Jump to content

Cel mai ieftin SUV Volvo XC60 de pe mobile.de. Este cel mai bine vândut model Volvo


TheVirus
 Share

Recommended Posts

image.thumb.png.971faffec069a11aa5fe9b42100cabdc.png

 

De mai bine de un deceniu, VolvoXC 60 a fost mereu prezent în topul unuia dintre cele mai competitive segmente din piață. A fost cel mai vândut model Volvo Cars din 2009 până în 2020. Modenlul a ajuns la peste 1,68 milioane de unități vândute în întreaga lume.

 

Numai în 2020, XC60 a atins aproape 200.000 de unități vândute și a reprezentat aproape 29% din vânzările totale ale Volvo Cars. În ceea ce privește cota de piață, a fost cea mai populară mașină din segmentul european SUV premium de dimensiuni medii și s-a aflat în primele cinci modele vândute în același segment la nivel global.

Volvo XC60 a fost ”Mașina Anului la nivel mondial” în anul 2018

Cu performanțe precum titlul de Mașina Anului la nivel mondial în 2018 , XC60 a fost răsplătit cu premii la nivel global în ultimul deceniu, la categorii ce variază de la design la siguranță.

 

Cei care își doresc un astfel de model, dar nu își permit un exemplar la prima mână, au la dispoziție site-ul mobile.de. Acolo, cel mai accesibil Volvo XC60 rulat, costă doar 6.450 de euro.

Cum arată Volvo XC60 la 6.450 de euro?

Este un Volvo XC60 fabricat în anul 2009, cu motor diesel 2,4 litri cu 175 CP, precum și transmisie manuală. Mașina are un rulaj de 266.000 km. Norma de poluare este Euro4.

 

Proprietarul nu menționează nimic despre istoricul mașinii, așa că nu știm dacă a trecut prin vreun accident. Având tapițerie albă, în imaginile anunțului se observă urme de uzură, mai ales pe scaunul șoferului. În rest, mașina nu are defecte majore sesizabile cu ochiul liber, să spunem așa.

 

Verificarea istoricului auto este o etapă importantă la achiziționare unei mașini rulate. Cum românul preferă mașinile SH, mai ieftine, există site-uri care oferă informații despre acestea. Carvertical.com oferă informații despre kilometrajul și accidentele în care a fost implicată mașina. În pachetul de informații se menționează dacă vehiculul a fost deteriorat, poate fi verificat dacă este real kilometrajul, se poate consulta arhiva foto, poate fi verificat în baza de date cu vehicule furate, sau se pot afla defectele modelelor respective.

 

Sursa

Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.