Jump to content
Hostul a fost schimbat. Daca vedeti serverul offline readaugati rpg.b-zone.ro sau 141.95.124.78:7777 in clientul de sa-mp ×

USR ia apărarea studenţilor care au fraudat examene la Drept


BIS aka OldNab
 Share

Recommended Posts

Uniunea Salvați România - Wikipedia

 

 

 

Cazul celor 45 de studenţi din anul I de la Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti exmatriculaţi după ce au fost prinşi copiind la un examen, a stârnit scandal şi controverse în spaţiul public.

 

Printre cei care au aplaudat decizia s-a numărat şi judecătorul Cristi Dănileţ, fost membru în Consiliului Superior al Magistraturii, care a precizat că, în opinia sa, respectivilor ar trebui să li se dea şi “interdicţie pe cel puţini 10 ani în a mai da admitere la această facultate”.

 

“Felicitări conducerii Facultăţii de Drept din cadrul U.B pentru normalitatea acestei decizii şi mişcătoarele cuvinte: ‘Justiţia se învaţă din şcoală. Dacă şcoala de drept însăşi nu este fermă cu privire la valorile dreptăţii şi echităţii, justiţia nu se poate înfăptui în societate’. Aştept ca celelalte facultăţi de drept să procedeze la fel. Trişorii nu au ce să caute la Drept!”, a adăugat judecătorul.

 

Cristi Danileţ a revenit asupra postării cu o completare ulterioară: “Am greşit când am spus 10 ani. După ce am citit anumite comentarii şi postări ale unor tineri, cred că sancţiunea adecvată ar fi una singură: interdicţia pe viaţă de a mai candida la Drept. Drept şi furt nu pot exista în aceeaşi casă. Din fericire pt trişori (posibil viitori şpăgari şi escroci) o asemenea sancţiune nu există”.

 

A urmat o reacţie dură din partea celor de la USR Tineret, care au sărit în apărarea studenţilor exmatriculaţi şi au criticat “discursul radical promovat de anumiţi magistraţi români în spaţiul public”, făcând referire cel mai probabil la opinia lui Danileţ.

 

Concret, tinerii userişti au afirmat că „rolul justiţiei este acela de a reabilita şi de a reforma indivizii pentru a-i aduce pe calea unui comportament prosocial, şi nicidecum pedepsirea cu duritate de dragul imaginii publice, sau de dragul ascunderii mizeriei sub preş” şi compară măsura exmatriculării cu „execuţiile publice”, susţinând că „ţapi ispăşitori caută doar dictatorii şi autoritarii”.

 

Cum opinia tinerilor de la USR a primit multe feedback-uri negative şi a inflamat spiritele în societate, aceştia fiind acuzaţi că fac rabat de la politica partidul din care fac parte - "Fără Penali în Funcţii Publice" -, ea a fost ştearsă ulterior de pe platforma de socializare, fără niciun alt comentariu.


Postarea USR Tineret:

"Ne exprimăm îngrijorarea cu privire la discursul radical promovat de anumiţi magistraţi români în spaţiul public, cu privire la nevoia de pedepsire a 45 de studenţi de la Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti, acuzaţi de fraudă la examene.

Credem cu tărie că rolul justiţiei este acela de a reabilita şi de a reforma indivizii pentru a-i aduce pe calea unui comportament prosocial, şi nicidecum pedepsirea cu duritate de dragul imaginii publice. Sau de dragul ascunderii mizeriei sub preş.

Execuţiile publice sunt o rămăşiţă medievală demnă de regimurile absolute sau teocratice. Un stat european modern nu poate exista decât cu un braţ al legii aplecat spre reformă, reabilitare şi prevenţie. Ţapi ispăşitori caută doar dictatorii şi autoritarii.

Nu putem sta muţi atunci când în România se formează generaţii de magistraţi în spiritul cruzimii şi răzbunării. Indiferent de speţa discutată, credem că reprezentanţii statului trebuie să promoveze un discurs responsabil şi moderat, care să ţină cont de cele mai noi descoperiri din domeniul ştiinţelor penale şi să fie conştienţi de rezultatele empirice de care se bucură conceptul de justiţie restaurativă.

România nu îşi mai permite generaţii de judecători cu ochelari de cal care să aplice legea, dar să ignore justiţia.

Poziţia USR Tineret este legată de riscurile pe care le prezintă discursul radical privind înfăptuirea justiţiei cu orice preţ, fără respectarea principiului reabilitării şi a drepturilor fundamentale. Nu este despre situaţia de la Bucureşti.

