Jump to content
Hostul a fost schimbat. Daca vedeti serverul offline readaugati rpg.b-zone.ro sau 141.95.124.78:7777 in clientul de sa-mp ×

OnePlus Nord 2T urmeaza sa debuteze, iar specificatiile sale ajung pe web! Cpu dimensity 1300, alimentare la 80W si camera tripla in spate


Daniel Negoi
 Share

Recommended Posts

AGr8ScX.jpg

 

OnePlus a decis să nu mai lanseze modele derivate din flagship-urile sale „T”, ultimul terminal de top lansat sub această „gamă” fiind OnePlus 8T, în 2020. Totuși, pare-că producătorul pregătește în acest an un OnePlus Nord 2T. Mai bine zis, e vorba despre o versiune îmbunătățită a lui OnePlus Nord 2, telefon testat și de noi anul trecut aici. Specificațiile sale au ajuns pe web astăzi, deși nu avem încă randări, iar toate detaliile cunoscute se află mai jos.

 

Informațiile vin prin intermediul popularului zvonac OnLeaks (via Digit). El susține că OnePlus Nord 2T are la interior un CPU Dimensity 1300 de la MediaTek. Merită menționat că acest cipset nu a fost încă prezentat și e posibil ca el să își facă apariția în premieră la bordul noului model pregătit de către OnePlus. Totodată, având în vedere denumirea cipului, ne așteptăm la o performanță notabilă față de predecesorul său - Dimensity 1200. 

 

NejSeOv.jpg

 

Trecând la display, aflăm că Nord 2T va păstra mare parte din specificațiile predecesorului. Avem de-a face cu un ecran AMOLED de 6.43 inch în diagonală, cu rezoluție Full HD+ (2400 x 1080 pixeli) și refresh rate de 90Hz. Există însă upgrade-uri în cazul alimentării. Telefonul ar sosi cu o baterie de 4500 mAh, iar el s-ar încărca la 80W pe fir prin tehnologia SuperVOOC. 

 

 

Nu ar exista mari diferențe nici în cazul camerelor integrate. Camera selfie are 32 MP și este integrată în decupaj bulină, în timp ce în spate se află un senzor principal de 50 MP, dar și o cameră foto de 8 MP ultrawide și una de 2 MP monochrome. Potrivit zvonacului, telefonul va sosi în configurații ce includ 6 GB sau 8 GB de RAM și 128 GB sau 256 GB de stocare. El vine cu Android 12 și interfața OxygenOS 12 aplicată peste. 

 

sursa:  mobilissimo

Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.