Jump to content

Relația cu social media și psihologia regretelor


Alucard ToV
 Share

Recommended Posts

n4x9701.png

 

Media timpului petrecut pe zi de un utilizator pe Facebook este de 35 de minute, iar numărul de utilizatori depășește 2 miliarde, cu un miliard activ zilnic. Dacă am calcula în ani, am putea spune că, într-o singură zi, se adună câteva mii de ani, din minutele petrecute de fiecare dintre noi în social media. Iar dacă ar fi să evaluăm această „investiție“ de timp petrecut pe rețelele sociale, am constata că nu avem niciun profit de pe urma ei. Mediul virtual are rolul lui, facilitând conectarea și comunicarea. De multe ori însă, ajunge să fie o arhivă a tuturor erorilor și greșelilor pe care ne-am dori să le ștergem din viața noastră. Lucru pe care l-am fi făcut cu mai mult succes, dacă nu am fi postat despre ele.

 

Controlul impulsurilor și educația cea de toate zilele

 

Așa cum ne educăm să nu ne cheltuim toți banii la shopping, să nu răspundem sau să nu decidem sub imperiul emoțiilor ori să ne facem planuri pe termen mediu și lung, așa ar fi recomandat să ne analizăm impulsurile și în privința dezvăluirilor din mediul on-line. Uneori, când emoția este puternică, tendința este de a ne elibera de ea, iar acest lucru poate fi făcut în mod privat, ținând un jurnal al gândurilor și al emoțiilor asociate. Lucru foarte sănătos, de altfel. Când însă decidem să ne eliberăm emoțional on-line, social media este mai mult decât grupul de prieteni apropiați în care putem avea încredere să ne fie alături când suntem vulnerabili. Aici pot exista viitori angajatori, colegi de muncă sau șefi, profesori, evaluatori, critici de tot soiul sau chiar cyber-bullies ascunși în spatele unei identități virtuale. Când suntem copleșiți emoțional, când avem nevoie de alinare, de ascultare, de ajutor sau empatie, este util să ne bazăm pe persoanele de încredere, apropiate. Anumite procese și etape din viața noastră au nevoie de intimitate, de confidențialitate, de „protecția datelor“, prin nedezvăluirea lor publică. Expunerea ne poate tulbura și mai mult, dăunându-ne pe termen lung.

 

Și noi am făcut prostii, dar nu le postam

 

Generațiile mai mature își amintesc de propriile provocări din vremea adolescenței și a tinereții, de greșelile făcute atunci, de iubirile eșuate, de convingerile rigide declarate drept adevăruri absolute, de glumele proaste făcute „între prieteni“, de eșecuri și de momente în care fiecare dintre noi s-a simțit rușinat. Toate sunt acum la adăpost, în cutia cu amintiri sau, și mai bine, șterse de memorie, pentru a face loc informațiilor mai utile pentru sănătatea noastră psihică și emoțională. Sigur, unele nu se șterg. Altele ne sunt amintite de cei care au fost martori, din grupul de prieteni. Dar totul există în trecut, unul pe care îl putem depăși, nefiind documentat nicăieri. Postările de pe social media au acest dezavantaj, marcând astfel de momente care, odată lansate on-line, rămân mărturii ale vremurilor pe care ajungem să ni le dorim „de mult uitate“.

 

Comunicare, voyeurism, nevoia de conectare

 

Rolul site-urilor de socializare ar fi acela de a comunica și păstra legătura cu prietenii și familia care se află la distanță de noi, de a primi și a împărtăși informații din viața noastră. De aici până la a ne pierde în curiozități legate de viețile altora, nu mai este decât un pas. Social media este echivalentul modern al vecinei de la etajul doi care pândește după perdea, să verifice cine vine să te viziteze sau la ce oră ai ajuns acasă. Doar că acum o face prin like-uri și comentarii. Iar dacă vecina de altădată deseori ne irita prin curiozitatea ei, iată că acum apreciem când reacționează la postarea noastră. 

 

Adolescenții și tinerii sunt mai pasibili să fie captivați de această rutină care include comparații între numărul de aprecieri (like-uri), selfie-uri compulsive, până la obținerea imaginii perfecte, perfect distorsionate de filtre și retușări, afișate on-line cu scopul unic de a obține cât mai multe reacții, followeri, validări, apreciere, recunoaștere. Unora nu le pasă de astfel de lucruri, dar majoritatea se simte validată de reacții. Unii devin chiar obsedați de ideea obținerii lor. Apar astfel așteptările nerealiste, disconfortul trăit în realitatea de zi cu zi, lipsită de filtre cu fluturași, stigmatizarea reacțiilor emoționale și rușinea generată de aprecieri insuficiente. Suntem mai vulnerabili, devenind și mai presantă nevoia de a ne proteja, de a ne limita reacțiile impulsive, declarațiile emoționale, expunerea intimității. 

 

Suntem mai singuri?

 

Cred că la întrebarea aceasta putem răspunde prin „da și nu“, când vine vorba de social media. Pe de-o parte, acest mediu joacă rolul prietenului imaginar, cu care ne putem angaja într-un monolog (postat), care din când în când prinde contur și replică (reply la post), ameliorându-ne tristețea, singurătatea, izolarea. O iluzie, uneori, extrem de utilă. Pe de altă parte, în mediul on-line căutăm o conectare care lipsește, împlinirea unor nevoi frustrate, detașare de propriile emoții, ba chiar evitare, uneori, a realității. Însingurarea există, dar nu o mai adresăm corespunzător. Postările noastre ne dezvăluie, mascând totodată realitatea, ascunzând nevoia din spate, expunându-ne și vulnerabilizându-ne, deseori, fără intenție. Ca să citez o postare mai veche găsită on-line: „Ai plâns atât de mult după fostul tău iubit, încât începe să mi se facă și mie dor de el.“ Suntem expuși criticii și analizelor în momente vulnerabile postate sub impulsul momentului. Ne alegem cu ridiculizare, când avem nevoie de grijă și înțelegere. Ne simțim ignorați când dezvăluim o parte din noi fără a primi nicio reacție. În momentele în care experimentăm trăiri intense, nu social media ne este aliatul, ci persoanele din viața reală în care avem încredere. Poate fi cineva din familie, poate fi un prieten, poate fi terapeutul tău.

 

Social media este spațiul în care ar trebui să împărtășim lucruri pe care le putem revedea peste 10 ani, simțindu-ne în siguranță. De aceea este sănătos și recomandat să ne gândim de două (poate de zece?) ori înainte de a ne expune în fața publicului larg (în mare parte, necunoscut).

 

Sursa

Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.