Jump to content
Sign in to follow this  
South zeEk

Cum este văzută de experţi schimbarea logo-ului Facebook.

Recommended Posts

vhgd.jpg?width=618&height=361

 

Compania Facebook şi-a schimbat logoul, într-o încercare de a diferenţia aplicaţia şi platforma web cu acelaşi nume de compania care deţine şi alte produse şi servicii, precum Instagram sau WhatsApp, potrivit unui anunţ făcut pe blogul oficial, citat de Mediafax. Noul logo al companiei este numele său scris cu litere mari. Schimbarea are mai multe implicaţii, potrivit experţilor în branding. De exemplu, când cineva scrie pe internet cu litere mari înseamnă, de obicei, că ţipă sau are tonul ridicat şi că doreşte să atragă atenţia. Totodată, literele mari folosite într-un logo transmit încredere. Noul logo are menirea să transmită „optimism”, iar efortul de rebranding este concentrat pe „claritate”, „empatie” şi „crearea de spaţiu”, potrivit unui anunţ făcut de companie. Aplicaţia Facebook îşi va păstra logoul actual. Decizia a fost criticată de Elizabeth Warren, candidat la alegerile prezidenţiale din SUA. „Cei de la Facebook pot să facă rebranding cât doresc, dar nu pot ascunde  aptul că au devenit prea mari şi prea puternici”, a scris senatorul pe Twitter. Warren este un politician care cere separarea în părţi mai mici a marilor companii din tehnologie, pe motiv că acestea au devenit mult prea influente.

 

Unii analişti cred că prin schimbarea logoului, Facebook îşi schimbă strategia de marketing, prin sublinierea faptului că este o corporaţie cu o ofertă diversificată de produse şi servicii. Alţi experţi susţin că Facebook încearcă să promoveze o nouă imagine, proaspătă, după numeroasele scandaluri în care reţeaua sa de socializare a fost implicată. Compania doreşte să „repornească discuţia despre brand”, crede Lisa Marie Nelson, specialist în marketing şi branding. „Ar putea fi ocazia să atragă atenţia de la alte lucruri”, a declarat ea, pentru publicaţia Washington Post. Noul font minimalist folosit pentru logo include spaţii mari între litere. Logoul se schimbă în funcţie de contextul din jur şi uneori include un gradient sau culori solide. Fontul folosit în logouri poate transmite mesaje. Băncile şi alte instituţii financiare preferă, de obicei, să folosească litere mari pentru a transmite încredere şi siguranţă, potrivit lui Carolina de Bartolo, expert în tipografie, citat de Washington Post. Schimbarea logoului vine după ce compania a modificat acum câteva luni modul în care arată aplicaţia mobilă. Aceasta este acum dominată de alb, în loc de albastru, iar interfaţa este mult mai aerisită. Compania se pregăteşte să relanseze şi interfaţa web a reţelei de socializare online.

 

Sursa: Descopera.Ro

Share this post


Link to post
Share on other sites
Guest
This topic is now closed to further replies.
Sign in to follow this  

×

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.