Jump to content

Search the Community

Showing results for tags 'liga 1'.

  • Search By Tags

    Type tags separated by commas.
  • Search By Author

Content Type


Forums

  • B-Zone
    • Announcements
    • Community
    • Forum Suggestions
    • Market
    • Questions and Answers
  • San Andreas Multiplayer
    • RPG.B-Zone.Ro:7777 Roleplay
    • RPG2.B-Zone.Ro:7777 Roleplay
    • Server and Website Suggestions
    • Wiki Website
  • B-Zone Online
    • B-Zone Championships
    • B-Zone Clans & Clubs
    • B-Zone Clips
    • B-Zone Radios
    • Counter-Strike 1.6
    • Discord
    • Metin2
    • Minecraft
  • IT Zone
    • Design
    • Gadgets
    • Programming
    • Software & Hardware
    • Video Games
  • Real life
  • Trash Can
  • Very Important Person [VIP] - RPG1's [VIP] - Topic
  • Safe 4 Family [S4F] - RPG1's S4F - Forum
  • More Than Family [MTF] - RPG2's Informatii
  • More Than Family [MTF] - RPG2's Statistica MTF
  • The Last Generation [TLG] - RPG1's Topics
  • Royal Killers Triad [RkT] - RPG2's General
  • The First Generation [TFG] - RPG2's General
  • Grove Street Families [GSF] - RPG1's Grove Street Families - Tasks

Product Groups

There are no results to display.

Categories

  • MODURI
    • CLEO/SAMPFUNCS
    • Vehicles
    • Skins
    • Sounds
    • Effects
    • Weapons
    • Others
    • Modpacks
  • Unheard Spirits [END] - RPG1's Files
  • Grove Street Families [GSF] - RPG1's Files

Find results in...

Find results that contain...


Date Created

  • Start

    End


Last Updated

  • Start

    End


Filter by number of...

