Evolutia si istoria aparatelor fotografice

[BTD Capone]

Evolutia aparatelor fotografice (istoria)

 

Din timpuri stravechi si pana astazi, la baza tuturor stiintelor, a tuturor descoperirilor mai mari sau mai mici, se afla observarea fenomenelor naturale, urmata de o imitatie inteligenta a acestora. Nevoia, spiritul practic, curiozitatea, l-au indemnat pe om sa imite, sa repete, sa reporduca fenomenele observate in alte conditii, cu mijloace la indemana lui, in ajutorul lui.

Nu se stie cand si unde s-a zarit pentru prima oara jocul unor forme curioase pe un perete. Desigur trebuie sa fi fost intr-o tara calda, scaldata de lumina puternica a soarelui. Pentru a se feri de arsita, oamenii acopereau ferestrele si usile cu ceea ce astazi s-ar numi perdele groase, pentru ca inauntrul incaperilor sa domneasca umbra deasa si racoroasa. Dar iata ca se intampla sa fi ramas o mica crapatura printre perdele. Si se mai intampla ca cineva sa treaca pe ulita. Stupoare! Pe peretele opus crapaturii se vede omul trecand, dar cu capul in jos! Prima aplicatie practica a acestuia a fost urmarirea eclipselor solare si referiri in acest context se cunosc de prin anul 500 i.e.n. in indepartata China la Mo Tzu si in Grecia antica la Aristotel (384 –322 i.e.n.). totusi, prima mentiune scrisa despre acest fenomen cunoscuta pana in ziua de azi, se gaseste in lucrarile carturarului arab Ibn Al Haitan (956 – 1038), Alhazen in versiunea latina.

Din textul lui reiese ca fenomenul era cunoscut si destul de raspandit in lumea carturarilor din acea vreme. Dupa aceasta data referirile si descrierile a ceea ce a inceput sa se numeasca “camera obscura”, au devenit din ce in ce mai frecvente. Fizicianul si profesorul de matematici din Milano, Girolamo Cardano (1501 – 1576), introduce in gaura o “rotunjime facuta din sticla” o lentila conveza – obtinand o imagine mult mai luminoasa si mia clara. Urmeaza alte ameliorari, cum ar fi cea a lui Daniel Barbaro care propune in 1568 acoperirea marginilor lentilei, lasand numai o gaura mica la mijloc – diafragma de azi – pentru obtinerea unor imagini mai clare. In 1573 Igantio Danti recomanda utilizarea unei oglinzi concave pentru redresarea imaginii si in 1585 Giovani Battista Benedetti sugereaza adoptarea unei lentile biconvexe.

 

Dar toate aceste cunostinte nu circulau decat in lumea restransa a fizicienilor, astronomilor si matematicienilor. Cel care le-a dat o mare raspandire a fost omul de stiinta Giovani Battista Porta (1538 – 1615). Bogatia informatiilor date de Porta si talentul lui de a imbina date stiintifice cu sfaturi practice si aplicatii distractive (in cartea sa “Magiae naturalis”, tradusa in principalele limbi europene si in araba, retiparita in nenumarate editii) au contribuit ca in mare masura “camera obscura” sa devina cunoscuta publicului obisnuit.

Din descrierile de pana acum reiese ca intr-adevar “camera obscura” era o camera, o odaie intr-o cladire si ca imaginea putea fi vazuta numai de cei care se aflau in incapere. Cu timpul, mai ales pentru realizarea unor lucrari topografice, camera obscura devine mai mica, portabila, putand fi instalata chiar si intr-un cort. Ne-a ramas o interesanta relatare, datorata lui Sir Henry Wattson, in care este descris cortul folosit de vestitul astronom german Johann Kepler (1571 – 1630) pentru a desena cu o mare precizie in toate detaliile un peisaj panoramic. Cu ajutorul unui telescop, imaginea era proiectata pe o hartie si Kepler, ghemuit in cortul intunecos, o reproducea desenand toate formele. Apoi cortul era invartit ca o moara de vant, in jurul axului si operatia era reluata pana cand se completa turul de orizont.

 

Dar micsorarea si portabilitatea camerei obscure merg si mai departe. Influentat de povestirile unui calator care vazuse in Spania cutii atat de mici incat puteau fi purtate sub o pelerina, invatatul iezuit din Wurzburg, Kaspar Schott (1608 – 1666), publica in a sa “Magia optica” (1657), prima descriere a unei mici camere obscure formata din doua cutii, dintre care una putin mai mica putea sa culiseze in cealata pentru obtinerea claritatii. Imaginea formata de un tub ajustabil care continea doua lentile convexe putea fi vazuta din exterior printr-o gaura, astfel ca nu mai era nevoie ca cineva sa intre in camera obscura.

 

Astl de camere obscure din ce in ce mai mici, la care imaginea era vazuta din afara, sunt semnalate din ce in ce mai des in diferite tari. Interesant este faptul ca matematicianul francez Pierre Herigone, in cursul sau editat in 1642 la Paris, descrie un “pocal magic” cu care gazda putea sa-si urmareasca musafirii fara ca acestia sa observe ceva. Razele de lumina intrau printr-o lentila convexa in piciorul pocalului, erau deviate de o oglinda fixata la 45° si imaginea se forma pe suprafata vinului alb si tulbure. Aflam astfel despre aplicarea inca din mijlocul secolului al XVII lea a pricipiului aparatelor reflex din ziua de azi. Cel mai asiduu inovator si constructor de camere obscure cu si fara oglinda pare sa fi fost calugarul Johann Zahn din Wurzburg care intr-o carte a sa din anul 1685 prezinta desene si schite de tipuri diferite si este primul care propune utilizarea geamului mat pentru formarea imaginii. Helmut Gernsheim, un ilustru cercetator al istoriei fotografice, scrie urmatoarele in careta sa “The history of photography”: “ca marime si constructie, aparatele lui Zahn sunt prototipuri ale aparatelor cutie si reflex din secolul al XIX lea. Este intr-adevar remarcabil ca nici un progres n-a fost realizat pana la mijlocul secolului XIX:in 1685 aparatul a fost gata si astepta (aparitia) fotografiei”.

Camerele obscure de cele mai diferite constructii si marimi, chiar si in stil rococo erau foarte raspandite si utilizate in topografie in scopuri civile si militare, in reproduceri exacte de desene, harti si gravuri la scari diferite, chiar si in medicina pentru desene anatomice cat mai precise.

 

Iata deci ca la mijlocul secolului XVIII “aparatul”era foarte cunoscut si raspandit. El avea aproape toate componentele esentiale: obiective din ce in ce mai evoluate si de diferite distante focale, oglinda montata la 45 ° pentru reflex, posibilitatea de reglare a claritatii, geam mat din sticla fina pentru redarea cat mai acurata a imaginii. Au existat si tendinte de “miniaturizare”, astfel ca unele camere obscure puteau fi montate in pahare, carti, bastoane sau chiar in brose. Nu mai era de facut decat un pas: permanentizarea imaginii, prinderea ei in capcana unor procese chimice.