Jump to content
Hostul a fost schimbat. Daca vedeti serverul offline readaugati rpg.b-zone.ro sau 141.95.124.78:7777 in clientul de sa-mp ×

Propunere adoptată de Senat: Anumite infracțiuni, printre care și sclavia sau pornografia infantilă, nu se vor mai prescrie


.Aku
 Share

Recommended Posts

de7d5253e0fdc1f6dda8d1447f8a1f70.jpg

 

Sclavia, traficul de persoane și cel de minori sau pornografia infantilă vor fi incluse în lista infracțiunilor pentru care prescripția nu înlătură răspunderea penală, potrivit unei propuneri legislative adoptate luni de Senat, care se îndreaptă acum spre votul Camerei Deputaţilor.

Practic, prin propunerea legislativă se dorește modificarea Codului penal, în sensul introducerii mai multor fapte în categoria celor pentru care prescripția nu elimină răspunderea penală.

Mai exact, lista actuală a infracțiunilor ce nu se prescriu ar putea fi completată cu următoarele infracțiuni:

-> sclavie;

-> trafic de persoane;

-> trafic de minori;

-> proxenetism;

-> agresiune sexuală;

-> pornografie infantilă;

-> tortură.

În prezent, așa cum stabilește Codul penal, prescripția nu înlătură răspunderea penală în cazul violurilor sau al actelor sexuale cu minori. De asemenea, prin acest proiect este vizată și modificarea articolului din Codul penal ce stabilește regulile de prescripţie a răspunderii penale în cazul infracţiunilor de trafic şi exploatare a minorilor şi de pornografie infantilă, ce a mai fost modificat de două ori spre sfârșitul lui 2020.

Acum, prin acest proiect se vor introduce mai multe excepții, respectiv infracțiunile de mai sus, la lista infracțiunilor pentru care termenul de prescripție începe să curgă de la data la care victima acestora devine major, din moment ce acestea vor fi introduse în lista infracțiunilor care nu se vor mai prescrie.

În plus, pedepsele cu închisoarea prevăzute pentru infracţiunile de pornografie infantilă (cuprinse între trei luni şi şapte ani, în funcţie de gravitatea lor) vor fi majorate cu o treime, dacă vor fi comise de o persoană care a mai comis anterior o infracţiune contra libertăţii şi integrităţii sexuale a unui minor, o infracţiune de pornografie infantilă sau proxenetism asupra unui minor.

În fine, o altă modificare propusă prin acest proiect îi va obliga pe cei ce au fost martori ai infracțiunilor din lista de mai sus să raporteze imediat sau să contacteze autoritățile, altfel vor risca pedepse cu închisoarea.

"Fapta persoanei care, luând cunoştinţă de comiterea unei fapte prevăzute de legea penală contra vieţii, de trafic şi exploatare a persoanelor vulnerabile ori contra libertăţii şi integrităţii sexuale, săvârşite faţă de un minor, nu înştiinţează de îndată autorităţile se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani", se menţionează în propunere.

În prezent, se pedepsește cu închisoarea, conform Codului penal, doar nedenunțarea faptelor comise contra vieții sau care au avut ca urmare moartea unei persoane.

Atenție! Măsurile ce vizează modificarea Codului penal nu se aplică acum. Propunerea legislativă ce le conține trebuie să treacă de Parlament, să primească semnătura președintelui țării și să fie publicată în Monitorul Oficial pentru a intra în vigoare.

 

Sursa: avocatnet.ro

Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.