Joined

  • Start

    End


Group


Website URL


Skype


Steam ID


Discord


Instagram


Location


Hobbies


Real name


RPG1 Nickname


RPG2 Nickname


CS 1.6 Nickname

  1. CFR Cluj a devenit aseară pentru a cincea oară la rând campioana României, însă ardelenii sunt acuzați că au câștigat acest trofeu prin prisma greșelilor de arbitraj. Cristiano Bergodi a răbufnit: "Liga 1 e în era preistorică fără VAR" Antrenorul celor de la Sepsi a comentat pe seama desemnării noii campioane a României și crede că CFR Cluj merită pe deplin acest trofeu. Cu toate acestea, Bergodi a spus că atât golul al doilea al celor de la Voluntari din meciul cu FCSB, cât și primul al ardelenilor contra Universității Craiova au fost marcate dintr-o poziție neregulamentară și nu înțelege cum Liga 1 nu a beneficiat până în acest moment de sistem VAR. "CFR Cluj merită pe deplin acest titlu, a demonstrat-o și în partida cu Craiova, pentru care era greu să-și revină așa repede după două înfrângeri dureroase. Clujul a avut un avans mare în campionat, diferență de șapte puncte față de FCSB la intrarea în play-out, dar a înregistrat fluctuații, care au reaprins neașteptat în final calculele pentru primul loc. Dacă FCSB nu se împiedica la Voluntari, am fi avut o ultimă etapă frumoasă. Dar clasamentul spune întotdeauna adevărul. Sigur, au fost două goluri neregulamentare, care n-ar trebui însă să pună la îndoială succesul lui CFR, o echipă mai solidă, mai constantă. Dar Liga 1 e în era preistorică fără VAR. Nu se mai poate juca fotbal fără utuilizarea acestui sistem”, a spus Bergodi, potrivit Playsport. Primul meci din România care va avea sistem VAR Marius Avram a vorbit despre stadiul proiectului de implementare a arbitrajului video în România. Fostul central a declarat că Supercupa României va reprezenta primul eveniment cu sistem VAR, urmând ca din sezonul 2022/2023, toate echipele din Liga 1 să beneficieze de această tehnologie. "Pot să spun că totul este pe parcursul normal, VAR-ul e ok. Toate obligațiile au fost respectate. S-a stabilit termen Supercupa României, acela o să fie primul meci la care o să avem VAR, iar din prima etapă a sezonului următor o să avem VAR la toate meciurile (n.r. din Liga 1). Este important că toată lumea va vedea ce se vede în cabina VAR, ce vede și arbitrul. Este clar că e un plus pentru orice campionat. Nu vor mai exista cele greșeli evidente, nu au cum să dispară total. Lucrurile peste care nu se mai poate trece nu vor mai exista”, a spus Marius Avram pentru ProSport. digisport.ro
  2. CFR Cluj a învins duminică seară pe Universitatea Craiova, scor 2-1, şi a câştigat al cincilea titlu la rând de campioană. Un meci cu tensiune foarte mare, în care au fost multe discuţii în jurul corectitudinii cu care îşi vor apăra şansele oaspeţii. S-a speculat chiar că Mihai Rotaru, acţionarul oltenilor, i-a pedepsit pe jucători după înfrângerea cu FCSB, scor 0-1, şi i-a trimis cu autocarul. Însă pare că lucrurile nu au stat aşa. "Universitatea Craiova nu a găsit un charter disponbil" Jurnalistul Decebal Rădulescu a precizat la emisiunea Fotbal Club, înaintea meciului, că oltenii au încercat să închirieze un charter, însă nu ar fi găsit un avion disponibil. S-ar fi apelat şi la o variantă în Republica Moldova pentru închirierea unei aeronave, dar preţul cerut, 58.000 de euro, a fost considerat prea piperat. Întrebat înaintea jocului dacă este o pedeapsă a conducerii la adresa jucătorilor să se meargă cu autocarul, antrenorul Laurenţiu Reghecampf a oferit un răspuns din care se poate înţelege orice: "Suntem jucători profesionişti şi dacă aşa s-a decis să mergem, aşa am mers. Nu e niciun fel de problemă". Tertipurile folosite de Dan Petrescu pentru a dezavantaja Universitatea Craiova Pentru a câştiga meciul, Dan Petrescu a avut în vedere amănunte la care nu toţi s-ar gândi. De exemplu, le-a cerut organizatorilor să nu ude terenul înaintea jocului, cum se face de obicei. Astfel, mingea nu a mai circulat rapid, situaţia care ar fi avantajat Craiova, care are mai mulţi jucători tehnici decât CFR-ul. În plus, iarba nu a fost tunsă ca de obicei, ci cu firul mai lung, lucru care, de asemenea, a încetinit viteza balonului. CFR Cluj a câştigat cu 2-1 prin golurile marcate de Boateng (min. 2) şi Debeljuh (min. 56), respectiv Mateiu (min. 60). Ardelenii au obţinut al optulea titlu de campioni ai României, dintre care cinci la rând. De asemenea, clubul vişiniu a mai cucerit patru Cupe ale României şi patru Supercupe. digisport.ro
