Jump to content

Au început înscrierile pentru cea de-a treia ediție a olimpiadei digitale de matematică Brio Challenge


Alucard ToV
 Share

Recommended Posts

brio-challenge3-820x393.jpg

 

Înscrierile pentru cea de-a treia ediție a olimpiadei digitale de matematică Brio Challenge, organizată de Brio, platforma ed-tech de măsurare a performanței educaționale, au început pe 4 octombrie. La olimpiadă se pot înscrie elevi din clasele II-XII, iar printre premiile acordate se numără telefoane iPhone 12, tablete și căști.

 

Participarea la această competiție este gratuită.

 

Înscrierile și prima etapă a olimpiadei au loc în perioada 4 octombrie – 3 noiembrie, iar finala se va desfășura pe 4 decembrie. La olimpiadă se pot înscrie elevi din clasele II – XII.

 

Organizarea și desfășurarea olimpiadei digitale de matematică:

 

Elevii se pot înscrie în competiție în secțiunea special dedicată olimpiadei, de pe pagina www.brio.ro/challenge. La înscriere, fiecare elev va primi credite pe care le va putea folosi în primele două etape ale competiției.

 

  • La finalul primei etape, cei care au obținut un scor mai mare de 80 de puncte se vor califica în cea de-a doua etapă, care va avea loc între 8 și 22 noiembrie. 
  • În etapa a doua, după o serie nouă de teste, a căror dificultate este crescută, vor fi selectați cei mai buni 10 elevi de la fiecare clasă, în baza rezultatelor obținute.
  • Aceștia vor ajunge în Etapa Finală, acolo unde vor lupta pentru titlurile de campioni și vicecampioni naționali Brio Challenge.  

 

Finala va fi supravegheată video, fiind necesar ca participanții să aibă activată camera laptopului sau a tabletei de pe care vor efectua testele. 

 

Premiile:

 

Potrivit organizatorilor, vor fi acordate în total 36 de premii: 12 premii pentru Campioni, ce vor consta în câte un iPhone 12, precum și 24 de premii pentru Vicecampioni, ce cuprind câte o Tabletă Prestigio și un set de căști performante. În plus, toți finaliștii vor primi un abonament Brio Start pe 6 luni.

 

  • Câștigătorii vor fi anunțați în termen de maximum 15 zile de la încheierea competiției. Sunt declarați câștigători participanții cu cel mai bun scor, corelat cu timpul de răspuns. În situația în care mai multe teste primesc același scor, este declarat câștigător participantul care a obținut un timp mai bun. 

 

Gabi Bartic, CEO Brio:

 

  • „Suntem extrem de bucuroși că Brio Challenge a ajuns deja la a treia ediție. Participarea extrem de largă la precedenta ediție nu se datorează doar premiilor foarte interesante, ci nevoii copiilor de a demonstra cât de buni sunt, de fapt. Și nevoii lor de a-și valida, mereu, cunoștințele. Ne aflăm așadar în fața unei ediții în care suntem curioși să-i cunoaștem, din nou, pe cei mai buni matematicieni. Tuturor le promitem o competiție serioasă și extrem de bine organizată. Iar celor care cred că nu pot fi organizate competiții online corecte, le lansăm invitația de a ne urmări. Le vom demonstra că noi, la Brio, putem“.

 

Sursa

Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.