Jump to content

Speranța care nu s-a mai desăvârșit


eB AnnaSerrano
 Share

Recommended Posts

a, alison dilaurentis, charles
Căderea
Era una din acele dăți când depresia era acolo de una singură, netulburată de anxietate. Era septembrie. Strada era una dintre cele care duceau spre centru, așa că erau destul de mulți oameni care se plimbau. Câțiva dintre acești oameni îmi erau cunoscuți sau îi recunoșteam din copilărie, care se terminase oficial acum șase ani. 
Când ești în astfel de situații, îți imaginezi -în mod greșit- că nimeni altcineva din toată lumea nu s-a mai simțit în halul ăsta. M-am rugat să fiu acei oameni, oricare dintre ei. Cei de optzeci de ani, cei de opt ani, femeile, bărbații, chiar și câinii lor. Tânjeam să exist în mințile lor, nu puteam face față neîncercatei torturi de sine, cum nu aș fi putut face față să țin mâna pe un cuptor încins în timp ce aș fi văzut în jurul meu găleți pline de gheață. Era doar epuizarea  survenită în urma neputinței mele de a-mi găsi confortul mental. 

Era oboseala fiecărui gând pozitiv care se lovește de un zid înainte de a apuca să răsară. 
Un efect secundar al depresiei e că uneori devii obsedat de felul în care funcționează creierul. 
Un creier nu e un prăjitor de pâine.. e complex. Deși cântărește puțin peste un kilogram, e un kilogram care conține o viață întreagă de amintiri. E îngrijitor de magic, în sensul că face atât de multe cu noi, fără să înțelegem de ce și cum o face. 

Nebunia incipientă - Mintea e corpul 
Un lucru e sigur: nu suntem nici pe aproape de sfârșitul științei -mai ales al unei științe atât de tinere precum neuroștiința- așa că majoritatea lucrurilor pe care le știm, vor fi infirmate sau revizuite în viitor. Așa funcționează știința, nu prin credință oarbă, ci prin îndoială continuă. 
Tot ce putem face, pe moment, e chiar ceea ce avem nevoie să facem: să ne acultăm pe noi înșine. Când încercăm să ne facem mai bine, singurul adevăr care contează e cel care ne ajută. Diazepamul nu a funcționat pentru mine, pastilele de dormit și sănătatea nu au funcționat nici ele. 
Tindem să vedem mintea și corpul drept părți separate, în timp ce în epocile precedente inima era centrul ființei noastre, sau măcar la același nivel cu mintea.

Aveam această separație ciudată, conform căreia mintea e cea care ne operează.
Palpitațiile, membrele dureroase, palmele transpirate, senzația de furnicătură care acompaniază anxietatea, de pildă. Aceste membre dureroase si epuizarea
totală a corpului fac parte câteodată din depresie. 

Link to comment
Share on other sites

  • Elena locked this topic
Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.