  3. Petrolul Ploiești a câștigat ediția 2021-2022 a Ligii a 2-a, iar fanii formației au sărbătorit alături de jucători imediat după ultima etapă, de la Slobozia. Fotbalitșii antrenați de Nae Constantin aveau deja promovarea asigurată după succesul de etapa trecută, 2-0, contra Concordiei Chiajna, însă nu aveau asigurată prima poziție, care în cele din urmă a fost adjudecată în urma punctului scos cu Unirea Slobozia. Imediat după încheierea partidei de la Slobozia, petroliștii s-au întors la Ploiești, acolo unde a fost organizat un eveniment în care au sărbătorit alături de câteva mii de suporteri. Au urmat un faliment și ani dificili, în care echipa a reînceput din Liga 4. Petrolul a promovat succesiv până în divizia secundă, unde a stat, însă, patru sezoane, până la finalul ediției curente de campionat. Victoria din etapa a 9-a contra celor de la Chiajna a adus promvoarea Petrolului din punct de vedere matematic. Fanii, prezenți în număr mare pe stadion, peste 10.000, au intrat pe teren și au celebrat revenirea în Liga 1 împreună cu jucătorii și staff-ul. digisport.ro
  4. Cristi Săpunaru și Lorenzo Paramatti au fost protagoniștii unui incident violent la finalul partidei Rapid – U Craiova 1948, scor 2-3, în etapa cu numărul opt din play-out-ul Ligii 1. Cristi Săpunaru și Lorenzo Paramatti, suspendați câte două etape Fundașul Rapidului a sărit să-l bată pe fundașul italian de la U Craiova 1948, i-a pus mâna în gât și a fost cu greu ținut de jucători și de arbitru. Totul a pornit de la un gest al lui Lorenzo Paramatti, care s-ar fi bucurat ostentativ în fața fanilor Rapidului și le-a arătat sigla echipei sale. A urmat o discuție a lui Rareș Ilie cu italianul, dar imediat a intervenit violent Cristi Săpunaru. Cristi Săpunaru și Lorenzo Paramatti au fost eliminați de către arbitrul Marcel Bîrsan, după încheierea partidei. Pentru aceste incidente, Comisia de Disciplină din cadrul FRF a decis să-i suspende pe cei doi fotbaliști pentru două partide și să-i amendeze cu câte 3.000 de lei. În plus, cluburile au primit câte o penalitate sportivă pentru incidente violente. Rapid a fost amendat cu 10.000 de lei, iar U Craiova 1948 a primit o sancțiune de 16.875 de lei. Cristi Săpunaru (38 de ani) va rata meciul Rapidului din ultima etapă a play-out-ului, cu CS Mioveni, dar și un posibil meci de baraj pentru Conference League. Lorenzo Paramatti (27 de ani) nu va juca pentru U Craiova 1948 în meciul cu Sepsi Sfântu Gheorghe. digisport.ro
  5. Conform as.ro, tot mai mulți suporteri se strâng astăzi, la sediul Federației Române de Fotbal, și sunt determinați să-și strige supărările. Sursa citată anunță că Răzvan Burleanu le-a permis angajaților FRF să-și ia liber astăzi, de teamă că lucrurile vor degenera. Fanii Stelei merg să protesteze la sediul Federației Române de Fotbal Fanii Stelei vor ca echipa lor să primească ceea ce i se cuvine și ceea ce a fost câștigat pe teren: dreptul de a evolua în barajul de promovare în Liga 1. Steaua și-a asigurat locul 3, după victoria din etapa trecută cu Unirea Slobozia, scor 2-0, din etapa trecută. Steliștii au fost anunțați că nu vor primi drept de promovare în acest sezon, deoarece este club de drept public, departamental, iar regulamentul interzice acest lucru. Clubul ar fi trebuit să-și schimbe forma de organizare, în club de drept privat. Cum acest lucru nu a fost realizat în timpul necesar obținerii licenței de Liga 1, au fost anunțați de FRF că le este imposibilă promovarea. Cu toate acestea, conducătorii Stelei fac toate eforturile ca regula ”cluburilor departamentale interzise în Liga” să fie declarată ilegală de UEFA. Suporterii sunt siderați de atitudinea conducerii FRF și sunt siguri că vor avea câștig la UEFA, în urma demersurilor lor. ”UEFA transmite oficial că `meritul sportiv` și `calificarea bazată pe meritul sportiv` reprezintă `valorile fundamentale ale sportului` și “un principiu-cheie” în competițiile sportive. Acest principiu fundamental aplicat de UEFA poate fi aplicat și de Steaua în eventualitatea tot mai probabilă a unui proces la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne (TAS). Discriminarea și abuzul din partea FRF și LPF devin, astfel, evidente în raport cu regulile UEFA. digisport.ro
