Jump to content

Școlile din Anglia se vor redeschide complet în septembrie, cu toți elevii la clase. În ce condiții și ce se întâmplă dacă apar cazuri de Covid-19


South Silviu.
 Share

Recommended Posts

gavin-williamson.jpg
Restricțiile privind numărul de elevi care participă la ore, aplicate în școlile din Anglia din momentul în care acestea au început să-și reia activitatea, acum o lună, vor fi ridicate în septembrie. Așa au anunțat oficial, joi, autoritățile de la Londra, care au prezentat în ce condiții se vor reîntoarce toți elevii la clasă, începând cu următorul an școlar. Principalele măsuri de intervenție vizează situațiile în care apar cazuri pozitive de Covid-19 în instituțiile de învățământ.
  • Informații despre intențiile guvernului circulă de mai multă vreme, în condițiile în care se relaxează restricțiile de distanțare fizică între persoane, iar autoritățile caută să compenseze eșecul din iunie, când planul de redeschidere treptată a școlilor s-a lovit de probleme majore.  În Anglia, școlile sunt administrate separat de cele din celelalte teritorii britanice și intră sub autoritatea guvernului de la Londra.

 

Departamentul pentru Educație a anunțat, joi, că toate restricțiile actuale privind dimensiunea grupurilor de elevi vor fi ridicate pentru școli, licee și creșe/grădinițe, în condițiile scăderii ratei de infectare cu noul coronavirus.

 

Vor fi păstrate “bulele” – limitarea contactului între grupuri de elevi: școlile vor fi nevoite să delimiteze elevii după clasă sau după anul de studiu, așa încât să scadă la minimum legăturile între acestea. În plus, elevii din clase mai mari vor fi încurajați să păstreze cât mai mult distanța unul față de celălalt și față de personalul școlii, “acolo unde este posibil acest lucru”.

 

Măsurile sanitare, precum curățarea regulată a spațiilor de învățământ și spălatul pe mâini cât mai frecvent, vor fi menținute.

Ce se va întâmpla în școlile englezești dacă apar cazuri de Covid-19

Potrivit planurilor anunțate joi:

 
  • Dacă apare un caz pozitiv de Covid-19 într-o școală, echipele locale de sănătate publică vor spune care e cea mai bună cale de intervenție. Printre opțiuni – grupuri mici de elevi și personal școlar, în bulele unde apar astfel de cazuri, să fie trimise în autoizolare pe perioade de până la 14 zile.

 

  • Acolo unde există două sau mai multe cazuri confirmate, în interval de o săptămână, echipele de sănătate publică ar putea cere ca un număr mai mare de elevi și personal să se autoizoleze, ca măsură de precauție.

 

 

  • Dacă apare un focar într-o școală, va fi trimisă o unitate mobilă de testare pentru investigații detaliate, după caz, pentru a-i teta pe cei care ar fi putut intra în contact cu persoana testată pozitiv. Testarea va începe cu elevii din clasa respectivă, apoi va fi extinsă la nivelul întregului an și, dacă va fi necesar, la nivelul întregii școli.

 

Personalul școlar, elevii și familiile acestora vor avea acces la testare în cazul apariției unor simptome Covid-19, iar școlile vor primi kituri de testare pentru cei care nu pot obține un test.

 

Școlile vor fi nevoite să pună la punct planuri pentru predarea la distanță în cazul elevilor care intră în autoizolare.

 

În cazul grădinițelor, creșelor și centrelor de îngrijire a copiilor, restricțiile actuale sunt eliminate începând cu data de 20 iulie.

 

Măsurile au fost salutate de o organizație a directorilor de școală, NAHT, care a arătat, însă, că e nevoie și de un plan B, în cazul în care acest plan A este nefuncțional: “Anunțul de azi reprezintă planul A al guvernului pentru revenirea completă în septembrie. (…) Este esenial ca guvernul să continue să monitorizeze datele și, când va veni momentul revenirii la școală, să aibă la dispoziție și un plan B, dacă va fi nevoie.”

 

 

 

 

 

Sursa

Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.