USR Tineret susţine cu tărie pedepsirea dreaptă a celor care sunt găsiţi vinovaţi de fraudă academică, proporţional cu gravitatea faptei și efectele ei. Dar nu credem în justiţia colectivă, demnă de tribunalele anilor '50, și nici în justiţia transformată în divertisment public. Credem că orice individ are dreptul la apărare, la prezumţia de nevinovăţie, și la posibilitatea de reabilitare."

 

Replica lui Danileţ

"Mulţi comentează că sancţiunea exmatriculării pentru cei 45 de trişori dovediţi din anul I de la Drept este prea aspră, că trebuiau iertaţi sau sancţionaţi mai uşor. Unii dintre cei care spun asta sunt chiar studenţi la Drept, ba chiar se afişează drept membri în asociaţii studenţeşti sau prin diverse aripi tinere de partide.

Este tragic: nimeni nu a citit ce prevede Regulamentul Facultăţii de Drept din U.B. în această privinţă: sancţiunea principală pentru fraudă e doar una şi se aplică în mod obligatoriu - exmatricularea. Sancţiunea complementară este interdicţia de a da din nou admitere la Drept în următorii trei ani.

Aceşti studenţi, din păcate, studiază Dreptul (unde înveţi prima dată că 'unde-i lege nu-i tocmeală'), iar ei habar nu au de prevederile regulamentare privind activitatea lor universitară. Care sunt aceleaşi de ani buni."


Reamintim că Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti i-a exmatriculat pe cei 45 de studenţi din anul I pe motiv că au copiat. Aceştia au fost acuzaţi că au comunicat pe whatsapp metode de copiere pentru fraudarea examenelor online.

 

„Sunt două grupuri alcătuite de studenţi din anul I unde rezolvau în comun subiectele, existau schimburi şi chiar filmuleţe în care unii studenţi explicau metode de copiere şi cum să îşi aşeze ecranele astfel încât să aibă acces la o sursă de inspiraţie”, au explicat sursele.

 

Săptămâna trecută, conducerea Facultăţii de Drept a Universităţii din Bucureşti a anulat un examen online susţinut simultan de 770 de studenţi şi a început o anchetă disciplinară faţă de profesoara Simona Cristea, care a organizat examenul. Decanul Facultăţii de Drept, Răzvan Dincă, a explicat că subiectele primite de studenţi erau în proporţie de 90% identice cu subiectele de la examenul anterior, iar „examenul iniţial a fost astfel organizat încât nici măcar nu se poate identifica dacă a fost fraudat”.

 

 

SURSĂ: The Epoch Times.

Link to comment
Share on other sites

Quote

“Felicitări conducerii Facultăţii de Drept din cadrul U.B pentru normalitatea acestei decizii şi mişcătoarele cuvinte: ‘Justiţia se învaţă din şcoală. Dacă şcoala de drept însăşi nu este fermă cu privire la valorile dreptăţii şi echităţii, justiţia nu se poate înfăptui în societate’. Aştept ca celelalte facultăţi de drept să procedeze la fel. Trişorii nu au ce să caute la Drept!”, a adăugat judecătorul.

Quote

Replica lui Danileţ

"Mulţi comentează că sancţiunea exmatriculării pentru cei 45 de trişori dovediţi din anul I de la Drept este prea aspră, că trebuiau iertaţi sau sancţionaţi mai uşor. Unii dintre cei care spun asta sunt chiar studenţi la Drept, ba chiar se afişează drept membri în asociaţii studenţeşti sau prin diverse aripi tinere de partide.

Este tragic: nimeni nu a citit ce prevede Regulamentul Facultăţii de Drept din U.B. în această privinţă: sancţiunea principală pentru fraudă e doar una şi se aplică în mod obligatoriu - exmatricularea. Sancţiunea complementară este interdicţia de a da din nou admitere la Drept în următorii trei ani.

Aceşti studenţi, din păcate, studiază Dreptul (unde înveţi prima dată că 'unde-i lege nu-i tocmeală'), iar ei habar nu au de prevederile regulamentare privind activitatea lor universitară. Care sunt aceleaşi de ani buni."

Mi se pare oarecum normal si corect ce a zis, dar tot vor ajunge escroci in fruntea tarii sau in cele mai importante domenii in ciuda acestor decizii luate.

Link to comment
Share on other sites

USR Tineret s-a aruncat prea repede sa-si asume o pozitie pe subiect, sunt pe grupurile interne de comunicare si mi s-a parut penibil cat de repede au sarit sa faca acea postare, in schimb in alte cazuri (Vlad Teohari, daca ati auzit despre el, daca nu pot sa va povestesc in privat sau chiar aici) au tacut malc, oricum s-a vazut lipsa de consecventa prin faptul ca au sters postarea. E trist, USR Tineret s-a transformat in fanclub-ul lui Dan Barna de cand liderii tineretului au primit diverse posturi pe la guvern si parlament. 

Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.