Jump to content
Hostul a fost schimbat. Daca vedeti serverul offline readaugati rpg.b-zone.ro sau 141.95.124.78:7777 in clientul de sa-mp ×

Galaxy Fold 2 va porni cu specificații mai modeste, pentru obținerea unui preț mai bun


Madalin
 Share

Recommended Posts

Galaxy Fold 2 va porni cu specificații mai modeste, pentru obținerea unui preț mai bun

 

Samsung a lansat deja un smartphone pliabil în acest an, dar Galaxy Z Flip nu este succesorul Galaxy Fold, compania pregătind un nou flagship pentru finalul acestui an. Chiar dacă nu a fost confirmat cu un anunț oficial, sunt șanse mari ca acesta să se numească Galaxy Fold 2, apărând ca o versiune îmbunătățită a modelului actual.

Încercând să adreseze și problema prețului, Samsung pare că va porni ceva mai de jos cu specificațiile lui Galaxy Fold 2, livrând în configurația de bază ”doar” 256GB memorie internă.

 

Lansat cu prețul de La 1980 de dolari, Galaxy Fold rămâne astfel cel mai scump smartphone pe care Samsung l-a oferit vreodată . Mai degrabă o justificare pentru prețul foarte piperat, decât o consecință a acestuia, specificațiile modelului actual pornesc de la un nivel extravagant, cumpărătorii având la dispoziție un singur model disponibil, cu stocare de 512 GB.

 

Ceva mai rezonabil, Galaxy Fold 2, identificat cu numele de model SM-F916, va avea 256 GB de stocare internă. Vor fi două modele de SM-F91x, al doilea primind stocare de 512 GB. Această departajare permite justificarea unui preț ceva mai accesibil pentru Galaxy Fold 2, fără ca utilizatorii modelului din prima generație să se simtă neapărat păcăliți.

 

Aparent, efortul pentru obținerea unui preț de pornire ceva mai mic este motivat de primirea foarte bună de care are parte modelul Galaxy Z Flip, care la un cost de 1400 de dolari pare aproape rezonabil ca următoare alegere pentru un telefon premium.

 

Noul smartphone este de așteptat să primească un ecran secundar ceva mai mare decât modelul 4,6” disponibil pe modelul actual. De asemenea, și diagonala ecranului pliabil ar putea crește la un respectabil 7.7 inch, în comparație cu 7.3 inch. La partea de design, decupajul aplicat în dreptul camerei frontale probabil că va fi schimbat cu o perforație, lăsând mai mult spațiu de afișare util.

 

Cât despre zvonurile privind includerea accesoriului S Pen în dotarea lui Galaxy Fold 2, deocamdată informațiile nu pot fi confirmate cu dovezi clare.

 

Ajungând la camera foto, Samsung pare că va împrumuta configurația folosită cu modelul Galaxy S20+

 

Tot pentru reducerea costurilor, este așteptat ca Galaxy Fold 2 să aibă și o variantă 4G (SM-F910), adresată celor care se pot lipsi de conectivitatea 5G.

 

Conform planurilor actuale, Galaxy Fold 2 va fi lansat în a doua jumătate a acestui an, unele zvonuri indicând chiar luna august, simultan cu modelul Galaxy Note 20.

 

Sursa

Edited by Madalin
Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.