Jump to content

Acum poţi vizita mormântul unei regine din Egiptul Antic în mod virtual


South Silviu.
 Share

Recommended Posts

turisti-egipt-pixabay-descopera.jpg?width=618&height=361

 

Anunţul a fost făcut de către Ministerul Turismului şi Antichităţilor din Egipt.

 

Pandemia de COVID-19 a închis muzeele şi siturile arheologice din întreaga lume, dar a deschis, în mod surprinzător, accesul virtual la colecţiile acestora. Ministerul Turismului şi Antichităţilor din Egipt se alătură acestui demers şi anunţă că publicul larg va putea explora o serie dintre obiective istorice ale căror interioare au fost scanate şi reconstruite digital, notează Live Science.

 

Printre acestea se numără mormântul reginei Meresankh a III-a, nepoată a faraonului Khufu, cel pentru care a fost construită marea piramidă din Giza, şi soţie a faraonului Khafre sau a faraonului Menkaure, detaliile fiind încă neclare în această direcţie. Scenele pictate în mormântul acesteia îi arată pe membrii familiei acesteia, servitorii ei şi o serie de scene religioase.

 

Exploratorii virtuali pot să viziteze şi „Mormântul lui Menna”, un personaj care a trăit în timpul celei de a XVIII-a dinastii, 1549-1292 înaintea erei noastre. Informaţiile din acest mormânt aflat în necropola din Luxor sugerează că Menna a fost un scrib însărcinat cu supravegherea terenurilor agricole deţinute de către faraon şi de către templul zeului Amon-Ra. „Din scenele înfăţişate în mormântul său, putem vedea că Menna a supravegheat delegaţiile care au măsurat câmpurile, îi aducea pe cei care încălcaseră legile în faţa justiţiei, a inspectat lucrările de pe câmp şi contabilizat randamentul recoltelor”, a scris dr. Melinda Hartwig, autoarea cărţii The Tomb Chapel of Menna (TT69): The Art, Culture, and Science of Painting in an Egyptian Tomb.

 

Ministerul Turismului şi Arheologiei a anunţat că vor disponibile pentru tururi virtuale aceste situri arheologice:

 

1. Mormantul lui Menna

 

2. Mormântul reginei  Meresankh III-a

 

3. Mănăstirea Roşie

 

4. Moscheea Madrassa of Sultan Barquq

 

 

 

 

Sursa

Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.