Jump to content

Comunicat dur al Craiovei după incidentele de la meciul cu Botoșani! Marius Croitoru, acuzat de minciună și gesturi obscene


LorenaRx
 Share

Recommended Posts

Incidentele din timpul și de după meciul Universitatea Craiova - FC Botoșani, încheiat 2-3, continuă să aibă ecouri.

image.thumb.png.2960859c960700e1bac8b4951cb6298f.png

 

Clubul din Bănie a emis, la două zile de la partidă, un comunicat în care îl acuză pe Marius Croitoru, antrenorul echipei adverse, care a fost, alături de Silvian Cristescu, protagonistul incidentelor, că a avut un comportament ”total deplasat” și a făcut gesturi obscene către tribuna oficială. Mai mult, clubul din Bănie l-a catalogat drept ”mincinos” pe Marius Croitoru, cel care a negat, luni, la Digi Sport Matinal, că ar fi recurs la gesturi obscene.

Universitatea Craiova, comunicat dur după incidentele de la meciul cu FC Botoșani

”Clubul Universitatea Craiova își cere scuze propriilor suporteri, dar și tuturor iubitorilor de fotbal din România, inclusiv admiratorilor FC Botoșani, pentru modul cum au escaladat tensiunile de la ultima întâlnire directă cu formația din Moldova. Fără să încercăm să scuzăm în vreun fel ceea ce s-a întâmplat, ni se pare important să facem public contextul evenimentelor.


În primul rând, domnul Marius Croitoru a manifestat un comportament total deplasat pe toată durata partidei de pe Oblemenco, în special în timpul primei reprize.

 

Pe lângă injuriile adresate de domnia sa nu doar oficialilor și invitaților noștri, ci chiar jucătorilor Universității Craiova (a se vedea pe reluări cum îl înjură pe Cîmpanu pentru că îndrăznise să cadă în urma unui fault extrem de dur al lui Țigănașu), dl. Croitoru a culminat recurgând la un gest obscen repetat pentru secunde în șir și văzut de toată lumea prezentă pe stadion duminică. Gestul antrenorului Botoșaniului, surprins de altfel și de camerele de luat vederi de pe stadion, era clar adresat delegației Universității. Nu știm de ce domnul Croitoru a preferat ulterior să mintă și să spună că nu a făcut acel gest, însă îndrăznim să spunem că asemenea lucruri (nici înjurăturile, nici obscenitățile, nici minciuna) nu au ce căuta nici măcar în societate în general, cu atât mai puțin într-o competiție sportivă.

 

În fine, tensiunea a fost exacerbată și de greșelile flagrante ale brigăzilor de arbitri din ultimele două întâlniri cu Botoșani. La cea de la Craiova, comportamentul suburban al domnului Croitoru venea după ce arbitrii nu văzuseră un ofsaid imens, la primul gol al oaspeților, și un fault în careu al lui Hankic la Cîmpanu, la scorul de 0-1. Cu nici trei săptămâni înainte, la Botoșani, Universității îi fuseseră refuzate cel puțin trei penaltiuri clare (spun specialiștii) și alte două măcar discutabile (spunem noi), într-un joc în care gazdelor noastre li s-a tolerat și un comportament general extrem de agresiv, care a pus de multe ori în pericol integritatea corporală a fotbaliștilor noștri”, se arată în comunicatul clubului din Bănie.

 

Deși clubul Universitatea Craiova a transmis că golul pin care Mahmoud Al Mawas a deschis scorul a venit dintr-un ”ofsaid imens”, fostul mare arbitru internațional Ion Crăciunescu a opinat că decizia luată de arbitrul Marian Barbu, de a valida reușita, a fost cea corectă.

 

"Este o fază în zona gri. De ce spun că este în zona gri? Pentru că pentru unii, vine mingea dintr-un adversar, iar pentru alții, adversarul trimite mingea către jucătorul aflat în poziție de ofsaid când a plecat centrarea.

 

Dacă mingea vine de la un adversar, nu este ofsaid! Mie mi se pare că Bălașa pune un picior acolo și controlează mingea. Nu lovește involuntar, nu se ferește, vine din piciorul lui, deci putea să o degajeze sau orice altceva.

 

Pentru unii pare să fie ofsaid, pentru alții pare să nu fie. El vine cu piciorul stâng din urmă și dă o pasă, involuntar, cu latul spre adversar. Este în zona gri, respect toate părerile. Aici se dă credit asistentului", a spus Ion Crăciunescu, la Fotbal Club.

 

Sursa: digisport.ro

Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.