  6. Florinel Coman (24 de ani) s-a accidentat în timpul meciului Universitatea Craiova - FCSB 0-1 și a iscat panică în rândul staff-ului medical al roș-albaștrilor. Decizia celor de la FCSB legată de Florinel Coman. Când va reveni pe teren După investigații amănunțite, s-a decis ce se va întâmpla cu fotbalistul roș-albaștrilor pe acest final de sezon. FCSB a reintrat în lupta pentru titlu și mai are de disputat două partide, cu FC Voluntari, sâmbătă, în deplasare, pe Arena Națională și, în ultima etapă, cu CFR Cluj, acasă, la Buzău. MM Stoica (54 de ani) a anunțat că ipotetica finală pentru titlu se va disputa în afara Bucureștiului, după ce oficialii de la CSA Steaua au refuzat să ofere un răspuns cererii FCSB de a evolua în Ghencea. Așadar, sunt șanse ca FCSB - CFR Cluj să fie un meci în care să se decidă campioana, astfel că vicecampioana Ligii 1 face tot ce se poate pentru a avea tot lotul la dispoziție. În aceste condiții, Florinel Coman va fi, cel mai probabil, menajat la meciul cu ilfovenii, pentru a fi recuperat 100% pentru duelul cu campioana României, anunță fanatik.ro. FCSB, la două puncte în spatele liderului CFR Cluj La finalul jocului, antrenorul Anton Petrea (47 de ani) a explicat că Florinel Coman a fost cel care i-a cerut să-l schimbe, din cauza unor dureri. ”Coman a cerut schimbare, a simțit o contractură, sper să nu fie nimic grav. L-am întrebat dacă mai poate, mi-a spus că e mai bine să iasă să nu riște ceva mai grav”, a declarat Toni Petrea. Locul lui Florinel Coman a fost luat de Ianis Stoica, cel care, la rându-i, a fost schimbat cu Ivan Mamut în minutul 84. La doar două minute de la intrarea pe gazon, croatul a marcat unicul gol al întâlnirii. Datorită victoriei cu Universitatea Craiova, FCSB a revenit la două puncte în spatele liderului CFR Cluj, care a învins-o pe FC Argeș în această rundă, 6-0. Etapa viitoare, FCSB joacă împotriva lui FC Voluntari, în timp ce echipa lui Dan Petrescu primește vizita Universității Craiova. În runda a 10-a, primele două clasate vor juca meciul direct. digisport.ro
  7. Mateiu, care este cel mai longeviv fotbalist din lotul oltenilor - a fost transferat de la FC Brașov la 1 iulie 2014 -, se află în ultimele zile de contract cu Universitatea, astfel că de la vară ar putea să semneze cu o altă echipă. Motivul pentru care Alexandru Mateiu n-a fost în lot la meciul cu FCSB. Craiova îl poate ”pierde” la vară Laurențiu Reghecampf (46 de ani) a vrut să se bazeze pe el la meciul cu roș-albaștrii, numai că o mică problemă musculară a dus la decizia de a nu-l implica deloc pe jucător în ecuația acestui meci. Mateiu a bifat 23 de prezențe în tricoul Universității Craiova în acest sezon, în toate competițiile, fără a marca vreun gol, semn că este un jucător important pentru Reghecampf. Reghe i-a transmis public un mesaj în toamna anului trecut lui Mateiu în care i-a dat de înțeles că nu se antrena așa cum trebuie. Iată ce spunea Laurențiu Reghecampf despre Alex Mateiu în octombrie 2021. ”Mateiu este accidentat de două săptămâni, are o fractură la degetul mic de la picior. Deci lipseşte din cauza unei probleme medicale, dar în acelaşi timp şi el trebuie să facă mai mult pentru a ajunge să se bată cu cei aflaţi pe postul lui", a menţionat acesta. digisport
  8. Liga Profesionistă de Fotbal a anunțat programul etapei cu numărul 9 din play-off-ul și play-out-ul Ligii 1. Cea mai interesantă confruntare este CFR Cluj – Universitatea Craiova. FCSB joacă înaintea CFR-ului și a Universității Craiova Sunt mize importante atât în play-off, cât și în play-out. În perioada 13-16 mai, e programată penultima etapă din play-off și ultima rundă din play-out. CFR Cluj și FCSB se luptă pentru titlu. Rapid, FC Botoșani și Sepsi vor să ocupe primele locuri din play-out și să joace barajul pentru Conference League. Întrucât FCSB va juca înainte de CFR Cluj, echipa pregătită de către Dan Petrescu ar putea să aibă nevoie de numai un punct în meciul cu Universitatea Craiova pentru a câștiga un nou titlu în Liga 1. digisport.ro
  9. Partida dintre FC Voluntari și FCSB programată sâmbătă, 14 mai, de la ora 21:00, în etapa a 9-a a play-off-ului din Liga 1, va fi arbitrată de clujeanul Horațiu Feșnic, conform news.ro. O decizie a Comisiei Centrale a Arbitrilor care nu a mulțumit pe deplin întreaga suflare FCSB-istă, în contextul luptei la titlu cu CFR Cluj. Horațiu Feșnic va fi ajutat la cele două tușe de Valentin Avram și Tunyogi Ferencez. De asemenea, rezerva acestui va fi Iulian Dima, iar observator a fost desemnat Eduard Dumitrescu. Clujeanul Horațiu Feșnic va arbitra la partida FC Voluntari - FCSB Chiar dacă nu are un istoric ”pătat”, cu greșeli grave de arbitraj împotriva celor de la FCSB, trecut lui Horațiu Feșnic i-a făcut pe fanii echipei roș-albastre, mai ales în mediul online, să-și pună semne de întrebare legate de această delegare. Horațiu Feșnic a practicat fotbalului înainte de a a fi arbitru și a fost legitimat la Universitatea Cluj (de la 7 la 14 ani) și CFR Cluj (de la 14 la 19 ani). A progresat până la echipa secundă a campioanei, apoi a luat drumul arbitrajului, în 2005. Tatăl său, Mircea Feșnic, a fost antrenori de juniori la CFR Cluj, dar a demisionat în momentul în care fiul său a debutat în Liga 1, în 2012, la o partidă între Astra Giurgiu și CS Mioveni, terminată scor 3-1. Suporterii celor de la FCSB au postat pe rețelele sociale o fotografie cu Horațiu Feșnic în