Jump to content

România se numără printre țările europene cu cei mai mulți elevi care au studiat două sau mai multe limbi străine – Eurostat


Alucard ToV
 Share

Recommended Posts

dreamstime_m_52641918-820x547.jpg

 

Aproape toți elevii români din învățământul secundar superior studiau, în 2019, două sau mai multe limbi străine, potrivit Eurostat: 99% dintre ei aveau astfel de studii, la fel ca elevii din Estonia, Cehia și Finlanda. În Luxemburg și Franța, toți elevii din acest ciclu de învățământ studiau cel puțin două limbi străine. Potrivit datelor Statisticii europene, citate de Agerpres, țările menționate se situează, astfel, mult peste media europeană.

 

Eurostat arată că, la nivelul întregii UE, 59% dintre elevii din învățământul general secundar superior (liceu, cu variații între diversele sisteme de învățământ) au studiat în 2019 două sau mai multe limbi străine.

 

Peste 90% dintre elevi aveau studii similare în Slovacia (98%), Croația (95%) și Slovenia (92%).

 

La polul opus, în Grecia, doar 1% dintre elevii din învăţământul general secundar superior studiau două sau mai multe limbi străine în 2019, un nivel scăzut fiind înregistrat şi în Portugalia (6%), Irlanda (12%), Italia (25%) şi Spania (27%).

 

Engleza era, în UE, cea mai studiată limbă străină în acest ciclu de studii (96% din elevi), pe locurile următoare fiind spaniola (26%), franceza (22%), germana (20%) şi italiana (3%). 

 

În rândul limbilor străine din afara UE, cea mai studiată era rusa (3%), în special în Estonia (68%), Letonia (57%), Lituania (30%) şi Bulgaria (24%), mai informează sursa citată.

 

Sursa

Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.