Jump to content
Hostul a fost schimbat. Daca vedeti serverul offline readaugati rpg.b-zone.ro sau 141.95.124.78:7777 in clientul de sa-mp ×

Jaguar a prezentat F-Pace SVR facelift: 550 de cai putere și 0-100 km/h în 4 secunde.


Kevin
 Share

Recommended Posts

795407l-1000x640-b-6078fc84.thumb.jpg.aaa241c0572a0eceab916b470ba0409a.jpg

 

Jaguar a publicat primele imagini și detalii referitoare la F-Pace SVR facelift. SUV-ul de performanță este echipat cu un motor V8 de 5.0 litri care dezvoltă 550 CP și 700 Nm. Accelerația de la 0 la 100 km/h are loc în 4 secunde, iar viteza de top se oprește în dreptul valorii de 287 km/h.

 

La jumătatea lunii septembrie, Jaguar a prezentat F-Pace facelift. SUV-ul constructorului britanic a primit o serie de noutăți la nivel estetic, ecrane mai mari la interior și o variantă plug-in hybrid cu 404 cai putere și autonomie de până la 53 de kilometri.

 

Acum, Jaguar introduce în ofertă F-Pace SVR facelift. Pentru partea frontală, producătorul britanic a pregătit faruri modificate, rame noi pentru prizele de aer și un splitter ușor restilizat. Oficialii companiei spun că SUV-ul are un coeficient aerodinamic îmbunătățit, iar răcirea frânelor este și mai eficientă.

 

De asemenea, Jaguar introduce elemente aerodinamice noi la nivelul aripilor laterale, jante cu design special cu diametrul maxim de 22 de inch și un difuzor spate redesenat.

 

Aripa spate fixă, noile stopuri cu LED și sistemul de evacuare cu patru terminații completează pachetul exterior.


La interior, britanicii au introdus noul sistem de infotainment cu ecran central de 11.4 inch, padele fabricate din aliaj de zinc și un selector de viteze modificat.

 

569201l.thumb.jpg.7302752ca47823e24c20d40420edb187.jpg

 

La fel ca până acum, Jaguar F-Pace SVR facelift va fi echipat cu un motor V8 de 5.0 litri. Pe versiunea îmbunătățită, propulsorul livrează 550 de cai putere și 700 Nm (+20 Nm comparativ cu vechea variantă a SUV-ului de performanță).

 

Transmisia automată cu opt rapoarte a fost preluată de pe sedanul XE SV Project 8, iar mulțumită funcției Dynamic Launch, SUV-ul de performanță poate accelera de la 0 la 100 km/h în 4 secunde, cu 0.3 secunde mai rapid comparativ cu vechea versiune. În plus, britanicii spun că viteza de top a crescut de la 283 km/h la 287 km/h.


Jaguar F-Pace SVR facelift mizează și pe o serie de modificări la nivelul amortizoarelor, dar și pe îmbunătățiri în dreptul sistemului de direcție. Totodată, britanicii introduc un sistem de frânare modificat.

 

Noua versiune a SUV-ului de performanță poate fi deja comandată pe piața din Marea Britanie, prețul de pornire anunțat fiind de 77.595 de Lire (echivalentul a 86.000 de euro).

 

 

 

 

sursa:automarket.ro

Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.