Jump to content

Politehnica București trece online toate activitățile didactice, pentru 3 săptămâni, din cauza agravării situației Covid-19


Alucard ToV
 Share

Recommended Posts

Universitatea-Politehnica-Bucuresti-820x

 

Senatul Universității Politehnica din București a decis, vineri, ca toate activitățile didactice să se desfășoare în regim online în următoarele trei săptămâni, pe fondul creșterii accelerate a ratei de incidență în București, a anunțat instituția. 

 

Astfel, potrivit hotărârii de azi, cursurile, laboratoarele, seminariile și proiectele se vor desfășura online în perioada 11 octombrie – 29 octombrie 2021.

 

Același document precizează că desfășurarea activităților didactice de la laboratoare, cu prezența fizică a cadrelor didactice și studenților, poate fi aprobată de către consiliile facultăților, cu consultarea cadrelor didactice. Deciziile Consiliilor facultăților se vor comunica studenților cu cel puțin 24 de ore în avans și se vor publica pe site-ul fiecărei facultăți și la avizier.

 

Hotărârea precizează că s-a ținut cont de creșterea ratei de incidență a cazurilor de Covid-19 la nivelul Municipiului București și de obligativitatea adoptării măsurilor de prevenție pentru combaterea răspândirii Covid-19.

 

Sursa

Edited by Alucard ToV
Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.