Jump to content
Hostul a fost schimbat. Daca vedeti serverul offline readaugati rpg.b-zone.ro sau 141.95.124.78:7777 in clientul de sa-mp ×

Corectarea „loz în plic” la Titularizare. 96% dintre notele contestate erau greșite la concursul de angajare în învățământ


FROG ZEW
 Share

Recommended Posts

Captura%CC%86-de-ecran-din-2022-07-27-la-15.11.25.png?fit=820%2C534&ssl=1

 

Rezultatele finale la proba scrisă pentru concursul de ocupare a posturilor didactice din învăţământul preuniversitar – Sesiunea 2022 – au fost afișate miercuri dimineața. Din cele peste 5 mii de contestații depuse, 4.915 au modificat nota inițială, adică 96,69%. Acest concurs de angajare este susținut de două categorii de candidați – tineri absolvenți care vor să intre în sistemul de învățământ și profesori suplinitori care vor să continue să predea și chiar să prindă un post titularizabil.

 

Rata de modificare a notelor la contestații a fost de 96,69%. Concret, 3.062 (62,3%) dintre contestații au condus la mărirea notei inițiale, iar 1.853 (37,7%) dintre contestații au condus la micșorarea notei inițiale. În traducere, peste 62% dintre cei care au contestat notele ar fi fost dezavantajați dacă nu cereau recorectarea lucrărilor, iar restul au fost dezavantajați dacă au cerut-o. Situația nu este specifică acestui an, ci se repetă de cel puțin 6 ani.

 

În graficul de mai sus se poate observa cum au fluctuat notele, mai ales în dreptul notei 5 (notă cu care un profesor poate preda, dar nu se poate titulariza (adică angaja pe perioadă nedeterminată) și în dreptul notei 7 (care conferă dreptul de titularizare dacă există post disponibil). În graficul de mai jos se observă mai bine diferențele dintre notele inițiale și finale, mai ales cele peste 7 și cele sub 5.

 

Volatilitatea evaluărilor este un fenomen omniprezent, în ultimii ani, în Educație. Anul trecut, de exemplu, tot la Titularizare și tot în mandatul actualului ministru, au fost depuse 6.248 de contestații. În cazul a 6.045 de contestații (96,75%), notele au fost modificate, arată Ministerul Educației.

În 2020 numărul total al contestațiilor depuse a fost de 4.181. În cazul a 4.028 de contestații (96,34%), notele au fost modificate, potrivit Ministerului Educației.

 

În 2019, în perioada mandatului Ecaterinei Andronescu, nu s-au publicat astfel de date în comunicatul final de la Titularizare.

Pentru 2018 au fost depuse 4.187 de contestaţii. În cazul a 4.016 contestaţii (95,92%) notele au fost modificate, potrivit Ministerului Educației.

În 2017 au fost depuse 3.804 contestaţii (18,32% din totalul lucrărilor evaluate iniţial). În cazul a 3.659 de contestaţii (96,19%) notele au fost modificate, conform comunicatului Ministerului Educației.

 

În 2016 au fost depuse 3.757 de contestaţii (18,67% din totalul lucrărilor evaluate iniţial), dintre acestea au fost modificate 2.134 de note (56,80%), potrivit comunicatului oficial.

 

La toate aceste concursuri cele mai multe note contestate au fost majorate la recorectare.

 

Același fenomen se întâmplă și în cazul lucrărilor corectate la examenele pentru elevi, fie că vorbim despre Bacalaureat, Evaluarea Națională sau alt tip de testare. Avem atâtea note câți profesori evaluatori există.

 

Gradul uriaș de subiectivism și lipsa formării profesorilor pentru evaluarea la examene și la clasă au fost invocate de oficial în această vară pentru a impune testări și corectări standardizate în viitor. Însă nicio modificare anunțată pentru aceste lucrări scrise susținute de profesori – pentru ei nu sunt anunțate standarde de evaluare și nici standarde de predare pentru universități. Acestea din urmă „livrează” proaspăt absolvenți participanți la acest concurs din ce în ce mai slab pregătiți – ministrul Educației a lăsat de înțeles că știe care sunt universitățile care-i pregătesc, dar nu a spus decât că „nu știu dacă e bine să spun că 90% din cei care au obținut note sub 5 vin pe o anumită filieră”.

 

Practic, instituția care asigură formarea personalului pentru toată economia României, Ministerul Educației, (formarea inițială a personalului didactic este făcută de către universități) nu poate asigura o evaluare riguroasă la propriul concurs de angajare. Evaluarea pentru angajarea profesorilor nu va fi schimbată, potrivit actualului proiect de lege pentru învățământul preuniversitar – Titularizare rămâne ca probă de intrare în învățământ și sunt adăugate alte probe la finalul unui an de stagiatură pentru debutanți.

 

Sursa

Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.