Jump to content
Hostul a fost schimbat. Daca vedeti serverul offline readaugati rpg.b-zone.ro sau 141.95.124.78:7777 in clientul de sa-mp ×

De ce este boicotat filmul Mulan?


IngeruDrogat
 Share

Recommended Posts

723784l-640x400-b-2a7a6583.jpg

 

Remake-ul Mulan a fost așteptat cu nerăbdare de fani, dar are de-a face și cu numeroase critici și controverse. De fapt, unele persoane îndeamnă pe rețelele de socializare la boicotarea acestui film.

 

Declarațiile controversate despre protestele din Hong Kong ale actriței Liu Yifei par să fie principalul motiv, însă acesta este doar vârful aisbergului. Iată de ce filmul Mulan este boicotat:

 

Comentariile actriței Liu Yifei

 

Cea mai importantă sursă de nemulțumire legată de filmul Mulan are legătură cu starul din rolul principal, actriță Liu Yifei, și comentariile sale în care susținea acțiunea poliției din Hong Kong împotriva protestatarilor prodemocrație. „Susțin poliția din Hong Kong, puteți să mă criticați. Ce păcat pentru Hong Kong”, ar fi scris actrița pe Weibo, principala rețea de social media din China. Declarațiile sale au stârnit nemulțumiri în rândul activiștilor din cadrul mișcării pro democratice din Hong Kong, precum și în alte țări din regiune sau în rândul descendenților asiatici de peste hotare.

 

În weekendul în care a avut loc premiera filmului, activiștii au lansat hashtagul #BoycottMulan și #milkteaalliance, îndemnând susținătorii să boicoteze filmul ca răspuns la comentariile actriței.

 

„Pentru că Disney se ploconește în fața Beijingului și pentru că Liu Yifei susține deschis și cu mândrie brutalitatea poliției din Hong Kong, îi îndemn pe toți cei care cred în drepturile omului să boicoteze Mulan”, a scris pe Twitter Joshua Wong, un activist vocal al mișcării pro democratice din Hong Kong.

 

Activiștii l-au criticat și pe Donnie Yen, cel care interpretează rolul Comandantului Tung, pentru comentarii similare, printre care și o postare pe rețelele de socializare în care celebra aniversarea „reîntoarcerii” Hong Kong la China după ce s-a aflat sub influență britanică.

 

Producția în regiunea Xinjiang

 

În creditele de la finalul filmului, Disney include pe lista „mulțumiri speciale” câteva organizații care au ajutat la realizarea filmului. Potrivit Washington Post, lista include și patru departamente de propagandă ale Partidului Comunist din China, din regiunea Xinjiang. Potrivit publicației citate, în această regiune peste un milion de musulmani, cei mai mulți din minoritatea etnică Uighur, au fost închiși în tabere de concentrare. Alegerea Disney de a lucra în această regiune, cu oficialii departamentelor de propagandă, a aplificat îndemnul activiștilor de a boicota Mulan.

 

Prezentarea stereotipurilor despre cultura chineză

 

Deși această versiune a filmului Mulan a fost promovată ca fiind mai autentică și respectând cultura chineză, filmul este criticat aspru de chinezi și alți cinefili asiatici pentru că propagă aceleași stereotipuri față de cultura chineză. Mai mult, criticii sunt nemulțumiți că din cei patru scenariști care au semnat Mulan, niciunul nu este descendent chinez.

 

O postare populară pe Twitter este cea a autorului Xiran Jay Zhao, care a scos în evidență câteva probleme ale poveștii, inclusiv percepția greșită asupra termenilor „qi” sau „vrăjitorie” din cultura chineză.

 

De asemenea, starul Marvel Simu Liu și-a exprimat nemulțumirea într-o postare. „BRB, trebuie să mă gândesc la onoarea mea pentru a patra oară în această oră pentru că onoarea este foarte importantă pentru mine, după cum ne putem da seama din filmele pe care poporul vostru le-a făcut despre poporul meu”, a scris actorul.

 

cinemagia.ro

Link to comment
Share on other sites

  • Ailime locked this topic
Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.