Jump to content
Hostul a fost schimbat. Daca vedeti serverul offline readaugati rpg.b-zone.ro sau 141.95.124.78:7777 in clientul de sa-mp ×

[PYTHON] Structuri de decizie si structuri repetitive


Clanin3
 Share

Recommended Posts

Salut! In acest topic vă voi prezenta structurile de decizie si structurile repetitive.

 

1. Structuri de decizie (if, else, elif)

Structura generala:

  a. IF

if expresie:
  //instructiuni

Daca expresia are valoarea 1, atunci se vor executa toate instrucțiunile din interiorul structurii IF.

 

Exemplu 1:

x = 3
if x == 3:
    print("x=3")

În următorul exemplu inițializăm variabila x cu numărul întreg 3, iar mai apoi verificăm dacă x este egal cu 3. Valoarea expresiei este 1, așadar se va afișa mesajul "x=3" pe ecran.

 

image.png

 

Exemplu 2:

x = 3
if x != 3:
    print("x=3")

În acest exemplu inițializăm, din nou, variabila x cu numărul întreg 3, iar apoi verificăm daca x este diferit de 3. Valoarea expresiei este 0, așadar nu se va afișa nimic pe ecran.

 

image.png

 

  b. ELSE

if expresie:
  //instructiuni
else:
  //alte instructiuni

Daca expresia are valoarea 0, atunci se vor executa toate instrucțiunile din interiorul structurii ELSE.

! Structura "ELSE" nu poate fi folosită fără structura IF.

! Structura "ELSE" poate lipsi în prezenta structurii "IF", însă invers niciodată.

 

Exemplu 1:

x = 2
if x > 0:
    print("Pozitiv.")
else:
    print("Negativ sau nul.")

În acest exemplu x primește valoarea 2, iar mai apoi se verifică dacă este mai mare decât 0. Valoarea expresiei este 1, așadar se va afișa pe ecran "Pozitiv.".

 

image.png

 

Exemplu 2:

x = -2
if x > 0:
    print("Pozitiv.")
else:
    print("Negativ sau nul.")

În exemplul acesta x primește valoarea -2, iar apoi se verifică dacă este mai mare decât 0. Expresia are valoarea 0, așadar se va afișa "Negativ sau nul."

 

image.png

 

  c. ELIF

 

 - ELIF este echivalentul structurii else if din C/C++.

if expresie1:
  //instructiuni1
elif expresie2:
  //instructiuni2
else:
  //instructiuni3

Daca expresie1 are valoarea 0, se va evalua expresie1. Daca expresia expresie1 are valoarea 1, atunci se vor executa toate instructiunile din interiorul acestei structuri. Daca niciuna din expresii nu are valoarea 1, atunci se vor executa instrucțiunile din structura ELSE.

 

Exemplu 1:

x = 14
if x > 0:
    print("Pozitiv.")
elif x == 0:
    print("Nul.")
else:
    print("Negativ")

În următorul exemplu, valoarea primei expresii este 1, așadar nu se vor mai testa următoarele expresii și va fi afișat pe ecran mesajul "Pozitiv.".

 

image.png

 

Exemplu 2:

x = 0
if x > 0:
    print("Pozitiv.")
elif x == 0:
    print("Nul.")
else:
    print("Negativ")

În următorul exemplu, valoarea primei expresii este 0, așadar se va testa următoarea expresie. Expresia (x==0) are valoarea 1, așadar se va afișa mesajul "Nul.".

 

image.png

 

Exemplu 3:

x = -39
if x > 0:
    print("Pozitiv.")
elif x == 0:
    print("Nul.")
else:
    print("Negativ")

În acest exemplu, ambele expresii au valoarea 0, așadar se va afișa mesajul "Negativ" din structura ELSE.

 

image.png

 

2. Structurile repetitive (while, for)

 

  a. WHILE

 

while expresie:
  //instructiuni

 

Exemplu:

a = 0
b = 10
while a <= b:
    print(a)
    a+=1

În acest exemplu se vor afișa toate numerele din intervalul [a;b] (INTERVAL INCHIS). Cât timp expresia are valoarea 1, se va afișa valoarea lui a, iar mai apoi a va fi adunat cu 1. După ce expresia va avea valoarea 0, programul va părăsi structura WHILE si va continua să execute următoarele instrucțiuni.

 

image.png

 

  b. FOR

 

for i in range(a, b, pas):
  //instructiuni

Cu ajutorul acestei structuri, se vor executa instructiunile cât timp i se află în intervalul [a; b). După fiecare executare, i va fi adunat cu variabila pas. Acesta poate lipsi, iar atunci pasul va fi 1. Numarul a poate lipsi și el, iar atunci a va fi considerat 0. O formă mai ușoară pentru i ∈ [0; b), i+=1 la fiecare set de instructiuni din for executat.

 

for i in range(b):
  //instructiuni

 

Exemplu:

a=3
b=7

for i in range(a,b):
    print(i)

În acest exemplu se vor afișa toate numerele întregi din intervalul [3;7).

 

image.png

 

* Dacă există greșeli, aștept reply în acest topic sau un PM.

Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.