Jump to content

Cine a cântat la Oscar 2020, ediția cu o apariție surpriză și o premieră - VIDEO & LISTĂ CÂȘTIGĂTORI


Madalin AM
 Share

Recommended Posts

Gala Oscar 2020 s-a desfășurat fără gazdă, dar s-a bucurat de o serie de momente memorabile. Un artist ce nu fusese anunțat de organizatori a urcat pe scenă și a stârnit confuzie, mirare, dar și încântare în rândul audienței. Ediția de pe 10 februarie 2020 a marcat și o premieră în materie de câștigători, filmul "Parasite" obținând un Oscar într-o categorie în care niciun film străin nu se mai remarcase până acum.

 

Oscar 2020 (Artwork)

 

Cea de-a 92-a ediție a premiilor Oscar a avut loc duminică noapte, la Los Angeles. Mulți dintre câștigătorii serii au fost pe lista favoriților încă de la gala decernării Globurilor de Aur, demonstrându-se încă o dată că, de cele mai multe ori, criticii au opinii similare.

Numele care a stat pe buzele tuturor în ultimele săptămâni a fost Joaquin Phoenix. Interpretarea sa din filmul "Joker" i-a adus o expunere de care nu se mai bucurase până acum, adăugându-și în palmares grație acestui rol un Glob de Aur, un Bafta și un SAG Award. Criticat, dar și apreciat, actorul în vârstă de 45 de ani a primit pe 10 februarie 2020 primul său premiu Oscar. În discursul de mulțumire, ne-a îndemnat să-i tratăm pe cei din jur cu mai multă bunătate, amintind totodată de fratele lui mai mare, River Phoenix, ce s-a stins din viață la vârsta de doar 23 de ani. "Run to the rescue with love and peace will follow", au fost cuvintele cu care actorul și-a încheiat discursul, citând un vers scris de River.

 

Coloana sonoră a filmului "Joker", semnată de compozitoarea Hildur Guðnadóttir, a fost recompensată cu Oscar pentru Cel mai bun soundtrack, în categoria Cel mai bun cântec original câștigând Elton John cu piesa "I’m Gonna Love Me Again", din filmul "Rocketman".

Brad Pitt, ce câștigase, la fel ca Joaquin, un Glob de Aur, un Bafta și un SAG Award, și-a adăugat în palmares și un premiu Oscar, pentru Cel mai bun actor în rol secundar. Pe același traseu au mers și Renée Zellweger și Laura Dern, premiate, la rândul, lor cu premii Oscar, după un început de an încununat de multe alte premii.

Spre surprinderea tuturor celor prezenți la gala Oscar, Eminem a urcat pe scenă și a oferit publicului un live memorabil. Rapper-ul a interpretat piesa "8 Mile", care îi aducea în urmă cu 17 ani premiul Oscar pentru Cea mai bună piesă originală.

Nimeni nu știe încă de ce Eminem nu a fost anunțat de organizatori și nu a fost dezvăluit nici care a fost motivul acestei apariții surpriză, însă reacțiile celor din sală spun mai multe decât ar putea să o facă orice prezentator. Mulți au fost șocați, energia sălii schimbându-se complet. Printre spectatori s-au aflat și fani Eminem, care au demonstrat că încă știu versurile acestei piese.

 

 

 

 

Câștigătorii premiilor Oscar 2020:

CEL MAI BUN FILM

  • Parasite - CÂȘTIGĂTOR
  • 1917
  • The Irishman
  • Jojo Rabbit
  • Joker
  • Little Women
  • Marriage Story
  • Once Upon a Time…in Hollywood
  • Ford v Ferrari

 

CEL MAI BUN ACTOR ÎN ROL PRINCIPAL

  • Joaquin Phoenix, Joker - CÂȘTIGĂTOR
  • Leonardo DiCaprio, Once Upon a Time…in Hollywood
  • Antonio Banderas, Pain and Glory
  • Adam Driver, Marriage Story
  • Jonathan Pryce, The Two Popes

 

CEA MAI BUNĂ ACTRIȚĂ ÎN ROL PRINCIPAL

  • Renée Zellweger, Judy - CÂȘTIGĂTOARE
  • Cynthia Erivo, Harriet
  • Scarlett Johansson, Marriage Story
  • Charlize Theron, Bombshell
  • Saoirse Ronan, Little Women

 

CEL MAI BUN ACTOR ÎN ROL SECUNDAR

  • Brad Pitt, Once Upon a Time…in Hollywood - CÂȘTIGĂTOR
  • Al Pacino, The Irishman
  • Joe Pesci, The Irishman
  • Anthony Hopkins, The Two Popes
  • Tom Hanks, A Beautiful Day in the Neighborhood

 

CEA MAI BUNĂ ACTRIȚĂ ÎN ROL SECUNDAR

  • Laura Dern, Marriage Story - CÂȘTIGĂTOARE
  • Florence Pugh, Little Women
  • Margot Robbie, Bombshell
  • Kathy Bates, Richard Jewell
  • Scarlett Johansson, Jojo Rabbit

 