tricoul celor de la CFR Cluj, iar reacțiile au fost diverse. Aceștia se tem ca nu cumva centralul să fie afectat de trecutul său și să ia decizii greșite, care să avantajeze în finala echipa la care a evoluat. Antrenorul celor de la FCSB, Toni Petrea, nu vrea să se gândească la asemenea scenarii, legate de o influență a ”centralului” asupra rezultatului final din meciul cu FC Voluntari. ”Cu siguranță este presiune și pe umerii arbitrilor, dar nu am emoții legate de prestațiile lor. Sunt sigur că vor încerca să aibă prestații cât mai bune pentru a nu influența rezultatul final și indiferent de numele celor care vor oficia, nu mă voi gândi la alte lucruri. Nu vreau să mă duc cu gândul la asemenea lucruri, legate de originea arbitrului”, a declarat Toni Petrea, vineri, la conferința de presă premergătoare partidei cu FC Voluntari. Horațiu Feșnic, unul dintre favoriții lui Gigi Becali Horațiu Feșnic este arbitrul despre care Gigi Becali spunea în 2017 că este ”cel mai bun”. Patronul FCSB-ului îl numea atunci pe central ”Șfeșnic”, suportul de lumânări din biserică. ”Cel mai bun arbitru este, după parerea mea, ăla, Sfeșnic (n.r. Horațiu Feșnic). Clar, simplu, liniștit, unde e fault, pac, fault, fluieră, nu are nicio emoție, nicio teamă, îmi place statura lui Sfeșnic. Are și nume biblic. Când am auzit de el, am zis că ăsta o să fie mare arbitru, că are nume biblic, pe cuvânt”, spunea Gigi Becali. digisport.ro
  10. Liga Profesionistă de Fotbal a anunțat programul ultimei etape din play-off-ul Ligii 1, iar meciul cel mai important este FCSB – CFR Cluj. Derby-ul FCSB - CFR Cluj, la Buzău Derby-ul FCSB – CFR Cluj, cel mai probabil decisiv pentru titlu, a fost programat pe 22 mai, de la ora 20:30, la Buzău, în direct pe Digi Sport 1. După opt etape din play-off, CFR Cluj are un avans de două puncte față de FCSB, în fruntea clasamentului. LPF a mai anunțat că primul meci de baraj pentru calificarea în UEFA Conference League se va disputa luni, 23 mai, cu începere de la ora 20:30, pe terenul echipei mai bine clasate. Primul baraj pentru Conference League se va disputa între ocupantele primelor locuri în play-out-ul Ligii 1. digisport.ro
  11. Antrenorul celor de la FCSB, Toni Petrea, este conștient de faptul că partida cu FC Voluntari este una foarte grea, chiar dacă formația ilfoveană nu mai are foarte multe motive să lupte cu înverșunare în campionat, deoarece gândul îi este la finala Cupei României, contra celor de la Sepsi. Toni Petrea, înaintea partidei cu FC Voluntari: ”Vor încerca să ne încurce” Cea mai mare temere a tehnicianului este aceea că nu va reuși să-și țină concentrați la maximum jucătorii, iar acest lucru s-ar putea dovedi decisiv în lupta pentru titlu. Nu a recunoscut public acest lucru, dar a ”împrumutat” din atitudinea lui Dan Petrescu în încercarea de a-și supramotiva fotbaliștii înaintea acestui meci. ”Ne aflăm în faţa unei partide cu un adversar care, cel puţin în campionat, în ultima perioadă, a pierdut destul de greu, la un gol diferență. Și împotriva CFR-ului, și împotriva Craiovei. În ultima etapă a scos un rezultat de egalitate pe terenul Farului. S-a calificat în finala Cupei României. Deci, mai multe argumente în favoarea acestei echipe, că vom avea un meci greu, nu cred că mai am. Obiectivul lor principal este Cupa României, dar vor veni să joace, vor încerca să ne încurce fiindcă nu au nimic de pierdut. Noi trebuie să tratăm meciul la victorie pentru a spera la mai mult în acest final de sezon. Nu cred că va fi mai ușor. Obiectivul lor principal acesta este, dar chiar dacă vor schimba din jucători, care au evoluat mai puțin, își vor da viața să pun așa, să demonstreze conducerii că-și merită locul în lotul echipei. Noi nu trebuie să cădem în plasa asta, că vom avea o partidă ușoară. Va fi greu. Ne-o putem face ușoară numai prin atitudinea noastră și cum vom arăta pe teren. În cazul în care nu câștigăm cu Voluntari, toată munca noastră de până acum va fi degeaba. Trebuie să fim conștienți că vom avea un meci greu pe care trebuie să-l câștigăm”, a declarat Toni Petrea, vineri, la conferința de presă premergătoare partidei cu FC Voluntari. digisport.ro
