Hostul a fost schimbat. Daca vedeti serverul offline readaugati rpg.b-zone.ro sau 141.95.124.78:7777 in clientul de sa-mp
×
Search the Community
Showing results for tags 'company'.
Found 2 results
-
1C Company anunță începutul dezvoltării jocului Men of War: Assault Squad 2, continuarea strategiei în timp real omonimă. Titlul include moduri skirmish ce vor testa abilitățile jucătorilor de-a controla diverse unități militare (tancuri, infanterie, etc.), dar și moduri moduri multiplayer în care alături de aliați vă veți putea întâlni cu maxim opt adversari. Armatele vor putea fi alese din cele cinci facțiuni prezente, luptele urmând să se ducă pe fronturi din Europa, zona Pacificului, sau nordul Africii. Jocul va beneficia și de modificări ale engine-ului și graficii, precum și de un AI îmbunătățit. Men of War: Assault Squad 2 este așteptat pe piață în ultimul trimestru al acestui an. sursă: ComputerGames.ro -
Au trecut aproape 70 de ani de la încheierea unuia dintre cele mai sângeroase conflicte din istoria omenirii, generic numit al Doilea Război Mondial. Unii participanţi încă mai sunt în viaţă, dar generaţiile următoare au ca referinţă doar filme hollywoodiene şi documentare, ambele departe de realitatea unui război simţit pe propria piele. Aşa că pentru noi, cei norocoşi că nu trăim într-un război, alternativa sunt jocurile pentru a simți adrenalina şi eventual condiţiile istorice ale unor lupte despre care am dubii serioase că aveau vreun dram de glorie în ele în afara celebrului slogan “decât să plângă mama, mai bine să plângă mă-sa”. Company of Heroes venea acum 7 ani să acopere o zonă a strategiilor în timp real ce nu fusese exploatată cu rezultate extraordinare până atunci. Dar cei de la Relic au reuşit să construiască pe scheletul mecanicilor RTS şi al bătăliilor deja arhitocite ale WW II o strategie apropiată de istorie şi, în acelaşi timp, o aventură emoţionantă şi intensă. Continuarea a avut parte nu doar de o perioadă de dezvoltare foarte lungă, ci şi de un dram de noroc că a ajuns împreună cu producătorii săi în buzunarul SEGA, după falimentul THQ. SEGA deja mai deţine The Creative Assembly (seria Total War), iar Company of Heroes 2 a văzut lumina monitoarelor cu ceva întârziere, probabil pentru ca noii proprietari să evalueze achiziţia şi potentialul său. Pentru cei care au jucat CoH şi add-on-urile (cei care n-au apucat, vi-l recomand călduros), CoH 2 va fi ca o reîntâlnire cu un prieten vechi. Şi da, de obicei faptul că jocul 2 seamănă bine de tot cu părintele său e o critică majoră; de data asta însă, nu aş comenta negativ asemănările de gameplay, dincolo de faptul că se tratează tot al Doilea Război Mondial, însă cu atenție îndreptată spre pe campaniile din est. Relic încearcă să prezinte şi o poveste pentru a lega cele 14 misiuni ale campaniei single-player, prezentând luptele de la Stalingrad până la Berlin prin prisma amintirilor lui Lev Abramovich Isakovich, prizonier într-un gulag siberian în anul de graţie 1952. Din acest punct de vedere, ar fi mai bine să ignoraţi secvenţele cinematice şi încercările de construire a dramatismului individual; misiunile în sine sunt o demonstraţie mult mai bună a ideii că individul nu contează atâta vreme cât patria mamă este apărată de cotropitorii nemiloşi. O bilă albă pentru campanie este însăşi alegerea misiunilor, pentru că de obicei războiul ne-a cam fost servit doar din punctul de vedere al americanilor. Destul de recent au fost realizate documentare şi din perspectiva ruşilor, iar jocul reuşeşte să atingă o realitate de obicei ţinută sub preş: soldaţii au murit nu neapărat în