Jump to content

OUG adoptată: Persoanele fizice și firmele vor putea amâna plata ratelor la credite până la sfârșitul anului


F4L John
 Share

Recommended Posts

Monitorul Oficial - MonitorulOficial.ro

 

 

În situația economică dificilă pe care o traversează țara noastră, generată de pandemia de coronavirus, guvernanții au decis aseară amânarea plății ratelor la credite pe o perioadă de până la nouă luni, potrivit unei ordonanțe de urgență adoptate și care urmează să apară în Monitorul Oficial. Măsura se va aplica tuturor celor ce au credite contractate la bănci sau la IFN-uri, indiferent dacă-s persoane fizice sau firme.

 

Ordonanța de urgență pentru amânarea ratelor la bănci și IFN-uri trebuie să apară curând în Monitorul Oficial, însă aceasta va trebui pusă în aplicare prin norme stabilite prin hotărâre de Guvern. Conform ministrului finanțelor, Florin Cîțu, săptămâna viitoare ar urma să apară și aceste norme de aplicare.

 

„Cine sunt debitorii care pot să beneficieze de această ordonanță? Persoane fizice sau juridice - aici includem pe toată lumea care are calitatea de împrumutat în contractele de credit. Pe ce perioadă se pot suspenda ratele? Se suspendă la cererea debitorului cu până la nouă luni, dar nu mai mult de 31 decembrie 2020”, a declarat aseară Florin Cîțu.

 

Cererile vor putea fi depuse inclusiv online, dar numai în timpul perioadei în care este decretată stare de urgență în România. Așadar, orice cerere de amânare a ratelor la credite venită după starea de urgență va fi respinsă din start.

 

De principiu, vor exista două mari condiții pentru a beneficia de amânarea ratelor: solicitanții să nu aibă restanțe la momentul depunerii cererii și aceștia să fi fost afectați direct sau indirect de coronavirus.

 

„Se acordă suspendarea plății doar debitorilor ale căror venituri au fost afectate direct sau indirect de situația gravă provocată de pandemia coronavirusului. Vom detalia în normele de aplicare ce înseamnă direct sau indirect. Până când pot face aceste cereri cei care doresc suspendarea ratelor? Cel mai târziu până la încetarea stării de urgență pe teritoriul României”, a adăugat ministrul.

 

Atenție! Ordonanța adoptată de Guvern NU se aplică momentan. Pentru a intra în vigoare, aceasta trebuie publicată în Monitorul Oficial, iar apoi trebuie să se dea norme pentru aplicarea ei.

 

Sursă: avocatnet.ro

 

Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.