  12. FCSB s-a împus, scor 1-0, în fața Universității Craiova, în Bănie, unde s-a bucurat de o susținere importantă din partea suporterilor care au făcut deplasarea. Printre fanii vicecampioanei prezenți în tribunele arenei din Bănie a fost și Alex Daniel Teleki, un băiat de 18 ani, nevăzător, care a venit de la Reșița, neînsoțit, pentru a-și urmări favoriții. Suporterul care l-a ”lăsat mut” pe Gheorghe Mustață la Universitatea Craiova - FCSB Gheorghe Mustață, liderul galeriei FCSB-ului, i-a prezentat povestea tânărului suporter, care recunoaște că l-a lăsat ”mut”. ”Sigur că suntem foarte fericiți de victorie, dar, și dacă nu ieșea așa, tot aveam o fericire. Ceea ce am văzut la Craiova m-a lăsat mut, efectiv. În spatele peluzei noastre s-a prezentat un băiat din Reșița, orb, nevăzător. Venise singur, fără însoțitor. Era îmbrăcat în tricoul Stelei (n.r. FCSB-ului) și ajunsese singur la stadion după ce călătorise cu trenul. În acel moment, m-am gândit că meciul trece pe plan secund. Dacă mai spun că la kilometrul 80, pe autostradă, o bătrânică de 77 de ani, care vindea pătrunjel și mentă, ne-am urat succes pentru că ține cu Steaua (n.r. FCSB) dintotdeauna. Ne-a spus echipa din semifinala cu Middlesbrough și că e înnebunită după Coman și Tavi”, a declarat Gheorghe Mustață, la Radio Sport 1. Alex Daniel Teleki, membru în naționala de fotbal pentru nevăzători a României Alex Daniel Teleki nu este doar suporter al FCSB-ului, ci și joacă fotbal, în naționala României pentru nevăzători. Gheorghe Mustață a anunțat că vrea să-i facă o surpriză tânărului suporter și să-l ducă în vestiarul FCSB-ului înaintea meciului cu CFR Cluj, care se poate disputa cu titlul pe masă. ”Sunt hotărât să-l ajut pe acel băiat care ne-a lăsat pe toți mască. Poate chiar să-l duc în vestiarul băieților înaintea jocului cu CFR. Ce motivare mai mare să aibă decât prezența acelui băiat? Mă gândesc că asta înseamnă stelist adevărat”, a spus Gheorghe Mustață. digisport.ro
  13. Universitatea Craiova și FCSB se înfruntă duminică, 8 mai, de la ora 19:30, în direct pe Digi Sport 1, în etapa cu numărul opt din play-off-ul Ligii 1. Laurențiu Reghecampf nu menajează niciun jucător la meciul cu FCSB Universitatea Craiova a anunțat că s-au vândut toate biletele, astfel că vor fi aproximativ 30.000 de fani în tribunele arenei “Ion Oblemenco”. Universitatea Craiova și FCSB sunt echipele care au înscris cele mai multe goluri în acest sezon. Antrenorul “alb-albaștrilor”, Laurențiu Reghecampf, este convins că va fi un derby spectaculos. În două dintre ultimele trei confruntări dintre Universitatea Craiova și FCSB s-au înscris cinci goluri. Reghecampf a precizat că nu va menaja niciun jucător, deși Universitatea Craiova are ca obiectiv și calificarea în finala Cupei României (după 1-2 în manșa tur a semifinalei cu Sepsi Sfântu Gheorghe). "În afara faptului că suntem “sold out” și mulțumim fanilor noștri, sunt sigur că toată lumea va aștepta o victorie din partea noastră. Va fi un meci dificil, cred că va fi cel mai important meci, în conjunctura de față. După rezultatul de duminică seară, vom ști foarte multe lucruri. Pentru acest play-off, cred că meciul acesta va fi cel mai important. Noi ne dorim să ajungem pe locul doi. Există și o tradiție între cele două echipe, cred că jucătorii vor fi la un nivel foarte înalt. Ambiție, devotament, valoarea jucătorilor. Nu avem probleme, avem toți jucătorii pregătiți. Jucăm acasă, cu un stadion arhiplin, ar trebui să fie un avantaj pentru noi. Este un meci deschis oricărui rezultat, nu întâlnim o echipă oarecare. Noi și FCSB am marcat cele mai multe goluri în acest campionat. E o echipă ofensivă, cu jucători care pot pune probleme, dacă au spații. Cred că fiecare echipă va încerca, în fiecare secundă a meciului, să marcheze. Va fi un meci frumos, nu va fi un meci închis. Cred că echipa care va avea parte de cele mai puține greșeli va câștiga meciul. Tactica noastră este să câștigăm meciul, cele trei puncte. Nu înțeleg îngrijorarea unora, am spus că suntem “all in” la acest meci. Ne dorim foarte mult să obținem o victorie cu FCSB. În același timp, nici Cupa nu este un obiectiv de lăsat la o parte, pentru că siguranța locului doi nu este", a spus Laurențiu Reghecampf, la conferința de presă. digisport.ro
  14. FCSB se pregătește de meciul de la Craiova, de duminică, care va fi de la 19:30, în direct la Digi Sport 1 și care se va desfășura cu tribunele pline, rețetă financiară importantă pentru olteni. Marica l-a comparat pe Florin Tănase cu un ”șarpe” și a spus de ce FCSB n-are nevoie de vârf masiv Roș-albaștrii traversează o perioadă bună, în care marchează multe goluri, chiar dacă nu au un număr 9 de calibru în formula de start. Asta după ce Claudiu Keșeru (35 de ani) a fost trecut pe linie moartă de către Gigi Becali (63 de ani). Ciprian Marica, unul dintre conducătorii celor de la Farul, a explicat de ce vicecampioana Ligii 1 dă un randament bun și fără un vârf autentic în teren. ”FCSB își domină adversarul, nu joacă cu minge lungă, la bătaie, cu centrări la cap, cu toate că am văzut că marchează goluri din corner. Nu are nevoie de un atacant masiv, de gabarit. Are nevoie de un atacant care să fie mingicar, combinativ, să fie un ’șarpe’, poate am putea spune, alunecos, cum e cazul lui Florin Tănase”, a spus Marica, la Pro Arena. Marica: ”E cu totul alt stil de joc” Fostul internațional a nuanțat mai apoi și a explicat de ce l-a asemănat pe Tănase cu un șarpe. ”Un jucător care are abilitatea asta în careu, are îndemânare. FCSB nu are nevoie de un atacant în adevăratul sens al cuvântului, cum e Kane la Tottenham, spre exemplu. E cu totul alt stil de joc, de asta se pliază atât de bine Florin Tănase la FCSB”, a mai spus Marica. digisport.ro