luptele directe, ci au fost şi victime ale maşinii comuniste sau ale condiţiilor meteo. Company of Heroes 2 păstrează linia seriei în sensul în care nu e strategia tipică în care să aduni resurse ca să distrugi baza inamică din colţul opus al hărţii. Campania e mai mult un tutorial şi te ajută sa te obişnuieşti cu numărul şi diversitatea opţiunilor pentru fiecare tip de unitate. Există ce-i drept și resurse (muniţie, combustibil), iar cantitatea lor creşte pe măsură ce cucereşti puncte strategice pe hartă, un concept “capture the flag” și mecanică esenţială pentru a fi câştigător. Aceste misiuni sunt însă ceva mai îndepărtate, iar campania e puţin pe dos – începi cu misiuni de cucerire şi apărare, cu Stalingradul înconjurat de nemţi şi momentele cruciale unde şi cea mai mică resursă însemna diferenţa între viaţă şi moarte. Nu vrei să laşi Moscova să fie cucerită, iar nemţii au ajuns foarte aproape de a reuşi, dacă n-ar fi fost numărul imens de trupe ce le-au stat împotrivă. Nu vrei să laşi în urmă resurse, dar dacă nu le poţi lua cu tine, le arunci în aer. Arzi totul în urma ta, pui mine şi capcane, totul pentru a încetini avansul maşinii de război germane până vine iarna. Cantitatea impresionantă de resurse umane este transpusă în joc prin posibilitatea de a trimite un număr infinit de răcani pe câmpul de luptă (conscripts), soldați fără identitate ce servesc drept carne de tun. Ai la dispoziţie şi trupe speciale, iar un comisar se ocupă special să le omoare dacă îndrăznesc cumva să se retragă fără a avea ordin de la superior (faimosul Ordin 227 al lui Stalin); lunetiştii vin în echipe de doi oameni, avantaj asupra unităţilor unice ale germanilor, însă nu vrei să-i bagi în conflicte directe. E drept că trupele infinite permit o exploatare masivă, dar asta nu înseamnă că misiunile sunt uşoare sau că le lipseşte varietatea. Iarna joacă un rol esenţial, în sensul că soldații vor muri de frig dacă nu se adăpotesc la timp în clădiri sau nu au un foc lângă care să se încălzească. Şi inamicii au parte de aceleași probleme, vehiculele nu mai funcţionează nici ele, dar lunetiştii aparent nu sunt afectaţi de frigul extrem. Altă dată eşti prins sub focul încrucişat al mitralierelor grele, iar tranşeele nu-ţi sunt de niciun folos când vin Panzerele peste tine. Ideal e un T-34, dar la început sunt “păsări” rare ce trebuie bine folosite. Pe de altă parte, este loc de mult mai bine în campanie, atât la nivel de gameplay, cât mai ales când vine vorba de AI. Nu e o noutate că pathfinding-ul e o problemă la fel de veche ca genul strategic; iar CoH 2 are şi el momente în care îţi smulgi părul şi te apuci de micromanagement pentru că ai un tanc blocat printre două crengi sau o trupă răsfirată fiindcă trei soldaţi au luat-o la stânga şi restul au ocolit o clădire fix în braţele primitoare ale mitralierelor inamice. AI-ul are și el partea lui de probleme, evidente mai ales după ce îţi dai seama cam cum trebuie folosite unitățile pentru maximă eficienţă. La un moment dat, un singur soldat inamic era atacat de alți doi şi o baterie de mitralieră şi nimeni nu reuşea să-l nimerească, situaţia desfăşurându-se cu risipă de muniţie vreo 5 minute. Cu altă ocazie, deşi totul era pus la punct defensiv şi deţineam superioritatea numerică, trupele inamice păreau a fi imune, de parcă ar fi avut la dispoziţie cine ştie ce tactici speciale. Şi AI-ul “prieten” mai dă în gropi, intrând mult prea adânc în teritoriul inamic, unde este de obicei distrus fără drept de apel. Ce e însă ciudat ca alegere de design este imposibilitatea de a refolosi în următoarele misiuni soldații care capătă