Jump to content

Înscrierile încep curând: Cum vor putea obține tinerii fermieri până la 50.000 de euro pentru o afacere agricolă


F4L John
 Share

Recommended Posts

Luna aceasta, tinerii fermieri ar trebui să se poată înscrie în programul „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri”, care le-ar oferi posibilitatea de a obține finanțări de la stat, în valoare de 40.000 sau 50.000 de euro, pentru a demara o afacere în agricultură. Ghidul pentru cei interesați a fost publicat pe site-ul Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR).

 

Cum spuneam și mai sus și, astfel cum reiese din ghidul AFIR, tinerii fermieri vor putea obține o finanțare nerambursabilă în valoare de 40.000 sau de 50.000 de euro, pentru a demara o afacere în domeniul agricol. Conform ghidului, programul se adresează cetățenilor români ce au împlinit 18 ani și au până în 41 de ani (exclusiv), la data depunerii cererii de finanțare.

 

Sprijinul se va acorda pentru o perioadă de maximum trei sau, în cazul sectorului pomicol, maximum cinci ani. 

În privința sumei efectiv acordate, aceasta va fi transferată în două tranșe:

  • 75% din cuantumul sprijinului la semnarea Contractului de finanțare;
  • 25% din cuantumul sprijinului se va acorda în funcţie de implementarea corectă a Planului de afaceri, fără a depăși termenul maxim de trei, respectiv cinci ani; vorbim de un termen care va curge de la semnarea contractului de finanțare.

 

Spuneam, inițial, că înscrierile se vor face luna aceasta. Conform calendarului oficial al sesiunilor de înscriere la proiecte din cadrul Planului național de dezvoltare rurală, pentru programul de finanțare a tinerilor fermieri, înscrierile sunt programate, orientativ, pentru iulie. În același timp, trebuie anunțată o perioadă concretă de înscrieri, înainte ca acestea să poată începe, efectiv.

 

Care sunt pașii ce vor trebui urmați de cei ce doresc să obțină finanțare

În esență, discutăm de un proces ce trebuie să fi început înainte de solicitarea finanțării - cunoscut și ca „instalarea tânărului fermier” la conducerea unei exploatații agricole. De fapt, conform ghidului, acesta este și scopul finanțării - de a ajuta solicitanții să se instaleze ca fermieri și de a putea, ulterior accesării facilității, să devină fermieri activi.

 

1. Înregistrarea la Registrul Comerțului (ONRC). Înregistrarea la ONRC, de către solicitant, trebuie să aibă loc înainte de a depune cererea de finanțare, însă cu cel mult doi ani înainte de a depune acea cerere de finanțare. Mai mult, este necesar ca solicitantul să activeze, pentru prima dată, în domeniul agricol, sub o formă înregistrată la ONRC.

În același termen, trebuie să se facă înscrierea și la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură și/sau la Registrul Exploataţiei de la Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor/Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor. 

 

Forma de organizare a activității trebuie să fie una din următoarele:

  • persoană fizică autorizată;
  • întreprindere individuală sau familială;
  • SRL cu asociat unic sau SRL în care solicitantul este asociat majoritar și administrator.

O altă condiție este că, indiferent de forma de organizare, solicitanții trebuie să se încadreze fie în categoria microîntreprinderilor (cel mult nouă salariați și o cifră de afaceri anuală netă sau active totale deținute de până la 2 milioane euro, echivalent în lei) sau a întreprinderilor mici (între 10 și 49 de salariați și o cifră de afaceri anuală netă sau active totale deținute de până la 10 milioane euro, echivalent în lei).

 

De asemenea, solicitantul nu poate să dețină părți sociale/ acţiuni în alte societăţi care desfășoară activități agricole sau în alte forme de organizare constituite conform OUG 44/2008, cu excepţia cooperativelor agricole şi grupurilor de producători.

 

2. Depunerea și înregistrarea cererii de finanțare. Odată ce pasul precedent este demarat, se va depune cererea finanțare, însoțită de un plan de afaceri și celelalte documente obligatorii. 

Atenție! Odată acordat sprijinul, implementarea planului de afaceri trebuie să fie începută în cel mult nouă luni de la data aprobării finanțării. 

 

3. Ultima etapă (cea a finalizării procesului de instalare) se va considera împlinită la momentul îndeplinirii obiectivelor din planul de afaceri. În această etapă se vor acorda și fondurile din cea de-a doua tranșă.

 

4. Ulterior, solicitantul trebuie să devină fermier activ. În esență, ghidul prevede că, ulterior procesului de instalare, solicitantul trebuie să devină fermier activ în cel mult 18 luni. 

Așadar, solicitanții vor primi finanțarea în baza unei plan de afaceri, care trebuie implementat pentru ca aceștia să poată beneficia de faciltiatea integrală. Ulterior, în 18 luni, solicitanții trebuie să devină fermieri activi.


Sursa: avocatnet.ro

Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.