Jump to content

Puterea nevăzută a vulnerabilizării personale


Alucard ToV
 Share

Recommended Posts

image.thumb.png.79f05cca0e044daebfdbf92ea51d0f48.png

 

Momentul meu preferat din filmul „8 Mile“ e atunci când este prezentată viața rapperului Eminem. Foarte pe scurt, acesta participă la diferite concursuri de rap și la început are trac, fiind dat jos de pe scenă. Apoi, după mai multe încercări, respectând arhetipul eroului care trebuie să parcurgă o călătorie inițiatică, devine mult mai sigur pe el și participă la o nouă competiție. 

 

În competițiile de acest gen, fiecare participant are un timp limitat în care să inventeze pe beat versuri contra celuilalt și, de obicei, se dă cu banul, pentru a stabili cine începe. În ultima rundă, adversarul rapperului, deși primise dreptul să înceapă el, într-un gest de supremă aroganță îl lasă pe Eminem primul, fiind sigur că n-avea cum să câștige. Profitând de situație, Eminem își expune toate problemele, defectele și dezavantajele în fața tuturor, anulând întreaga linie de „atac“ a oponentului. În final, așa cum era de așteptat, când vine rândul celuilalt, acesta realizează că nu mai are ce spune și pierde. 

 

Deși pare contraintuitiv, strategia descrisă este una dintre cele mai eficiente metode de-a câștiga uneori, și asta din următoarele motive:

 

Ceilalți nu te mai pot critica

 

Un lucru similar îl întâlnim și în activitatea studenților, atunci când își scriu lucrarea de licență ori disertația; sau în cea a psihologilor, când publică un studiu. Mi s-a spus de multe ori că unul dintre cel mai importante capitole este acela în care sunt menționate limitele cercetării, adică tot ceea ce poate face ca studiul tău să nu fie valid (număr mic de participanți, chestionar puțin studiat, factori externi etc.). 

 

Astfel, arăți că ești conștient că lucrarea ta e posibil să aibă unele lacune, putând fi criticată sau depunctată. Dar cel care o citește nu mai are cum să facă asta, pentru că tu ai expus deja punctele slabe ale studiului, demonstrând că stăpânești foarte bine subiectul. 

 

Așadar, atunci când punctăm limitele, nu facem decât să criticăm lucrarea înainte să apuce alții s-o facă, și altfel scădem riscul de-a lua o notă mică. În viața de zi cu zi, rezultatul acestei strategii se reflectă prin faptul că-i încurcăm atât de tare pe cei care vor să ne discrediteze, încât e nevoie de o reorganizare totală ca să vadă cum să ne mai facă rău.

 

Uneori, asta e formula câștigătoare 

 

În „Cartea celor 5 cercuri“, maestrul spadasin Miyamoto Musashi spune că, atunci când adversarul e gata să dea o lovitură, ar trebui să „reacționați încă de la litera l (a cuvântului «lovitură») și nu-l mai lăsați să continue“.

 

Cred că toți știm că informația înseamnă putere, așadar, atunci când doar auzi că cineva vrea să vină spre tine, ar trebui ca, după o simplă privire de-ale lui în direcția ta, să obții cât mai multe informații despre el, dar și legat de ce știe acesta despre tine. În societatea „cancel culture“, unde se interzice aproape totul, pentru că poți expune în gura mare tot ce crezi că te pune în lumină proastă, demonstrezi că ești destul de matur încât să-ți distrugi, poate, pentru o perioadă reputația de unul singur, decât să o facă alții.

 

Nimeni nu-i perfect 

 

Poate ai greșelile tale, poate ai anumite defecte de care ți-e rușine, iar asta te face, în primul rând, om. Dar, odată ce ți le asumi de față cu toți, arăți că ești mai bun decât defectele tale și că ai reușit să mergi mai departe, să le depășești. Asta denotă că ești suficient de puternic încât să înveți din greșeli și să fii mai bun de-atât. 

 

De exemplu, să spunem că vrei să obții un post într-un domeniu public și cineva dă la iveală o poză cu tine din facultate în care nu păreai foarte treaz, ca să zic așa. De ce să nu folosești asta în avantajul tău? 

 

În loc să cauți scuze, mai bine prezintă tu poza la o conferință de presă, ține un discurs al naibii de bun legat de motivație, alegeri sănătoase și muncă în direcția pe care ți-o dorești și arată-le tuturor că, în ciuda fotografiei, ai ajuns un om important, cu o carieră de succes, și ești sigur că, deși nu e ușor, cu toții pot face asta. Recunoaște că nu ești perfect și „răstoarnă“ obstacolul în favoarea ta, dovedind că în fiecare zi încerci să fii mai bun decât ieri.

 

Vei fi privit cu respect

 

Vei demonstra că ești un bun strateg, un om asumat și că poți câștiga un „război“ fără să fie dusă nici măcar o bătălie. Până la urmă, asta vrei, victorie la masa verde, nu lupte inutile. 

 

În concluzie, deși nu e neapărat evident, defectele personale pot fi folosite în avantajul tău. Chiar dacă e greu și rușinos, odată ce pui pe masa de joc tot ce ai, cu bune și rele, devii invincibil, mai ales dacă te folosești de propriul exemplu pentru a demonstra că nu încerci să fii cine nu ești de fapt. 

 

Până la urmă, cum poți lovi un om care nu are nimic de pierdut?

 

Sursa

Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.