Pe 2 februarie, la 40 de zile de la Crăciun, Biserica a prăznuit „Întâmpinarea Domnului”. Sărbătoarea este cunoscută şi cu denumirea slavonă de Stretenia.
În această zi, credincioșii re-trăiesc momentul în care Mântuitorul e dus la templu de Fecioara Maria şi Dreptul Iosif pentru a fi închinat lui Dumnezeu, potrivit vechii Legi.
„N-am venit să stric Legea, ci s-o împlinesc” (Matei 5,17), va spune Iisus. La opt zile, fusese tăiat împrejur, conform Legii iudaice. Acum, tot după Legea Veche, care cerea ca, la împlinirea a 40 de zile, primul născut al fiecărei familii trebuia să fie dedicat, afierosit Domnului, Mântuitorul este dus la templu. Cu aceeaşi ocazie avea loc şi slujba de purificare a mamei.
Evident că Fecioara Maria nu avea nevoie de purificare după Naşterea minunată a Fiului lui Dumnezeu, dar ea se supune cu smerenie vechii legi, după cum şi Mântuitorul o face.
Astfel, Pruncul este dus de Fecioara Maria şi de Dreptul Iosif la Templu, dimpreună cu o pereche de turturele care trebuiau aduse ca jertfă lui Dumnezeu. Aici sunt întâmpinaţi de bătrânul preot Simeon şi de proorociţa Ana.
La Catolici, sărbătoarea pune accent pe persoana Fecioarei (se şi numeşte „Curăţirea Sfintei Marii” – „Festum Purificationis Beatae Mariae Virginis”), în vreme ce ortodocşii pun în centrul praznicului pe Prunc, iar sărbătoarea face parte din cele dedicate Mântuitorului.
Sursa: Click