Jump to content

Rafa Nadal, calificare cu emoții în semifinalele de la Turneul Campionilor. Ibericul își cunoaște deja adversarul


sLoww ToV
 Share

Recommended Posts

Tenismanul spaniol Rafael Nadal, numărul 2 mondial, a rămas în cursa pentru câştigarea primului său trofeu la Turneul Campionilor, calificându-se în semifinale, joi seara, după ce a reuşit să-l învingă în trei seturi, 6-4, 4-6, 6-2, pe grecul Stefanos Tsitsipas, deţinătorul titlului.

 

Nitto ATP World Tour Finals - Day Five

 

În urma acestui succes, Nadal s-a clasat pe locul secund în Grupa Londra 2020, după austriacul Dominic Thiem (nr. 3), în faţa căruia s-a înclinat marţi, în cel de-al doilea meci al său de la turneul londonez.

 

Rafael Nadal, calificat în semifinalele de la Turneul Campionilor 2020

 

Thiem, care avea deja asigurată calificarea în semifinale, a fost învins joi în două seturi, 6-2, 7-5, de rusul Andrei Rublev (nr. 8), care părăseşte însă actuala ediţie a Turneului Campionilor împreună cu Tsitsipas.

 

În penultimul act al competiţiei londoneze, Rafael Nadal îl va avea ca adversar pe rusul Daniil Medvedev (nr. 4), care are asigurată prima poziţie în Grupa Tokyo 1970, înaintea meciului de vineri cu argentinianul Diego Schwartzman, în timp ce Dominic Thiem, finalistul de anul trecut, va juca împotriva câştigătorului partidei dintre sârbul Novak Djokovic, numărul unu mondial, şi germanul Alexander Zverev (nr.7), prevăzută tot vineri.

 

"Este un lucru important că am reuşit să ajung în semifinale şi sunt nerăbdător să joc împotriva lui Daniil", a declarat Nadal, care a atins această fază a competiţiei de şase ori în zece participări, disputând în două rânduri finala (2010, 2013).

 

Actuala ediţie a Turneului Campionilor, ultima care are loc la Londra, beneficiază de premii totale în valoare de 5,7 milioane dolari, câştigătorul trofeului urmând să plece acasă cu un cec în valoare de 1.564.000 dolari. Începând din 2021, competiţia de final de sezon din circuitul ATP se va desfăşura în oraşul italian Torino.

 

Sursa: digisport.ro

Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.