Jump to content

Ilie Dumitrescu: ”N-am niciun motiv să-mi fie rușine! Au mutat super inteligent cei de la Federație”


MS13 Huski
 Share

Recommended Posts

                                                                   ilie dumitrescu

Ilie Dumitrescu (52 de ani) a comentat negocierile deschise dintre cei de la Federația Română de Fotbal și Dan Petrescu (53 de ani) pentru funcția de selecționer al României.

 

”Mister” se bucură că diriguitorii de la Casa Fotbalului îl apreciază pe ”Bursuc” și-l laudă pe Răzvan Burleanu (37 de ani), președintele FRF, pentru inițiativa de a vorbi atât cu Petrescu, dar și cu Gică Hagi, doi dintre cei mai buni prieteni ai săi din ”Generația de Aur”.

 

Ilie Dumitrescu a spus de ce nu-i este rușine pentru că apreciază inițiativa FRF. ”În viață, mai trebuie să știi să pierzi”

 

Analistul Digi Sport, care a fost acuzat de Prunea că a picat în plasa lui Burleanu, susține că nu are niciun motiv prin care să se simtă rușinat dacă laudă strategia FRF.

”Foarte inteligentă strategia Federației, n-am niciun motiv să-mi fie rușine că apreciez inițiativa Federației. În viață, mai trebuie să știi să pierzi. Eu am fost primul care am pierdut împotriva lui Burleanu, am fost în echipa lui Gică Popescu. Am pierdut, dar Gică Hagi poate să ajungă să lucreze. Au mutat super inteligent acum cei de la Federație.

Poate să-l acuze cineva pe Burleanu că n-a mutat super inteligent? Să te duci la Hagi, Răzvan Lucescu și Petrescu. Poate reușește cu Petrescu.
Pentru mine, performanța realizată la Unirea Urziceni a fost o demonstrație a valorii lui Dan Petrescu. A fost examenul, a trecut la cel mai înalt nivel când a jucat campionatul. Apoi a făcut puncte și în Liga Campionilor, acel rezultat cu Stuttgart", a spus Ilie Dumitrescu, la Digi Sport Special.

 

Referitor la faptul că Petrescu a amânat răspunsul până la finalul meciurilor din acest an, Dumitrescu este convins că antrenorul campioanei a procedat cel mai bine.

"Mi se pare corect ca, până la pauza competițională, să nu dea niciun răspuns, și cred că Federația trebuie să înțeleagă. Eu am propus două nume pentru echipa națională, după două proiecte: proiectul de la Viitorul, cu Gică Hagi, și proiectul de la CFR, cu Dan Petrescu. CFR ne-a reprezentat la cel mai înalt nivel în Europa League, într-o grupă cu Rennes, Lazio și Celtic, apoi să ajungi să joci de la egal la egal cu Sevilla și să nu pierzi într-o dublă. Sevilla, care a câștigat trofeul Europa League.

Ar fi extraordinar să se găsească o înțelegere, pentru că vorbim de o clauză. Neluțu Varga, dacă îl lasă... e un proiect și la CFR. Petrescu n-a fost adus pentru șase luni, are contract pe trei ani cu CFR. Din ce am înțeles, nu se pune problema să plătească vreo clauză Federația.

Până la urmă, este apreciat faptul că Petrescu a dat răspunsul ăsta ’Lăsați-mă, mai am câteva etape și să nu se interpreteze că eu sunt cu gândul la echipa națională și nu sunt conectat la treaba de la club’.

Neluțu Varga poate să-i spună ’Stai aici, am nevoie de tine!’.”, a mai spus Ilie Dumitrescu, la Digi Sport.

 

sursa

Edited by TLG Seba
Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.