Jump to content

TOP 50 cele mai bune seriale SF din istoria televiziunii


South Silviu.
 Share

Recommended Posts

battlestar-galactica-640.jpg?height=294&

 

Spaţiul şi tehnologia viitorului au capturat întotdeauna imaginaţia oamenilor, iar mulţi vizionari au ales să îşi exprime fascinaţia faţă de aceste domenii prin filme şi seriale care încearcă să prezinte viitorul în diverse forme din genul science fiction. Deşi există multe astfel de creaţii lansate în ultima sută de ani, de când există cinematografia, există câteva care pot fi considerate „cele mai bune”. Iată care ar putea fi cele mai bune 50 de seriale SF de până acum.

 

Lista a fost compilată de publicaţia americană Rolling Stone şi include câteva titluri care nu au fost difuzate niciodată într-o manieră oficială în România. Totuşi, multe dintre aceste titluri sunt cu siguranţă cunoscute pentru orice fan al genului SF. Lista de mai jos poate fi un ghid bun pentru cei care abia acum descoperă genul SF, sau pentru fani care vor să descopere câteva titluri pe care le-au ratat iniţial. Desigur, locul întâi este ocupat de serialul care a adus acest gen în atenţia publicului larg: originalul Star Trek, difuzat în anii ’60.

 

TOP 50 cele mai bune seriale SF din istoria televiziunii

 

  1. Star Trek (1966 – 1969)
  2. The Twilight Zone (1959 – 1964) („Zona Crepusculară”)
  3. Battlestar Galactica (2004 – 2009)
  4. Doctor Who (1963 – prezent)
  5. The Mandalorian (2019 – prezent)
  6. The Prisoner (1967 – 1968) („Prizonierul”)
  7. The X-Files (1993 – 2016) („Dosarele X)
  8. Westworld (2016 – prezent)
  9. Watchmen (2019)
  10. Firefly (2002 – 2003) („Mercenarii universului”)
  11. Stranger Things (2016 – prezent)
  12. Buffy the Vampire Slayer (1997 - 2003) (Buffy, spaima vampirilor”)
  13. Black Mirror (2011 – prezent) („Oglinda Neagră”)
  14. Legion (2017 – 2019)
  15. The Outer Limits (1963 – 1965) („La Limita Imposibilului”)
  16. Devs (2020)
  17. The Handmaid’s Tale (2017 – prezent) („Povestea Slujitoarei”)
  18. Orphan Black (2013 – 2017)
  19. Utopia (2013 – 2014)
  20. The Expanse (2015 – prezent)
  21. Astroboy (1963 – 1966)
  22. Lost (2004 – 2010) („LOST: Naufragiaţii”)
  23. Star Trek: The Next Generation (1987 – 1994)
  24. Wynonna Earp (2016 – prezent)
  25. Fringe (2008 – 2013)
  26. Torchwood (2006 – 2011)
  27. Dollhouse (2009 – 2010)
  28. The Quartermass Experiment (1953)
  29. Babylon 5 (1994 – 1998)
  30. Quantum Leap (1989 – 1993) („Capcana Timpului”)
  31. Space: 1999 (1975 – 1977)
  32. The Flash (2014 – prezent)
  33. Life on Mars (2006 – 2007)
  34. Jessica Jones (2015 – 2019)
  35. V (1983 – 1985)
  36. Stargate SG-1 (1997 – 2007)
  37. The Hitchhiker’s Guide to the Galaxy (1981) („Ghidul Autostopistului Galactic”)
  38. Agents of S.H.I.E.L.D. (2013 – prezent)
  39. Futurama (1999 – 2013)
  40. The Six-Millon Dollar Man (1974 – 1978)
  41. The OA (2016 – 2019)
  42. Misfits (2009 – 2013)
  43. Man in the High Castle (2015 – 2019)
  44. Max Headroom (1987 – 1988)
  45. Now and Again (1999 – 2000)
  46. The 100 (2014 – prezent)
  47. Thunderbirds (1965 – 1966)
  48. Red Dwarf (1988 – prezent)
  49. Aeon Flux (1991 – 1995)
  50. Humans (2015 – 2018)

 

 

 

 

Sursa

Link to comment
Share on other sites

O lista destul de utila. As vrea sa dau o sansa serialelor "Black Mirror" si "Stranger Things", desi nu sunt fan al SF-ului (stiu ca Stranger Things nu e chiar SF, dar ideea ramane valabila).

Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.