Jump to content

Grecia va primi vara aceasta turiştii vaccinaţi sau care au un test negativ ori au dobândit anticorpi


Tuser
 Share

Recommended Posts

grecia

 

Grecia va primi vara aceasta turiştii vaccinaţi sau care au un test negativ ori au dobândit anticorpi.

Persoanele vaccinate împotriva COVID-19, cele care au un test negativ sau au dobândit anticorpi în urma unei infecţii cu noul coronavirus vor putea vizita Grecia în această vară, a declarat marţi ministrul grec al turismului, Harry Theocharis, potrivit Reuters.

 

Grecia este pregătită cu un protocol (sanitar) complet pentru vara 2021 şi intenţionează să-şi deschidă la jumătatea lunii mai sezonul turistic de vară”, a spus oficialul grec, într-un mesaj transmis de la Atena pentru Târgul de Turism de la Berlin (ITB Berlin).

Turiştii sunt bineveniţi dacă înaintea călătoriei au fost vaccinaţi, ori au anticorpi, ori au fost testaţi negativ pentru COVID-19”, a precizat ministrul grec. Totuşi, turiştii vor fi supuşi unor teste aleatorii, a adăugat Harry Theocharis.

 

El a mai menţionat că, odată ce se va încheia vaccinarea persoanelor vulnerabile, în Grecia angajaţii din sectorul ospitalităţii vor avea prioritate la vaccinarea anti-COVID-19 şi în plus în rândul acestora vor fi efectuate testări frecvente, transmite Agerpres.

 

Sursa: Pro TV

Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.