  15. Liverpool și Real Madrid vor disputa finala UEFA Champions League pe 28 mai, la Paris, de la ora 22:00, în direct la Digi Sport 1. După obținerea calificării, marți, Mohamed Salah a anunțat că spera ca Real Madrid să fie adversarul din finală, iar, după ce dorința i s-a îndeplinit, a scris pe Twitter că are de luat o revanșă, cu referire la finala din 2018, pierdută de Liverpool, în care a jucat puțin, fiind accidentat în startul jocului de Sergio Ramos. Casemiro i-a dat replica lui Mohamed Salah, care a anunțat că are de luat o revanșă cu Real Madrid în Champions League Casemiro, mijlocașul lui Real Madrid, a fost întrebat despre comentariile lui Mohamed Salah după meciul cu Manchester City și a transmis că îi înțelege dorința de revanșă a egipteanului și că se așteaptă la o partidă foarte dificilă la Paris. ”Fiecare alege ce vrea corect? E normal. Din păcate, el s-a accidentat în finală și e normal să aibă dorința de revanșă, dar fiecare meci are povestea sa. E o finală, trebuie să o respectăm. Știm că va fi un meci foarte dificil”, a spus Casemiro, citat de Ojogo. A treia finală de Champions League între Liverpool și Real Madrid. Liverpool și Real Madrid s-au mai întâlnit, de-a lungul istoriei, de două ori în finale de Champions League, iar fiecare echipă s-a impus câte o dată. Prima meci direct pentru marele trofeu a fost în 1981 și a fost câștigat de Liverpool cu 1-0, în timp ce a doua finală a fost cea din 2018, când Real Madrid s-a impus cu 3-1. Finala din 1981 este ultima pierdută de Real Madrid în UEFA Champions League. digisport.ro
  16. Dorin Șerdean, în acte acționarul majoritar al lui Dinamo, a vorbit despre situația clubului din" Ștefan cel Mare" și a ținut să îi liniștească pe suporterii "alb-roșilor". Recent, afaceristul a preluat pachetul majoritar deținut de spaniolul Pablo Cortacero (72%) și a făcut o solicitare oficială către Dinamo, în care ar fi cerut toate documentele relevante de la intrarea în insolvență. Totodată, Șerdean ar fi cerut și înlocuirea lui Iuliu Mureșan din funcția de administrator special. Dorin Șerdean a revenit la Dinamo și are un mesaj clar: "Nu poți să schimbi echipa de suflet" Prezent la deschiderea evenimentului Chess Classic București, acolo unde și-a făcut apariția și marele Garry Kasparov, Dorin Șerdean a fost chestionat cu privire la situația de la Dinamo. Noul patron al grupării din "Groapă" a dat de înțeles că va încerca să găsească cele mai bune soluții pentru salvarea clubului și a ținut să își arate atracția față de formația dinamovistă. “Aş fi vrut să vorbim de şah. Dar… aşa cum v-am spus, şahul oferă nişte soluţii în viaţă şi trebuie să le cauţi, să le găseşti. Să găseşti mutarea optimă. Poţi să schimbi în viaţă naţionalitate, soţie, dar nu poţi să schimbi echipa de suflet, da? Cam atât am de spus pe acest subiect", a spus Şerdean, citat de Fanatik. Ioan Andone a anunțat că firma lui Dorin Șerdean are o datorie imensă la Ionuț Negoiță Ioan Andone, fost jucător și antrenor în ”Ștefan cel Mare”, l-a contestat pe Dorin Șerdean și a anunțat că firma Lotus, care deține pachetul majoritar de acțiuni al clubului, trebuie să-i achite două milioane de euro lui Ionuț Negoiță. ”Eu nu înțeleg chestia asta. Nici nu s-au plătit acțiunile spre Negoiță. Din ce știu, trebuie să se plătească acțiunile către Negoiță, două milioane de euro. Ei au adus 550.000 de euro în club, ce a cumpărat Șerdean? 25%? Ei întâi trebuie să-i dea banii lui Ionuț Negoiță, apoi să discute că vor pe X sau pe Y în locul lui Iuliu Mureșan. Eu nu înțeleg lucrurile astea. Ai cumpărat cu 25% dintr-o sumă. E ca și cum ai cumpărat o casă cu 25% din sumă și spui că ești proprietar. E legal așa ceva? Nu e, în opinia mea”, a spus Ioan Andone, într-un interviu acordat Digi Sport. digisport.ro
