Jump to content

Juventus Torino i-a decis viitorul lui Radu Drăgușin! Ce urmează pentru fundașul român din sezonul următor


Horia.
 Share

Recommended Posts

Internazionale v Salernitana - Serie A - Giuseppe Meazza

 

Internaționalul român se află în curtea celor de la Juventus Torino din vara anului 2018, atunci când a fost transferat de la Regal Sport București. Drăgușin a trecut pe la grupele U17, U19, U23 și mai apoi la echipa mare a "Bătrânei Doamne", acolo unde Andrea Pirlo l-a debutat.

A urmat după aceea experiența de la Sampdoria, acolo unde a jucat tot sub formă de împrumut, iar acum evoluează pentru Salernitana, o nou-promovată pe prima scenă a fotbalului italian.

 

Juventus Torino i-a decis viitorul lui Radu Drăgușin! Ce urmează pentru fundașul român din sezonul viitor

 

Drăgușin a fost cedat la începutul actualului sezon celor de la Salernitana, sub formă de împrumut, pentru a mai aduna meciuri la cel mai înalt nivel. Fundașul român a adunat șase partide în tricoul actualei sale echipe, însă pare că nu i-a convins pe oficialii celor de la Juventus Torino.

Potrivit Tuttomercadoweb, torinezii au de gând să îl împrumute pe Radu Drăgușin și în sezonul următor. Rămâne de văzut însă care va fi următoarea destinație a fotbalistului, ținând cont că Salernitana este ca și retrogradată în Serie B, iar împrumutul expiră la finalul actualei stagiuni.

 

Radu Drăgușin, criticat după înfrângerea cu AS Roma: ”Nu demonstrează că merită să fie titular!”

Radu Drăgușin a fost pus la zid de către jurnaliștii italieni, după o nouă evoluție ezitantă în tricoul celor de laSalernitana.

Românul a fost introdus și el pe teren, în minutul 59, în locul lui Luca Ranieri, și a greșit la golul doi marcat de AS Roma, prin prisma plasamentului său deficitar, după cum au remarcat italienii de la Tuttomercatoweb. Aceștia l-au notat cu nota 5 pe fotbalist.

 

”Poziționat greșit la golul de 2-1. Nu face nimic prin care să demonstreze că merită să fie titular. Una dintre dezamăgirile campaniei de transferuri făcută de Sabatini (n.r - Walter Sabatini, directorul sportiv al Salernitanei)", au notat italienii.

 

 

Sursa

Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.