CEL MAI BUN REGIZOR

  • Bong Joon-ho, Parasite - CÂȘTIGĂTOR
  • Sam Mendes, 1917
  • Todd Phillips, Joker
  • Martin Scorsese, The Irishman
  • Quentin Tarantino, Once Upon a Time…in Hollywood

 

CEL MAI BUN SCENARIU ORIGINAL

  • Bong Joon-ho, Parasite - CÂȘTIGĂTOR
  • Rian Johnson, Knives Out
  • Noah Baumbach, Marriage Story
  • Sam Mendes & Krysty Wilson-Cairns, 1917
  • Quentin Tarantino, Once Upon a Time…in Hollywood

 

CEL MAI BUN SCENARIU ADAPTAT

  • The Irishman (Steven Zaillian)
  • Jojo Rabbit (Taika Waititi) - CÂȘTIGĂTOR 
  • Joker (Todd Phillips & Scott Silver)
  • Little Women (Greta Gerwig)
  • The Two Popes (Anthony McCarten)

 

CEL MAI BUN CÂNTEC ORIGINAL

  • “I Can’t Let You Throw Yourself Away” - “Toy Story 4”
  • “I’m Gonna Love Me Again” - “Rocketman” - CÂȘTIGĂTOR 
  • “I’m Standing With You” - “Breakthrough”
  • “Into the Unknown” - “Frozen 2”
  • “Stand Up” - “Harriet”

 

CEA MAI BUNĂ COLOANĂ SONORĂ

  • 1917 (Thomas Newman)
  • Joker (Hildur Guðnadóttir) - CÂȘTIGĂTOARE
  • Little Women (Alexandre Desplat)
  • Marriage Story (Randy Newman)
  • Star Wars: The Rise of Skywalker

 

CEL MAI BUN FILM STRĂIN

  • Corpus Christi (Polonia)
  • Honeyland (Macedonia)
  • Les Miserables (Franta)
  • Pain and Glory (Spania)
  • Parasite (Coreea de Sud) - CÂȘTIGĂTOR 

 

CEL MAI BUN DESIGN DE PRODUCȚIE

  • 1917
  • The Irishman
  • Jojo Rabbit
  • Once Upon a Time in Hollywood - CÂȘTIGĂTOR 
  • Parasite

CEL MAI BUN MONTAJ

 

  • Ford v Ferrari (Andrew Buckland & Michael McCusker) - CÂȘTIGĂTOR 
  • The Irishman (Thelma Schoonmaker)
  • Jojo Rabbit (Tom Eagles)
  • Joker (Jeff Groth)
  • Parasite (Jinmo Yang)

 

CEA MAI BUNĂ CINEMATOGRAFIE (REGIE DE IMAGINE)

  • 1917 (Roger Deakins) - CÂȘTIGĂTOR 
  • The Irishman (Rodrigo Prieto)
  • Joker (Lawrence Sher)
  • The Lighthouse (Jarin Blaschke)
  • Once Upon a Time in Hollywood (Robert Richardson)

 

CELE MAI BUN EFECTE VIZUALE 

  • 1917 - CÂȘTIGĂTOR 
  • Avengers: Endgame
  • The Irishman
  • The Lion King
  • Star Wars: The Rise of Skywalker

 

CELE MAI BUNE COSTUME 

  • Jojo Rabbit
  • Once Upon a Time in Hollywood
  • The Irishman
  • Joker
  • Little Women - CÂȘTIGĂTOR 

 

CEL MAI BUN MIXAJ DE SUNET

  • 1917 - CÂȘTIGĂTOR 
  • Ad Astra
  • Ford v Ferrari
  • Joker
  • Once Upon a Time in Hollywood

 

CEL MAI BUN SCURTMETRAJ DE ANIMAȚIE

  • Dcera (Daughter)
  • Hair Love - CÂȘTIGĂTOR 
  • Kitbull
  • Memorable
  • Sister

 

CEL MAI BUN LUNGMETRAJ DE ANIMAȚIE:

  • How to Train Your Dragon: The Hidden World (Dean DeBlois)
  • I Lost My Body (Jeremy Clapin)
  • Klaus (Sergio Pablos)
  • Missing Link (Chris Butler)
  • Toy Story 4 (Josh Cooley) - CÂȘTIGĂTOR 

 

CEL MAI BUN DOCUMENTAR LUNGMETRAJ 

  • American Factory (Netflix) - CÂȘTIGĂTOR 
  • The Cave (National Geographic)
  • The Edge of Democracy (Netflix)
  • For Sama (PBS)
  • Honeyland (Neon)

 

CEL MAI BUN DOCUMENTAR SCURTMETRAJ

  • In the Absence
  • Learning to Skateboard in a Warzone (If You’re a Girl) - CÂȘTIGĂTOR 
  • Life Overtakes Me
  • St.Louis Superman
  • Walk Run Cha-Cha

 

CEL MAI BUN MACHIAJ 

  • Bombshell - CÂȘTIGĂTOR 
  • Joker
  • Judy
  • Maleficent: Mistress of Evil
  • 1917

 

 

Sursa: aici

Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.