Cum ne transformăm rezoluțiile de anul nou în realitate.

[Elena]

 

Împrumutăm sărbători, obiceiuri și alte lucruri din cultura americană. Și nu pentru că nu am avea și noi cutumele proprii unice și apreciate peste tot în lume, ci pentru că presară sare și piper în tot acest tumult cotidian. Ideea de „rezoluție“ este, astăzi, pe buzele tuturor, însă acum ceva timp nu era un termen foarte uzitat, așa cum nu ne făceam nicio listă cu dorințe și visuri pe care să le bifăm în anul ce tocmai bate la ușă. Pe de altă parte, ele reușesc să ne pună pe gânduri, dar dau și o perspectivă viitorului apropiat sau mai puțin apropiat. Specialiștii însă, ne sfătuiesc să fim sinceri cu noi înșine și să ne stabilim perspective fezabile, în ideea în care să nu ne dezarmeze și, astfel, să se instaleze depresia în gândurile noastre.

Potrivit companiei de consultanță în resurse umane, Franklin Covey, o treime dintre rezoluții nu reușesc să fie duse la bun sfârșit, pentru că ele nu sunt setate corect (fie sunt impuse de societate), fie sunt prea vagi, fie sunt total nerealiste.

Revista Management Review crea, în anul 1981, atribute cuvântului „obiectiv“, care, deși, la acea vreme erau specifice segmentului business, ele se pot plia și în cazul rezoluțiilor. Unul dintre ele se referă la specificitatea lor. Mai precis, ele trebuie să fie cât mai clare, și, potrivit lui Katrine L. Milkman (prof. la Universitatea din Pennsylvania), ele trebuie să fie corelate de componenta timp. Tot prof. Milkman ne îndeamnă să ne realizăm și un plan de rezervă, în cazul în care eșuăm cu cel prezent. Și, de asemenea, ne încurajează să vorbim și comunității din care facem parte despre planurile pe care dorim să le punem în aplicare, ca un simbol al asumării răspunderii asupra lui. Desigur, inclusiv expunerea în mediul online poate fi o dovadă de curaj. Aici, însă, trebuie să ne așteptăm atât la reacții pozitive, cât și la sfaturi care ne pot întoarce din drumul nostru. Dar putem să ne gândim și că prin interconectivitatea dintre noi, putem să mai găsim persoane care au același afinități și planuri, și ne putem sfătui.

Un alt atribut se referă la măsurabilitate, pentru a putea diferenția progresul sau, din contră, regresul unui obiectiv. În acest sens, Jeffrey Gardere (psiholog și personalitate media) susține notarea, într-un jurnal, a tuturor modificărilor și a micilor pași obținuți, în vederea atingerii scopului propus.

Această materializare a obiectivelor trebuie să fie legată de realitate. Mai exact, atingerea, sau, mai precis, neatingerea lor, poate crea frustrări ce pot escalada pe toate palierele vieții. Ea trebuie să reflecte o izbândă cuantificabilă, realizabilă, însă, totodată, relevantă. Importanța unui scop este un alt atribut pertinent după care ne ghidăm lista rezoluțiilor. În acest sens, dr. psihiatru Michael Bennet subliniază că însemnătatea intrinsecă este cea care trebuie să aducă plus valoare obiectivului. El trebuie să fie personificabil pentru a-i putea adăuga „greutate“. Totodată, un alt aspect de care trebuie să ținem cont este acela prin care trebuie să admitem faptul că oricât am prognoza ceva, mereu vom avea o parte din noi care ne va împinge să mergem cu un pas înapoi. Iar explicația este una simplă: o schimbare nu este niciodată facil de pus în practică.

Un obiectiv grandios nu poate fi realizat în doi pași simpli. El are nevoie de componenta timp, dar și de alte obiective mai mici, care, coroborate, să poată rezulta într-o izbândă majoră. Charles Duhigg (autor  al cărții Puterea Obișnuinței) susține puterea micilor câștiguri, și, astfel, a progresului treptat. Totodată, el consideră că în vederea stabilirii sau a opririi unui obicei, acestea trebuie divizate în trei părți (indiciu, rutină, recompensă). Duhigg mai precizează că găsirea unui obiectiv și „croșetarea“ în jurul acestuia, trebuie să ne ofere curaj, dar și o stare de bine, în așa fel încât indiciile pe care le primim la nivel cognitiv să ne împingă să ne dorim să lucrăm și mai mult în acest sens. Rezoluția trebuie să producă o recompensă la final, și, în niciun caz, o pedeapsa.

Pe de altă parte, trebuie să fim conștienți că, în toată această „alergare“ după un scop final, își vor face apariția și obstacole aferente. Pauline Wallin (psiholog și autor al cărții Cum să-ți îmblânzești rebelul interior), încurajează ca orice plan de obiective trebuie să conțină și un plan de eșecuri. De asemenea, alegerea unui număr mai mic în atingerea obiectivelor, crește, direct proporțional, motivația noastră. Așadar, este important să ne concentrăm pe ceea ce am realizat deja și să ne reconfigurăm traseul, în funcție de drumul parcurs până în acel moment.

Dr. Oettingen propune tehnica W.O.O.P (dorință, rezultat, obstacol, plan), în care fiecare dintre elementele exprimate mai sus, să aibă un răspuns; astfel, planul devine realizabil.

Dr. Wallin ne sfătuiește ca indiferent de rezultatul pe care-l obținem la finalul planurilor noastre, să fim blânzi cu propria persoană. Acesta ne sfătuiește să nu ne blamăm, ci să vorbim deschis cu noi înșine, asemeni unui copil descurajat, oferind argumente pertinente.

Important este să ne găsim obiective care ne motivează și ne fac să fim o versiune mai bună a noastră. Atât timp cât lucrăm în acest sens, este mai puțin important rezultatul final, cât, mai ales, drumul parcurs în acest sens.

 

sursa: paginadepsihologie

 

 

[Elena]

T/C.