativ al textului de lege criticat, în ceea ce privește referirea la acea parte din cheltuielile de judecată reprezentată de onorariile avocaților, poate fi raportată, în mod rezonabil, la conținutul implicit al textelor constituționale invocate. În acest sens, Curtea reține că asupra excepției de neconstituționalitate a prevederilor legale criticate s-a mai pronunțat, prin Decizia nr. 471/2017 sau prin Decizia nr. 165/2018, între alte dispoziții constituționale, și în raport cu dispozițiile art. 21 din Constituție.

 

- Prin Decizia nr. 471/2017, Curtea a reținut că avocatul, prin exercitarea profesiei sale, îndeplinește o activitate economică, ce constă în oferirea de bunuri sau servicii pe o piață liberă, însă orice activitate economică se desfășoară “în condițiile legii”; în consecință, legiuitorul a apreciat că valoarea onorariului trebuie să fie proporțională cu serviciul prestat, instituind astfel posibilitatea limitării sale în cazul în care nu există un just echilibru între prestația avocațială și onorariul solicitat. De asemenea, prin aceeași decizie, Curtea a mai reținut că obligativitatea plății cheltuielilor de judecată, incluzând onorariile avocaților, de către partea ale cărei pretenții nu au fost admise de instanța de judecată, are la bază ideea de culpă procesuală a acesteia și nu contravine prevederilor constituționale.

 

- Totodată, prin Decizia nr. 165/2018, în legătură cu obligativitatea plății cheltuielilor de judecată, incluzând onorariul avocatului, de către partea care pierde procesul, Curtea a reținut, invocând jurisprudența sa în această materie, că prerogativa instanței de a cenzura, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată, cuantumul onorariului avocațial convenit, prin prisma proporționalității sale cu amplitudinea și complexitatea activității depuse, este cu atât mai necesară cu cât respectivul onorariu, convertit în cheltuieli de judecată, urmează a fi suportat de partea potrivnică, dacă a căzut în pretenții, ceea ce presupune, în mod necesar, ca acesta să îi fie opozabil. Or, opozabilitatea sa față de partea potrivnică, terț în raport cu convenția de prestare a serviciilor avocațiale, este consecința însușirii sale de instanță prin hotărârea judecătorească prin al cărei efect creanța dobândește caracter cert, lichid și exigibil.

 

- Prin aceeași decizie, Curtea a mai reținut că obligativitatea plății cheltuielilor de judecată are la bază ideea de culpă procesuală, însă, dat fiind că partea care pierde procesul este obligată să suporte și onorariul avocatului părții adverse, pentru opozabilitate, cuantumul acestuia trebuie să fie însușit de către instanța de judecată. Din acest punct de vedere, prevederile textului de lege criticat îndeplinesc exigențele de claritate, precizie și previzibilitate, instituind criterii clare prin raportare la care instanța de judecată poate reduce, motivat, partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, apreciind asupra proporționalității acestora în raport cu obiectul cauzei, valoarea sau complexitatea acesteia, ori cu activitatea desfășurată de avocat. Mai mult, așa cum prevede expres textul de lege criticat, măsura luată de instanță nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat și clientul său.

 

- Cele statuate în decizia menționată își mențin valabilitatea și în prezenta cauză, întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale.

 

- Pentru aceleași considerente, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate prin

 

Decizia nr. 325/2019, publicată în Monitorul Oficial nr. 668 din 9 august 2019.

 

 

Sursa: legestart.ro