Jump to content

Ghidul XIX. Recuperarea banilor împrumutaţi


uS DeviL
 Share

Recommended Posts

Ai împrumutat o cunoștință și nu-ți mai înapoiază banii? Iată ce ar trebui să știi

 

Imagini pentru poza bani

 

 

Împrumuturi între prieteni sau între rude - de când lumea. Adesea, pentru a nu apela la creditele de nevoi personale sau alte soluții care presupun dobânzi la bănci și contracte (ca să nu mai spunem de cei care au deja tot felul de credite și restanțe și nu mai pot primi și alte sume de bani), oamenii se împrumută între ei. Poate fi vorba de 1.000 de lei, poate fi vorba de 1.000 de euro sau mai mult. Principiul e că banii se întorc la împrumutător pe seama unei promisiuni, de multe ori, fără vreo bucățică de hârtie care să consemneze împrumutul. Ce facem însă în situația în care promisiunea nu e respectată? Și, de fapt, cât de important e ca înțelegerea să nu se fi făcut doar prin vorbe?

 

Dacă împrumutatul nu înapoiază banii de bunăvoie, cel care i-a dat banii poate să facă o cerere de chemare în judecată.

 

Dacă suma este mai mică de 10.000 de lei, procedura este mult mai simplă, întrucât se poate face o cerere de valoare redusă. Aceasta constă într-un formular, care este practic tot o cerere de chemare, însă mult mai simplu de realizat, chiar de către o persoană fără studii juridice.

Dacă suma este mai mare de 10.000 de lei, va trebui realizată o cerere de chemare în judecată normală, eventual o ordonanță de plată.

Cererea de chemare în judecată se depune la judecătorie, dacă suma solicitată este de maximum 200.000 de lei. Dacă suma este mai mare, cererea va trebui depusă de tribunal. Un astfel de proces poate dura de la câteva luni până la peste un an, în funcție de gradul de aglomerare al instanței.

Într-un astfel de proces, cel mai important va fi să dovediți că într-adevăr s-a realizat un împrumut. Este preferabil să existe un contract semnat între părți cu datele esențiale ale înțelegerii. În lipsa unui contract, se vor utiliza orice alte dovezi, precum un ordin bancar cu o descriere clară a plății, de pildă, împrumut pentru reparație casă pe trei luni, sau o chitanță scrisă de împrumutat care menționează suma și durata împrumutului.

 

 

Sursa: avocatnet.ro

 

Edited by uS DeviL
Link to comment
Share on other sites

  • BIS aka OldNab changed the title to Ghidul XIX. Recuperarea banilor împrumutaţi
  • uS DeviL locked this topic
Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.