Jump to content

Ce spune Sony despre viitoarea sa mașină electrică Vision-S


Claude.
 Share

Recommended Posts

Ce spune Sony despre viitoarea sa mașină electrică Vision-S

 

Sony a uimit pe toată lumea după ce a prezentat la CES în Las Vegas, anul trecut, conceptul funcțional al unei mașini electrice. Iată ce spune acum Sony despre viitoarea sa mașină electrică Vision-S.

 

Sony Vision-S arată surprinzător de bine cu o mașină de serie sau una care se află în faza finală de dezvoltare. Prezentată în ianuarie 2020 la târgul de electronice de consum de la Las Vegas (CES), Vision-S a stârnit nu doar uimirea, ci și entuziasmul fanilor mărcii. Nu ar fi fost deloc incredibil ca Sony să dezvolte o mașină electrică – la urma urmei Apple, Baidu și chiar Foxconn au anunțat proiecte în acest domeniu.

 

Ediția din acest an a CES a fost una virtuală, dar Sony nu a uitat să readucă în memoria publicului proiectul său Vision-S. Gigantul japonez a fost evaziv în ceea ce privește planurile de a introduce acest concept în producția de serie. Până acum.

 

Oricât de matur ar arăta conceptul Sony și oricât de dezamăgiți ar fi fanii mărcii, Vision-S nu va fi produs în serie, au anunțat reprezentanții companiei japoneze. Conceptul are rolul de vehicul de testare pentru mai multe tehnologii dezvoltate de Sony în domeniul conducerii autonome și sistemelor de infotainment de la bordul mașinilor.

 

Ce spune Sony despre Vision-S: E doar un vehicul de test

„Deocamdată, nu avem în vedere să produce în serie sau să comercializăm acest vehicul. Ne așteptăm ca mobilitatea să devină un megatrend în viitor, astfel că explorăm modurile în care Sony poate contribui semnificativ la era conducerii autonome”, a declarat un purtător de cuvânt al Sony pentru Car and Driver.

 

„Punctele noastre forte sunt în imaging și senzori, așa că putem să contribuim în domeniul conducerii autonome atât în ceea ce privește siguranța, cât și funcționalitatea. În același timp, putem oferi o experiență puternică prin entertainment în domeniul mobilității”, a mai comunicat Sony.

 

Declarațiile Sony nu sunt chiar neașteptate, cu toate că suntem dezamăgiți că nu vom vedea o mașină de serie realizată pe baza lui Vision-S. Conceptul folosește 40 de senzori (dintre care patru de tip Lidar) pentru a monitoriza împrejurimile mașinii și traficul. Deocamdată oferă funcții de conducere autonomă de nivel 2+, dar Sony speră să ofere un update la nivelul 4 de autonomie. Acesta permite mașinii să se deplaseze în majoritatea situațiilor fără ajutorul unui șofer.

 

Sursa

Link to comment
Share on other sites

  • Tupi locked this topic
Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.