Jump to content

Elevii navetiști spun că gratuitatea pe transport nu se aplică peste tot și că tarifele au crescut în această perioadă a examenelor


South Silviu.
 Share

Recommended Posts

 elevi-Consiliul-National-al-Elevilor-FOT
 Consiliul Național al Elevilor cere parlamentului modificarea Ordonanței guvernului care asigură transportul gratuit pentru elevi, potrivit unui comunicat primit de Edupedu.ro. Organizația publică în sprijinul demersului său un sondaj la care au participat peste 300 de elevi navetiști, iar din relatările acestora reiese faptul transportul gratuit nu se aplicăpeste tot, iar tarifele pentru transport au crescut în această perioadă în care elevii de ani terminali au revenit la școală pentru pregătirea examenelor naționale.

„Guvernul României a cedat presiunilor operatorilor de transport și a legiferat exclusiv pentru aceștia, fiind negate eforturile elevilor reprezentanți pentru reintroducerea transportului în sfera serviciilor publice”, susține documentul citat.

 

Consiliul Elevilor susține că această hotărâre discriminează elevii care sunt școlarizați în altă localitate de domiciliu, dacă aceștia au în localitatea de domiciliu o unitate de învățământ preuniversitar;

 

Nu este prevăzută niciun fel de sancțiune pentru operatorii de transport care vor refuza să transporte elevii, potrivit documentului CNE.

Consiliul Național al Elevilor a realizat un studiu în urma derulării unui sondaj de opinie la care au răspuns 930 de elevi din România. Principalele concluzii:

 

Au fost chestionați 930 de elevi, dintre care 27,7% din clasa a VIII-a și 72,3% din clasa a XII-a, din întreaga țară. Din totalul respondenților 61,5% (572 de elevi) sunt elevi navetiști, iar 38,5% (358 de elevi) nu sunt elevi navetiști. Pentru elevii navetiști, situația este următoarea:

 

  • peste o treime din elevii respondenți folosesc autobuzul pentru a ajunge la școală (transportul județean/interjudețean);
  • 34,5% (105 elevi) din respondenți au afirmat faptul că prețul abonamentului de călătorie a crescut în această perioadă – acesta variază între 30 și 200 de lei;
  • 78,8% (242 de elevi) nu beneficiază de niciun fel de facilitate pentru transportul de persoane, județean și interjudețean, în această perioadă;
  • doar 5,5% beneficiază de reducerea de 50% pentru acest tip de transport;
  • doar 11,4% (35 de elevi) beneficiază de gratuitate pentru transportul public;

 

Elevii caracterizează condițiile din mijloacele de transport ca fiind:

 

  • “Neplăcute”; “Este înghesuială și zilnic stau în picioare”; “Acceptabile”; “Insalubre”; “Anormale având în vedere că autobuzul este mereu plin și oamenii se îngrămădesc”;
  • “Îngrozitoare – nu există distanțare socială deloc în autobuz; uneori sunt nevoit să stau în picioare pe parcursul întregii călătorii (1-2 ore)”;
  • “Sunt foarte bune, excepție fac cele de pe oraș unde distanța socială e zero”;
  • “Nu prea bune, prețul biletului este foarte mare”;
  • “Prea aglomerate si prea scumpe” etc.

 

Din cei 623 de elevi (elevi care locuiesc în localitatea unde sunt școlarizați și elevi care locuiesc în altă localitate decât cea în care sunt școlarizați și nu utilizează mijloacele de transport public județene pentru a ajunge la școală) care ar trebui să beneficieze de transport public local gratuit, 74,5% nu beneficiază de nici un fel de facilitate.

 

Context: Pe data de 27 mai 2020, a fost publicat pe site-ul Ministerului Educației și Cercetării Proiectul Hotărârii de Guvern pentru aprobarea procedurii de decontare a cheltuielilor de transport a elevilor și de modificare a Hotărârii de Guvern nr. 42/2017

 

„Consiliul Național al Elevilor solicită parlamentarilor din România să ia act de faptul că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 70/2020 nu rezolvă problema elevilor navetiști, ci o potențează, prin prisma faptului că transportul județean continuă să funcționeze în regim comercial, transportatorii mărindu-și prețurile. Pentru ca transportul elevilor să fie cu adevărat gratuit, Parlamentul trebuie să adopte legea în prezenta formă:

 

Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

 

1. La articolul 84 alin. (1) și (2) se modifică și vor avea următorul cuprins:

 

(1) Elevii din învățământul preuniversitar acreditat/autorizat beneficiază gratuitate la servicii publice de transport local și județean, rutier, naval, cu metroul, precum și feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a, pe tot parcursul anului calendaristic. Gratuitatea este asigurată de către autoritățile administrației publice locale, prin subvenționarea operatorului de transport conform Legii nr. 92/2007.

 

(2) Elevii au dreptul la decontarea cheltuielilor cu transportul de interes public desfășurat în alte condiții decât sub forma unui serviciu public. Decontarea se va realiza de către unitatea de învățământ.

 

2. La articolul 84 alin. (3)-(3^4) se abrogă.

 

3. La articolul 104 la alineatul (2) se introduce o nouă literă, litera e), cu următorul cuprins:
e) cheltuieli pentru transportul elevilor, conform prevederilor art. 84 alin. (2);

 

4. La articolul 105 alineatul (2), literele e) și e1) se abrogă.”

 

 

 

 

Sursa

Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.