Jump to content

A murit Benoît Sokal, mintea creativă din spatele seriei Syberia


TheVirus
 Share

Recommended Posts

A murit Benoît Sokal, mintea creativă din spatele seriei Syberia
 

Compania franceză Microids a anunțat că Benoît Sokal, mintea creativă din spatele seriei de jocuri Syberia, a încetat din viață pe 28 mai 2021, după o luptă de lungă durată cu o boală necruțătoare.

 

Cunoscut în primul rând drept un talentat autor de benzi desenate, pentru care a realizat atât scenariile cât și porțiunea artistică, Benoît Sokal s-a făcut remarcat și în industria jocurilor video grație poveștilor și viziunii artistice pentru numeroase jocuri de aventură, precum cele din foarte apreciata serie Syberia, dar și alte titluri cum ar fi Amerzone (primul sau joc, lansat în 1999), Paradise sau Sinking Island.

 

Syberia: The World Before, cel mai recent proiect la care Benoît Sokal și-a adus contribuția

Cel mai recent proiect la care Benoît Sokal și-a adus contribuția este Syberia: The World Before, continuarea seriei care l-a consacrat, fiind responsabil pentru direcția artistică, precum și pentru întreaga poveste a jocului. Jocul este produs de Microids în colaborare cu studioul Koalabs.

 

Syberia: The World Before va continua aventurile lui Kate Walker, eroina fiind prizonieră în minele de sare din Taiga, în 2004. De această data însă, vom avea parte de o aventură ce se va desfășura în două perioade istorice, alături de două protagoniste.

 

Cel de-al doilea plan narativ ne va face cunoștință cu Dana Roze, o tânără de 17 ani ce trăiește în Vaghen, în anul 1937. Viitoarea carieră de pianistă a Danei este însă amenințată de creșterea în popularitate a regimului fascist, ce amenință întreaga Europa cu pornirea celui de-al Doilea Război Mondial.

 

Noul joc al seriei beneficiază și de un demo gratuit: Syberia: The World Before – Prologue poate fi descărcat chiar acum de pe Steam și oferă posibilitatea de a parcurge întreg capitolul prolog.

Versiunea completă a jocului Syberia: The World Before este așteptată în 2021.

 

Sursa

Link to comment
Share on other sites

  • D J C locked this topic
Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.