Jump to content

Provocare pentru românii care merg la Mamaia de 1 mai: Șoseaua de legătură intră în reparații


TheVirus
 Share

Recommended Posts

image.thumb.png.a6a8347debfc9b5228fc494f989cc7b3.png

 

Provocare nouă pentru românii care merg la Mamaia de 1 mai: șoseaua de legătură dintre stațiune și Gara Constanța intră în reparații, fiind prevăzute lucrări de amploare. Cel mai probabil, acestea se vor desfășura pe tot parcursul anului 2021.

 

Autorităţile locale au anunţat că dau startul lucrărilor pe artera care leagă staţiunea Mamaia de Gara Constanţa. Asta după ce a fost semnat contractul de execuţie pentru reabilitarea tronsonului care parcurge Bulevardele 1 Decembrie 1918 şi Alexandru Lăpuşneanu, cu o suprafaţă de 143.000 metri pătraţi şi o lungime de 5,6 kilometri. Pe tronsonul menţionat vor fi făcute transformări radicale.

 

„Prin aceste lucrări urmărim încurajarea utilizării transportului public și a celui alternativ, fluidizarea traficului și eliminarea poluării. Mai mult decât atât, concomitent cu acest proiect vom proceda și la înlocuirea magistralei termice de pe același tronson pentru a evita clasicele situații în care o lucrare nouă de suprafață este spartă imediat pentru lucrări la rețelele subterane. În acest fel, câștigăm pe toate planurile“, a anunțat primarul municipiului Constața, Vergil Chițac.

Ce trebuie să știi dacă mergi la Mamaia de 1 mai: Șoseaua de legătură intră în reparații

Lucrările de reabilitare presupun amenajarea a 11,2 kilometri de benzi dedicate transportului în comun și amenajarea a 8 kilometri de piste pentru biciclete. Asfaltarea carosabilului în sine presupune turnarea de 143.000 de metri pătrați de asfalt, precum și realizarea a 44.000 de metri pătrați de trotuare. În plus, pe întregul traseu vor fi oferite facilități pentru a permite deplasarea persoanelor cu dizabilități.

 

În plus, vor fi realizate amenajări ale spaţiilor verzi şi copacilor, reabilitarea spaţiilor şi staţiilor pentru transport public, montarea de instalaţii electrice şi de iluminat public pentru pistele de biciclete şi trotuare, montarea de mobilier urban şi amenjarea infrastructurii de comunicaţii, au anunţat reprezentanţii Primăriei Constanţa într-o postare pe Facebook.

Concomitent cu lucrările de la suprafaţă va fi înlocuită și magistrala termică din subteran. Proiectul are o valoare 91.361.614, 40 lei și se derulează prin Programul Operațional Regional 2014 -2020, Axa prioritară 4.

Reparațiile nu sunt singura neplăcere pentru cei care vor să ia în perioada următoare drumul litoralului românesc. Autostrada Soarelui se află în reparație pe mai multe tronsoane, la fel ca și podurile de la Fetești și Cernavodă.

Sursa

Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.