Jump to content
Hostul a fost schimbat. Daca vedeti serverul offline readaugati rpg.b-zone.ro sau 141.95.124.78:7777 in clientul de sa-mp ×

Noul an școlar a început mai bine, la nivel global, decât era de așteptat în contextul răspândirii versiunii Delta – analiză Reuters


Alucard ToV
 Share

Recommended Posts

dreamstime_m_226037488-820x516.jpg

 

Școala se desfășoară în condiții bune, în noul an școlar, în multe țări care au redeschis clasele de mai bine de o lună, în pofida temerilor că versiunea Delta a noului coronavirus va afecta predarea față în față, scrie Reuters. Sursa citată scrie că aceste temeri s-au dovedit, până acum, mai degrabă nefondate și notează că nu e limpede cât a cântărit, pentru aceasta, campania de vaccinare, dar exemplele oferite sunt țări și regiuni cu o rată consistentă sau foarte mare a vaccinării.

 

În mai bine de zece țări cu o rată ridicată a vaccinării din Asia și Europa, precum și SUA, s-a simțit o creștere accentuată a numărului de cazuri în august, când a început școala, dar între timp acest număr a scăzut considerabil, scrie agenția de presă. Aceasta spune că “nu e clar cât au contat pentru aceasta factori sezonieri, pe fondul unei scăderi globale a numărului de cazuri, au care a fost rolul vaccinărilor și al altor măsuri preventive. Experții în sănătate publică spun că vor continua să urmărească dacă apar semnele unei creșteri a numărului de cazuri pe măsură ce se apropie iarna”.

 

În continuare, Reuters oferă exemplul mai multor țări cu o rată de la medie spre foarte mare a vaccinării împotriva Covid-19. Sunt citați experți care pun informația în context: pe de o parte, copii sunt segmentul de populație nu cel mai mare procent de nevaccinați; pe de altă parte, sfârșitul verii a însemnat finalul sezonului de călătorii, marcat și de un val de testări, dar aceste fenomene sezoniere s-au închieiat, iar vaccinarea, măsurile preventive din școli și scăderea generală a numărului de cazuri în comunitate își spun cuvântul. 

 

Situația din SUA

 

În această țară, potrivit unei experte de la University of California San Francisco Medical School, “transmisia în școli a fost mai ridicată în locuri cu o rată mai redusă a vaccinării în rândul adulților și fără măsuri preventive, dar, în general, școlile au rămas deschise (…) E mai bine decât ne așteptam”. Potrivit Academiei Americane de Științe Pediatrice, numărul de cazuri în rândul copiilor a crescut de aproape șapte ori în august, ajungând la un punct maxim pe 2 septembrie. Dar numai 2% dintre școli s-au închis temporar din cauza unor focare Covid-19, potrivit firmei de cercetare Burbio.

 

Sunt oferite mai multe exemple:

 

  • În Kentucky, stat cu o rată foarte scăzută a vaccinării comparativ cu alte state americane (50%), 45 din cele 171 de districte școlare au fost nevoite să se închidă cel puțin o dată de la începutul anului școlar. Cazurile au început să scadă, dar rămân printre cele mai numeroase la nivel național.
  • Un district școlar din Texas a fost nevoit să se închidă timp de o săptămână, după ce peste 10% dintre elevi s-au infectat. Directorul districtului atribuie această situație deciziei guvernatorului texan Greg Abbott de a interzice școlilor să impună purtatul măștii.
  • În California, stat de aproape 9 ori mai mare decât Kentucky, dar care înregistrează o rată considerabil mai mare de vaccinare, ventilează sălile de clasă și solicită purtatul măștii, districtele școlare au raportat doar câteva cazuri în primele săptămâni de școală.

 

Europa și Asia: Creșteri accentuate ale cazurilor în primele săptămâni, urmate de scădere. Excepții asiatice

 

În țări precum cele scandinave, Scoția, Germania, Franța, Coreea de Sud, numărul de cazuri scade, în pofida temerilor că varianta Delta va duce la creșterea infecțiilor.

 

Pe de altă parte, există excepții precum Singapore, unde numărul de cazuri în rândul copiilor a crescut pe parcursul întregii luni septembrie, sau Japonia, unde școlile din Tokyo operează în sistem hibrid.

 

În Suedia, unde școlile au rămas deschise pe parcursul pandemiei, a crescut numărul de infecții în rândul copiilor după vacanța de vară, dar numărul de cazuri a scăzut, între timp, atât în rândul copiilor, cât și al comunității în general.

 

În Norvegia, în primele două săptămâni de școală numărul de cazuri a crescut până la un record de 1.785 de cazuri pe zi, înainte să scadă cu 60% săptămâna trecută. Autoritățile se așteaptă ca această scădere să continue până se va atinge un platou minim, care să dureze cel puțin două luni, existând un grad de nesiguranță în privința perioadei de iarnă.

 

În Marea Britanie, s-a simțit o creștere a numărului de cazuri în școlile care s-au deschis primele, dar fără ca fenomenul să se resimtă în comunitate, potrivit unui expert de la Imperial College London, Neil Ferguson. În Scoția, școlile s-au redeschis la mijlocul lui august și a fost atins un număr record de cazuri în rândul elevilor în primele zile din Septembrie, dar de atunci numărul a scăzut constant de la o săptămână la alta. Potrivit unui expert al Universității din Edinburgh, infectările în rândul copiilor au început să crească înainte să înceapă școala, dar a existat transmisie și în mediul educațional. Totuși, spune el, “situațiile cu mai multe cazuri într-o singură clasă nu par să fie dese”.

 

Sursa

Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.