experienţă şi reuşeşc să supravieţuiască. De ce mi s-ar oferi XP şi 3 stele de experienţă dacă nu o pot transfera mai departe? Şi de ce de multe ori aceşti soldaţi experimentaţi sunt decimaţi mai ceva ca recruţii proaspeţi? În afară de campanie, Company of Heroes 2 vine şi cu un mod alternativ, Theater of War, unde ai la dispoziţie misiuni solo sau cooperative atât cu germanii, cât şi cu ruşii. Unele sunt simple, dar altele au “arome” mai aparte: să distrugi cât mai multe clădiri cu aruncătorul de flăcări, să rezişti doar cu infanterişti contra unui număr uriaş de tancuri sau să te joci de-a puzzle-ul în căutarea armelor anti-tanc pe care apoi sa le foloseşti cu şi mai mare satisfacţie. Ce-i drept, aceste misiuni mergeau foarte bine integrate şi în campanie, însă e avantajos că pot fi reluate separat pentru a obţine un scor cât mai mare. Orice misiune îndeplinită îţi oferă medalii, incluse într-un metagame gândit să prelungească durata de viaţă a jocului. Astfel deblochezi bonusuri şi skin-uri, dar din fericire bonusurile nu sunt atât de importante încât să distrugă raportul de forțe. Jucătorii hardcore vor avansa oricum foarte repede, însă până ce ajungi să ai o gamă serioasă de bonusuri te vei confrunta oricum în multiplayer cu jucători cel puţin la fel de capabili ca tine, ceea ce serveşte la o anihilare reciprocă a avantajelor. Din fericire, multiplayer-ul pentru maximum 8 jucători este mult mai bine echilibrat şi abia acolo se dezlănţuie CoH 2, în momentele în care mintea umană vine cu abordări imposibile oricărei inteligenţe artificiale. Hărţile sunt de vară şi de iarnă, pentru a varia tacticile în funcţie de condiţiile meteo şi se păstrează mecanica de control a punctelor strategice pentru a putea aduna resurse şi trimite pe câmpul de luptă o armată respectabilă. Ține cont însă că întotdeauna trebuie să ții cont de o mecanică nouă, TrueSight, care înlocuieşte ideea de rază de vizibilitate. Soldații trebuie întâi să descopere de-a binelea inamicii, adică să-i vadă efectiv, deoarece fog of war-ul nu mai e înlăturat automat pe o anumită bucată. Şi de aici nevoia de înainta cu atenţie, de a folosi avioane de recunoaştere sau de a arunca flare-uri, în funcţie de ceea ce ai imaginat global pentru a câştiga. Din punct de vedere vizual avem toate exploziile şi efectele speciale aşteptate pe un câmp de luptă şi chiar mai mult. Fiecare soldat se comportă realist, se aruncă la pământ sau se foloseşte de orice obstacol pentru acoperire, iar fizica asigură cât de cât traiectorii realiste pentru grenade, cocktail-urile Molotov sau pentru clădirile dărâmate care îți blochează drumul. Hărţile cu zăpadă sunt pline de viscol şi vehicule blocate, totul pentru a crea senzaţia unei ierni mai grele decât oricare alta. Doar secvenţele cinematice sunt ceva mai puţin lustruite, iar vocile par forţate şi liniile de dialog se repetă în timpul misiunilor. De asemenea, ar fi fost ideal ca menţionatele dialoguri să se desfăşoare în rusă (s-a inventat subtitrarea de ceva vreme) pentru a contribui la imersiune şi a ne scăpa de nerealiste “i’m sick of this fu…ing shit” odată la 5 minute. Global privind, CoH 2 nu e foarte departe de primul titlu din serie. Acelaşi război, aceleaşi mecanici, cam acelaşi set de probleme, pe alocuri mai pregnante. Adăugirile sunt interesante, dar au un impact limitat în ansamblu, iar campania şi Theater of War puteau fi foarte bine unite într-un bloc single-player/cooperativ mult mai interesant. Şi totuşi, tot global privind, Company of Heroes 2 nimereşte ţinta cu succes, chiar dacă mai e loc de multe îmbunătăţiri. sursă: ComputerGames.ro