Jump to content

Apple Watch SE ar putea fi un ceas accesibil echipat cu hardware mai nou


Dark Night
 Share

Recommended Posts

Apple Watch SE ar putea fi un ceas accesibil echipat cu hardware mai nou

 

Gama de produse mobile de la Apple s-a schimbat semnificativ în ultimii câțiva ani. Da, Apple are în continuare unele dintre cele mai scumpe produse din piață din categoriile lor, dar în același timp are la prețuri mai accesibile produse care chiar sunt competitive în raportul performanță/preț. Modelele iPad 5, 6 și 7, iPhone SE și recentul MacBook Air au venit la prețuri accesibile, iar zvonurile spun acum că și un Apple Watch SE ar putea fi lansat în viitorul apropiat.

 

Gama de produse Apple Watch este mai puțin obișnuită. Atunci când apare un nou model, modelul din anul precedent iese de pe piață, iar un model de bază este păstrat pentru unu, doi sau chiar trei ani în ofertă. De exemplu, Apple Watch Series 3, oferit acum la un preț de pornire de 199 dolari în SUA, a fost lansat în 2017 și cel mai probabil că va rămâne în continuare în ofertă ca model de bază și după lansarea Series 6 din această toamnă.

 

Apple Watch SE ar putea folosi platforma Apple Watch Series 6

Totuși, zvonurile recente, care vin din mai multe surse cunoscute pentru informații neoficiale despre produse Apple, sugerează că Apple Watch 3 nu va rămâne pentru prea mult timp un model de bază. Se pare că Apple dorește să repete succesul iPhone SE din piață, cu un Apple Watch similar. Acesta ar putea integra toate, sau măcar multe dintre avantajele lui Apple Watch Series 6, într-un design de ceas mai vechi, la un preț accesibil.

 

Având în vedere că un Apple Watch Series 3 de 38mm costă acum 199 dolari, iar cel mai ieftin Apple Watch Series 5 costă 399 dolari în varianta de 40mm, probabil că prețurile vor fi păstrate și pe noile generații. Un Apple Watch Series 6 la 399 dolari și un Apple Watch SE cu hardware similar dar design de Apple Watch 3, cu ecran mai mic și autonomie mai mică la 199 dolari ar putea genera și mai multe vânzări pentru categoria de dispozitive de purtat a companiei.

 

Apple RUMORS (LEAKs) spune pe Twitter că un Apple Watch SE ar putea veni cu noile cipuri Apple S5 și W3 la bord, cu 16 GB stocare internă și funcția de detecție a căderii. Modelul de bază ar costa 199 dolari, iar cel cu conectivitate 4G (sau 5G?) ar putea costa 299 dolari. Komyia spune ceva similar, dar sugerează că va beneficia de un cip Apple S6, mai puternic.

 

Recent, Counterpoint a lansat un raport de vânzări pentru prima jumătate a anului 2020, în care apare faptul că Apple încasează peste 50% din veniturile de pe piața de ceasuri inteligente. Apple Watch Series 5 și Apple Watch Series 3 sunt cele mai bine vândute ceasuri din lume, fiind urmate de Huawei Watch GT2 și Samsung Galaxy Watch Active 2. Cu un model accesibil și mai performant decât modelul de bază din trecut, Apple ar putea să își întărească poziția de lider al pieței de „wearables”.

 

Totuși, acest moment nu va veni chiar imediat. Zvonurile spun că lansarea Apple Watch SE ar putea veni abia în primăvara anului următor, în luna martie. Această informație este în ton cu obiceiurile Apple de lansări, care preferă să prezinte în toamnă produse din gama premium și să lanseze dispozitivele din gama de medie abia în primăvara anului următor.

 

Sursa

Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.