Jump to content

Mike Tyson a apelat la voodoo și vrăjitorie pentru a-și reduce sentința: "Am mers la tribunal cu un ou de porumbel"


.Lizard
 Share

Recommended Posts

Mike Tyson a apelat la voodoo și vrăjitorie pentru a-și reduce sentința: "Am mers la tribunal cu un ou de porumbel"

 

Mike Tyson (53 de ani) este cunoscut drept o persoană cu totul ieșită din comun, iar întâmplările prin care a trecut fostul campion mondial sunt de-a dreptul șocante.

 

Iron Mike Tyson Visits Pigeon Fancier

 

"Cel mai rău om al planetei", așa cum era supranumit în anii săi de glorie, a depănat unele amintiri ciudate din momentul în care a fost condamnat la închisoare pentru viol. Tyson susține că a apelat la magie neagră și voodoo pentru a scăpa de detenție sau măcar pentru a primi o pedeapsă mai blândă.

 

 

"Calvin, bunul meu prieten din Chicago, mi-a spus despre o femeie vrăjitoare care putea face o magie care să mă țină departe de închisoare. Trebuia să urinezi într-un borcan, apoi puneai acolo 500 de dolari, în bancnote, apoi puneai borcanul sub patul tău timp de 3 zile, iar apoi îl duceai la ea și ea se ruga deasupra lui pentru tine. Dar clarvăzătoarea evident că scoate cei 500 de dolari, îi spală și merge la cumpărături. Aveam eu reputația de a arunca bani, dar asta era prea mult chiar și pentru mine.

 

Apoi alți prieteni au încercat să îmi organizeze o întâlnire cu un preot voodoo. Dar au adus un tip îmbrăcat în costum, care nici măcar nu arăta ca un tip voodoo sau de la o farmacie. Locul acestui nemernic trebuia să fie în mlaștină. El avea nevoie de un dashiki (n.r: un costum special). Știam că tipul ăla nu avea nimic. Nici măcar nu avea în plan vreo ceremonie. Doar a scris niște rahaturi pe o bucată de hârtie și încerca să-mi vândă niște prostii pe care eu nu le-am făcut.

 

Voia ca eu să mă spăl într-un fel de ulei ciudat și să mă rog și să beau un fel de apă specială. Dar eu beam Hennessy. Nu voiam să-mi șterg Hennessy-ul. Așa că am aranjat să mă duc la un preot Santeria pentru a face ceva vrăjitorii medicale. Am mers la tribunal într-o seară, cu un porumbel și cu un ou de porumbel. Am lăsat oul pe pământ, în timp ce am eliberat pasărea și am strigat: 'Suntem liberi!' Câteva zile mai târziu, mi-am luat costumul cu dungi gri și am mers la tribunal", a mărturisit Tyson.

 

 

Tyson a primit șase ani de închisoare, dar a executat trei

 

În 1991, Mike Tyson, care avea atunci 25 de ani, a violat-o pe Desiree Washington. Fostul campion mondial al greilor s-a temut atunci ca judecătoarea Patricia Gifford să nu cumva să-i dea pedeapsa maximă, de 60 de ani de închisoare.

 

Printre cei care au încercat să-l calmeze a fost și faimosul promotor Don King, care a petrecut și el 3 ani și 11 luni în închisoare și care i-a spus că va scăpa de acuzații. Tyson nu a crezut și a recurs la măsuri extreme pentru a fi sigur că își poate continua cariera "ultra-bănoasă", după înfrângerea șocantă din 1990, în fața lui James Buster Douglas.

 

Tyson mereu a insistat că relația cu Desiree Washington a fost una complet consensuală, însă judecătorii nu au fost de aceeași părere, moment în care Tyson a decis să apeleze la magie neagră pentru a primi o pedeapsă cât mai scurtă.

 

Mike Tyson i-a plătit un milion de dolari avocatului Vince Fuller, pentru a-l apăra, dar a fost condamnat la 6 ani de închisoare și a executat doar 3. În cele din urmă, Tyson a ajuns să-i mulțumească judecătoarei Patricia Gifford pentru că l-a salvat practic, prin acea sentință mică, cu toate că, la momentul pronunțării verdictului, Tyson a recunoscut că și-a spus în gând: "Poate ar fi trebuit să beau acea apă specială voodoo".

 

În detenție, Mike Tyson a avut multe revelații și a descoperit că islamismul era calea de urmat, așa că s-a convertit.

Sursa: digisport.ro

 

 

Link to comment
Share on other sites

  • Kenobi locked this topic
Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.