Jump to content

Cum arată primul telefon cu Android din lume. Nu seamănă deloc cu telefoanele pe care le avem acum în buzunar


Madalin
 Share

Recommended Posts

google-sooner-2-scaled-640.jpg?height=31

 

Platforma Android a debutat în anul 2008 cu telefonul Google G1, cunoscut şi sub numele de HTC Dream, un dispozitiv de tip slider cu tastatură fizică QWERTY. Totuşi, platforma Android nu a fost dezvoltată şi gândită iniţial pentru touchscreen-uri, această decizie fiind luată abia în ultimul an de dezvoltare, după ce Google a văzut iPhone-ul celor de la Apple. Iată cum arăta prima versiune de Android şi primul telefon din lume care a rulat acest software: modelul HTC Sooner.

 

Pentru că platforma Android a început dezvoltarea la milocul anilor 2000, Andy Rubin şi echipa sa au încercat să creeze o alternativă la cele mai populare smartphone-uri ale momentului respectiv: BlackBerry. Astfel, platforma Android a fost iniţial gândită drept o platformă de productivitate, care să ruleze pe dispozitive echipate cu o tastatură QWERTY, poziţionată sub un display mic. Dacă ai vedea modelul HTC Sooner de la distanţă, ai putea să juri că face parte dintr-o familie de dispozitive BlackBerry mai ieftine, sau este un Nokia cu Symbian.

 

Primul „Android” nu avea touchscreen, deci navigaţia prin meniuri era realizată cu un buton direcţional, poziţionat central. Acesta avea butoanele Home, Back şi Menu, cât şi un buton pentru favorite, pe lângă clasicele butoane pentru preluat şi închis apeluri. Încărcarea se făcea printr-un port mini USB, iar pe partea din spate exista o singură cameră foto. Iată şi specificaţiile hardware, modeste pentru vremurile noastre, însă destul de puternice în 2006-2007, când acest telefon era în teste.

 

HTC Sooner

 

  • Procesor: Texas Instruments OMAP850, 200 MHz single-core
  • Display: 2,43” 320 x 240
  • RAM: 64 MB
  • Stocare: 64 MB
  • Card: da, microSD
  • Baterie: 960 mAh
  • Cameră: 1,3 megapixeli
  • Port de încărcare: mini USB
  • Conectivitate: Bluetooth, GPRS/EDGE

 

HTC a confirmat între timp că telefonul Sooner, prototipul cu Android, era bazat pe configuraţia hardware a modelului HTC Excalibur, un model livrat cu Windows Mobile la momentul respectiv.

 

Este impresionant însă cât de mult s-a schimbat sistemul de operare Android între versiunea de pe HTC Sooner şi cea care a fost livrată cu HTC Dream în 2008. De la o interfaţă „landscape” fără touchscreen, echipa Google a reuşit să transforme sistemul de operare complet, cu o interfaţă touch verticală, mult mai apropiată de ceea ce reprezintă acum un smartphone.

 

În prezent, HTC Sooner nu mai poate fi folosit ca un dispozitiv pe care să te bazezi. În primul rând, faptul că poate să se conecteze doar la antene 2G înseamnă că pe anumite reţele şi în anumite zone, acesta nu va avea semnal. Apoi, faptul că rulează o versiune atât de veche de Android înseamnă că multe dintre API-urile pe care le foloseşte nu mai funcţionează. Cei de la Android Police, care au testat recent telefonul spun că nici măcar autentificarea cu un cont Google nu mai este activă pe acest dispozitiv.

 

Desigur, telefonul nu a fost niciodată disponibil la raft, aşa că nici software-ul său nu a fost niciodată într-o versiune finisată.

 

Privind în urmă, Google a luat decizia corectă să modifice sistemul de operare Android atât de drastic înainte de lansarea oficială. Între timp, aceasta a devenit cea mai populară platformă software din lume, fiind folosită de majoritatea producătorilor de smartphone-uri şi tablete din lume (în afară de Apple).

 

Sursa

Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.