Jump to content
Hostul a fost schimbat. Daca vedeti serverul offline readaugati rpg.b-zone.ro sau 141.95.124.78:7777 in clientul de sa-mp ×

Până pe 14 mai, cei din domeniul medical, militarii și polițiștii trebuie să meargă la muncă, chiar dacă demisionează


F4L John
 Share

Recommended Posts

Recent, perioada în care se aplică starea de urgență în țara noastră a fost prelungită de președintele țării, cu încă 30 de zile, printr-un decret. Măsurile aplicate până în prezent se mențin, dar decretul șefului statului conține și măsuri suplimentare, ce se vor aplica de acum încolo. Una dintre acestea îi vizează pe cei din sistemul medical, din armată și din poliție, care, pe perioada stării de urgență, vor fi nevoiți să meargă la lucru, chiar dacă și-au prezentat demisia, deoarece preavizul se suspendă în următoarea perioadă.

 

De fapt, Decretul nr. 240/2020, actul normativ ce prelungește, în contextul epidemiei de coronavirus, starea de urgență cu încă 30 de zile, adaugă noi măsuri la cele ce s-au aplicat până-n prezent.

 

Concret, una dintre acestea nu va mai permite celor ce activează în unitățile sanitare, în cele de asistență socială ori în domeniul apărării, ordinii publice și securității naționale să intre în preaviz atâta timp cât este stare de urgență, adică să-și dea demisia.

 

Mai mult, medicii, asistenții, infirmierii, militarii sau polițiștii, printre alții, care intraseră deja în preaviz trebuie să știe că, în această perioadă, curgerea acestuia este întreruptă și se va relua la încheierea perioadei speciale, deci, în tot acest timp, nu se vor putea despărți de angajator și vor trebui să se prezinte în continuare la muncă.

 

De asemenea, salariații din domeniul sanitar, armată ori poliție nu vor putea, potrivit noului decret al președintelui, să-și dea demisia fără preaviz, chiar dacă angajatorul nu își îndeplinește obligațiile asumate prin contractul individual de muncă, așa cum stabilește legislația muncii în vigoare.

 

Practic, asta înseamnă că toate aceste categorii de personal vor trebui să se prezinte la muncă pe toată perioada în care e instituită stare de urgență, fără să-și poată da demisia, indiferent de motiv sau chiar și atunci când și-au dat demisia deja, pentru că preavizul se suspendă.

 

Conform Codului muncii, un salariat se poate despărți de un angajator dându-și demisia, care reprezintă o decizie personală a acestuia, și numai după împlinirea termenului de preaviz, ce este "cel convenit de părți în contractul individual de muncă sau, după caz, cel prevăzut în contractele colective de muncă aplicabile".

 

Mai exact, perioada de preaviz nu poate fi mai mare de 20 de zile lucrătoare pentru salariații cu funcții de execuție și de 45 de zile lucrătoare pentru cei care ocupă funcții de conducere.

 

Sursă: avocatnet.ro

Edited by F4L John
Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.