Jump to content

Muntele Vlădeasa, locul magic din Apuseni. Turiștii sunt așteptați pentru a încerca adrenalina sporturilor extreme


Lebus
 Share

Recommended Posts

62178982.png

 

Nu departe de Cluj-Napoca, în Apuseni, se află un loc magic. La Vlădeasa, turiștii se pot relaxa în inima naturii sau pot simți din plin adrenalina pe care o dau sporturile extreme. Sunt puține cabane în zonă, dar toate primesc oaspeți cu drag. Gazdele au bucate ardelenești, voie bună și povești pe care abia așteaptă să le depene la gura sobei. Natura oferă surprize la fiecare pas, iar localnicii sunt cei mai buni ghizi. De la Cluj-Napoca până la Vlădeasa nu sunt mai mult de 80 de kilometri. Drumul te duce departe de zgomotul orașului, undeva între culmile Apusenilor și lacul de acumulare Drăgan.

 

Radu Anghel, turist: “Vrem să urcăm până sus pe vârf la Vlădeasa. Ne bucurăm de libertate, de mișcare, de aer curat”.

Ionuț Marc, turist: “Am venit de multe ori până acum aici sus la cabană, am fost și cu off-road pe aici de foarte multe ori și revin cu drag. E foarte frumoasă zonă, să sperăm că se va face și pârtie”.

Ioana Bolfa, turistă: “Venim pentru pitic, ca să stea la soare și la aer curat. Am venit de multe ori aici sus, la cabană, în curând sperăm că o să venim și la ski, așa-i mami?”.

Masivul Vlădeasa este numit în zonă și “regatul schiului de tură” - un sport tot mai popular în ultimii ani. Practic, turiștii se aventurează în locuri nemarcate, sălbatice.

Salvatorii montani sfătuiesc turiștii să nu se încumete însă fără un echipament potrivit.

Nicolae Potra, salvator montan: ”Cască, ochelari și rucsac, pentru zonele periculoase ar trebui să ai pips, sondă, lopată, ăsta e echipamentul suplimentar față de skiul de pârtie. Mai ai nevoie de o legatură, de o piele de focă și un clăpar”.

 

Turiștii sunt așteptați de gazde cu voie bună și preparate locale.

 

Dorin Popa, administrator cabană: “Trebuie să fii cu clientul aproape, să se simtă clientul cum s-ar simți la el acasă”.
Dan Dunca, turist: ”Nu sunt mașini, nu e poluare, e aerul foarte curat, oamenii deosebiți, mâncărurile, toate sunt preparate aici”.

Anca Potra: “Avem aici jumări făcute de noi, ceva de vânat, salam și cabanos, căprior și mistreț, cașul făcut de oamenii din sat, slănină, ceapă, care nu poate să lipsească. Bineînțeles, o palincă de casă, care nu poate să lipsească nicidecum”.

Cei care iubesc drumețiile sunt îndrumați spre cascada Vălul Miresei. O minune a naturii.

Florentina Roșu, localnică: “Este unică în România și în Europa pentru că ea are concentrația cea mai mare de ioni negativi. Formează acest perdaf, care se aseamănă cu un val de mireasă”.

Aici se țin, an de an, diverse evenimente pentru cei care iubesc sporturile extreme.

Florin Mihuț, șef serviciu Salvamont Vlădeasa: “Concurs de mountain bike, escaladă pe gheață, Festivalul pereților de gheață, un concurs cu tradiție, suntem la a 13-a ediție”.

Atât de frumos e la Vlădeasa, încât unii oameni și-au lăsat locurile de baștină și s-au stabilit aici. Printre ei, și Elisabeth, o franțuzoaică venită tocmai de la Paris.

Elisabeth Lamendin: ”M-am îndrăgostit de România, de natură, de oameni, de cultura voastră și de muzică. Am cumpărat casă, un an după - primul copil, doi ani după - al doilea copil... Trăim bine, scopul meu e sa trăim fericiți, cu puțin”.

Soțul ei, Mihai, fabrică suveniruri din fier forjat pentru turiști.

Mihai Bădescu: ”Nu ești presat de nimic, te scoli, îți faci programul singur, este mult mai liniște, aer, verdeață, pentru copii mi se pare extraordinar pentru că pot să se joace toată ziua afară”.

În zonă, zăpada rămâne pe creste până în aprilie, însă locul este căutat de turiști tot timpul anului.

 

Sursa: PRO TV

 

 

Edited by Lebus
Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.