Jump to content

Gabriela Ruse - Iga Swiatek 3-6, 0-6, în turul doi la Roma. Liderul mondial WTA a jucat aproape perfect


sLoww ToV
 Share

Recommended Posts

gabriela-ruse-iga-swiatek

 

Gabriela Ruse (24 de ani, locul 57 WTA) a pierdut meciul cu poloneza Iga Swiatek (20 de ani, 1 WTA), scor 3-6, 0-6, în turul doi al turneului pe zgură de la Roma, în direct pe Digi Sport 2.

 

Gabriela Ruse a jucat în premieră la Roma

 

Meciul a durat o oră și nouă minute. Iga Swiatek a jucat foarte bine și a comis puține erori neforțate.

 

Românca a avut mari probleme la serviciu și i-a oferit 12 șanse de break adversarei, care a fructificat șapte dintre ele.

 

Pentru participarea în turul doi la Roma, Gabriela Ruse va primi 13.176 de euro și 60 de puncte în clasamentul WTA. Românca a jucat în premieră la acest turneu.

 

Iga Swiatek va juca în optimi la Roma împotriva bielorusei Viktoria Azarenka (32 de ani, locul 16 WTA).

 

Simona Halep (locul 21 WTA) a rămas singura reprezentantă a României pe tabloul de simplu la Roma. Constănțeanca va juca în această seară, în jurul orei 19:30, cu americanca Danielle Collins (9 WTA), în turul doi.

 

Partida va fi transmisă în direct pe Digi Sport 2 și va putea fi urmărită în format LIVE TEXT pe site-ul digisport.ro.

 

Gabriela Ruse - Iga Swiatek 3-6, 0-6, pe Digi Sport 2

 

UPDATE 17:17 Gabriela Ruse - Iga Swiatek 3-6, 0-6. Final de meci!

UPDATE 17:09 Gabriela Ruse - Iga Swiatek 3-6, 0-4. Românca își pierde încă o dată serviciul și are o ieșire nervoasă.

UPDATE 17:04 Gabriela Ruse - Iga Swiatek 3-6, 0-3. Game fără emoții pentru Swiatek, care încheie cu un rever superb în diagonală.

UPDATE 17:02 Gabriela Ruse - Iga Swiatek 3-6, 0-2. Românca a comis încă o dublă greșeală și începe cu stângul setul doi.

UPDATE 16:57 Gabriela Ruse - Iga Swiatek 3-6, 0-1. Sportiva din Polonia își face serviciul în startul setului secund.

UPDATE 16:50 Gabriela Ruse - Iga Swiatek 3-6. Primul set se încheie după 42 de minute!

UPDATE 16:46 Gabriela Ruse - Iga Swiatek 3-5. Poloneza încheie cu o dublă greșeală și își pierde serviciul.

UPDATE 16:44 Gabriela Ruse - Iga Swiatek 2-5. Românca își pierde din nou serviciul și îi oferă adversarei șansa de a închide primul set.

UPDATE 16:36 Gabriela Ruse - Iga Swiatek 2-4. Românca reușește primul break din meci!

UPDATE 16:31 Gabriela Ruse - Iga Swiatek 1-4. Break la zero reușit de liderul mondial WTA, care se îndreaptă cu pași repezi către câștigarea primului set.

UPDATE 16:23 Gabriela Ruse - Iga Swiatek 1-2. Românca salvează o minge de break și câștigă primul game în acest meci.

UPDATE 16:11 Gabriela Ruse - Iga Swiatek 0-1. Poloneza începe cu break!

UPDATE 16:07 Începe meciul! Gabriela Ruse va servi!

UPDATE 16:02 Cele două jucătoare au ieșit pe teren! Urmează minutele de încălzire!

 

Gabriela Ruse - Iga Swiatek, LIVE VIDEO, Digi Sport 2, în turul doi la Roma

 

După ce a trecut în runda inaugurală de americanca Shelby Rogers (48 WTA), scor 3-6, 6-1, 6-4, sorții i-au scos în cale Gabrielei Ruse cea mai bună jucătoare a lumii în momentul de față, Iga Swiatek.

 

Jucătoarea din România a declarat înaintea partidei că nu are așteptări foarte ridicate de la acest duel, deoarece nu se află în cea mai bună formă a sa.

 

”Iga Swiatek e numărul 1 mondial, eu nu sunt în cea mai bună formă, nici fizică, nici ca tenis, pentru că n-am jucat și se simte asta. Nu am nicio așteptare, voi încerca să joc relaxată și chiar nu-mi doresc decât să lupt până la final, indiferent care va fi scorul.

 

Iga Swiatek joacă incredibil, nu știu cum o să reușesc să joc mâine. Voi discuta și cu antrenorul, n-am nimic de pierdut, asta e clar. Ea n-a mai pierdut de ceva timp”, a recunoscut Gabriela, într-un interviu pentru Digi Sport.

 

Programul complet al transmisiunilor Digi Sport de la Roma WTA, miercuri, 11 mai:

 

  • Karolina Pliskova (CZE) - Jil Teichmann (SUI), ora 12:00 / Digi Sport 2
  • Ekaterina Alexandrova (RUS) - Maria Sakkari (GRE), ora 13:30 / Digi Sport 2
  • Elena-Gabriela Ruse (ROU) - Iga Swiatek (POL), ora 16:00 / Digi Sport 2
  • Garbiñe Muguruza (ESP) - Yulia Putintseva (KAZ), ora 16:30 /Digi Sport 2
  • Simona Halep (ROU) - Danielle Collins (USA), ora 20:00 / Digi Sport 2
  • Aliaksandra Sasnovich (BLR) - Paula Badosa (ESP), ora 21:30 / Digi Sport 2

 

  • Aryna Sabalenka (BLR) - Shuai Zhang (CHN), ora 12:00 / Digi Sport 4
  • Coco Gauff (USA) - Madison Brengle (USA), ora 13:30/Digi Sport 4
  • Bianca Andreescu (CAN) - Nuria Parrizas Diaz (ESP), ora 15:00/ Digi Sport 4
  • Ajla Tomljanovic (AUS) - Ons Jabeur (TUN), ora 16:30 / Digi Sport 4

 

Sursa: digisport.ro

Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.