Jump to content

Liberele plătite pentru părinți: Angajatorii pot cere decontările pentru aprilie după ce plătesc indemnizațiile și taxele aferente


F4L John
 Share

Recommended Posts

Luna asta, angajatorii pot începe demersurile pentru decontarea liberelor plătite pentru părinți din luna aprilie 2020, conform legislației în vigoare. Însă acest lucru poate fi făcut numai după ce sunt plătite salariaților indemnizațiile nete și după ce sunt plătite Fiscului taxele aferente. Practic, decontarea se face numai dacă există o dovadă a plății acestor sume.

 

Indemnizația pentru liberele plătite acordate părinților în baza Legii 19/2020 și a normelor sale de aplicare este suportată inițial de către angajator. Acesta poate cere ulterior, la agenția teritorială de ocupare a forței de muncă, doar decontarea indemnizației nete, nu și a taxelor aferente.

 

În acest sens, trebuie depusă o documentație formată din:

  • o cerere-tip semnată de reprezentantul legal, care să conțină datele de identificare ale angajatorului, inclusiv adresa de e-mail, contul bancar în care se vor vira banii de la stat, numele reprezentantului legal al angajatorului, suma totală solicitată pentru decontare, numărul angajaților pentru care s-a solicitat decontarea;
  • lista angajaților care au beneficiat de zilele libere în luna aprilie 2020 și indemnizația acordată;
  • declarația pe propria răspundere a reprezentantului legal al angajatorului prin care se atestă că lista beneficiarilor conține persoanele care îndeplinesc condițiile legale pentru acordarea liberelor plătite;
  • copii de pe statele de plată din care să reiasă acordarea indemnizației nete;
  • dovada plății contribuțiilor și impozitelor pentru indemnizațiile aferente lunii aprilie 2020.

 

Documentația se poate trimite, prin e-mail sau în alt mod, agenției teritoriale de muncă în 30 de zile de la data la care se achită taxele pentru indemnizațiile aferente lunii aprilie 2020.

 

Cu alte cuvinte, angajatorul poate cere decontarea numai după ce achită banii către salariați și taxele către Fisc. Termenul lunar pentru declararea (prin formularul 112) și plata taxelor este data de 25 a lunii, astfel că angajatorii pot depune documentația, cel puțin teoretic, începând cu data de 26 mai 2020. Dar și mai devreme, dacă indemnizațiile și taxele sunt achitate înainte de data de 25.

 

Decontarea se face efectiv în maximum 60 de zile de la momentul depunerii documentației complete.

 

Indemnizația pentru liberele plătite este echivalentul zilnic al 75% din salariul de bază, dar fără să depășească echivalentul zilnic al 75% din câștigul salarial mediu brut, adică 4.072 de lei în anul 2020.

 

Pentru acești bani, angajatorul suportă singur taxele datorate la stat, adică impozitul pe venit (10%), contribuția la pensii (25%), contribuția la sănătate (10%) și contribuția la muncă (2,25%).

 

Liberele plătite se acordă la cerere salariaților părinți, dacă sunt suspendate cursurile școlare și aceștia au copii în vârstă de până la 12 ani. Liberele se acordă numai pentru perioada în care ar trebui să se țină cursuri, nu și pentru perioada de vacanță școlară (cu excepția perioadelor în care avem stare de urgență decretată).

 

Sursa: avocatnet.ro

Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.