  17. Universitatea Craiova se pregătește pentru meciul de pe teren propriu cu FCSB, programat duminică, 8 mai, de la ora 19:30, în etapa cu numărul opt din play-off-ul Ligii 1, în direct pe Digi Sport 1.Universitatea Craiova se pregătește pentru meciul de pe teren propriu cu FCSB, programat duminică, 8 mai, de la ora 19:30, în etapa cu numărul opt din play-off-ul Ligii 1, în direct pe Digi Sport 1. Sorin Cârțu: "Trebuie plătit și fotbalul de la primărie" Universitatea Craiova are cinci victorii la rând și ocupă locul trei în clasament, la patru puncte de FCSB. În direct la Digi Sport, Sorin Cârțu, președintele Universității Craiova, a declarat că autoritățile locale ar trebui să sprijine financiar clubul, la fel cum se întâmplă în cazul altor echipe din Liga 1. "Ar trebui să dea primăriile bani pentru toată lumea. Și nouă să ne dea, să-i dea și lui Mititelu, care e problema? Trebuie plătit și fotbalul de la primărie. De ce n-ai interes? La 30.000 de spectatori care sunt acum la meciul cu FCSB, 10% din bani îi dăm primăriei. Cu ce ajută primăria? Dacă jucăm cu 1.000 de spectatori la Craiova, trebuie să dăm primăriei 10.000 de euro. Ei nu ies niciodată în pierdere. Să ne ajute primăria așa cum ajută sporturile de sală. Plătesc la handbal, la baschet, la volei, trebuie să dea și la fotbal. Noi dăm bani primăriei, din încasări și celelalte lucruri. Ia vedeți la FC Voluntari ce sprijin au! Primăriile fac numai stadioane. Hai să facem baze sportive, ca să putem pregăti jucătorii", a spus Sorin Cârțu, la emisiunea Fotbal Club. Clasamentul Ligii 1, play-off digisport.ro
  18. FCSB are varianta de a disputa ultimul meci din play-off cu titlul pe masă contra celor de la CFR Cluj. Cum Arena Națională este deja arvunită de un festival de muzică, roș-albaștrii sunt nevoiți să caute un alt stadion. Florin Tănase a spus de ce FCSB nu vrea să joace pe Stadionul Rapid Varianta Ghencea pare imposibilă în acest moment, astfel că pe tapet a apărut și Stadionul Rapid. Florin Tănase (27 de ani), căpitanul vicecampioanei Ligii 1, a spus de ce nu vrea ca el și colegii săi să dispute un ipotetic astfel de meci pe arena de lângă Podul Grant. ”Nu cred în varianta Giulești, e un stadion prea mic pentru suporterii Stelei (n.r. - FCSB). Există Ghencea, e liber, rămâne să ne accepte”, a spus Tănase, după victoria FCSB-ului cu FC Argeș. Florin Tănase, răspuns tăios pentru Dîncu. ”O să-i arăt pașaportul” + mesaj pentru CFR: ”Să nu mai țipe de arbitraj” Chestionat unde va juca FCSB meciul cu CFR Cluj, din ultima rundă, căpitanul roș-albaștrilor a replicat: ”Din păcate... Nu e stadionul din Buzău bătut în cuie, dar rămâne să vedem ce vom face la Craiova. Mai apoi vom discuta. Dacă nu vom câștiga în Bănie, ce rost va mai avea această discuție. E un meci foarte important, jucăm în deplasare, ei sunt în formă bună, câștigă. Am auzit ce a spus domnul Dâncu despre mine. Ce să mai zic? Mai rămâne să-i arăt pașaportul. Anul viitor s să mă duc la ei la lojă, în loja gazdelor, ca să-l arăt. Mă deranjează ce a spus, l-am văzut foarte tăios la adresa noastră și nu înțeleg. E u meci de fotbal până la urmă și cine e mai bun să câștige”, a spus Tănase. digisport.ro
  19. Anton Petrea (47 de ani) atacă meciul cu FC Argeș cu tot ce are mai bun, deși are doi titulari care sunt în pericol de suspendare în cazul în care vor mai lua un cartonaș galben. Toni Petrea surprinde cu formula de start. Doi titulari, în pericol de a rata derby-ul cu Craiova De asemenea, Florinel Coman a fost introdus în primul 11, dar, cel puțin conform foii de jocm va evolua în flancul drept. Iată echipa de start a celor de la FCSB pentru meciul cu FC Argeș Tîrnovanu - Ovidiu Popescu, I. Cristea, Miron, Radunovic - Olaru, Șut, Edjouma - Coman, Fl. Tănase, Oct. Popescu Florin Tănase (27 de ani) și Octavian Popescu (19 ani) au ajuns la limita cumului de cartonașe galbene, astfel că în cazul în care vor fi sancționați azi vor rata meciul cu Universitatea Craiova, care are șanse să fie unul extrem, extrem de important în lupta pentru titlu. De asemenea, surprinde poziția în care a fost introdus Florinel Coman. Va începe meciul ca mijlocaș de bandă dreaptă, dar nu este exclus ca acolo, în linia de trei din față, să se facă mereu rocade. Toni Petrea nu se teme de revenirea în Ghencea. ”Nu riscăm nimic. Trăim într-o lume civilizată” Antrenorul celor de la FCSB, Anton Petrea (47 de ani), a declarat că s-ar bucura ca echipa să revină pe noua arenă din Ghencea și nu se teme de un posibil val de ostilități al ultrașilor rivalei CSA Steaua București. Tehnicianul consideră că ar putea reprezenta un plus pentru jucători o posibilă revenire în Ghencea, mai ales în lupta directă pentru titlu cu CFR Cluj. Anton Petrea: ”Ar fi un lucru important să jucăm în Ghencea” Anton Petrea nu a avut foarte mult timp la dispoziție pentru a analiza efectele unei eventuale reveniri pe Ghencea, însă crede că ar putea fi o schimbare benefică în mentalul echipei sale. ”Nu m-am gândit la chestiunile astea cu stadionul. Ar fi un lucru important să jucăm pe Ghencea. Nu cred că e un lucru riscant să mergem acolo, trăim totuși într-o lume civilizată. Până la urmă e un joc, un sport”, a declarat Anton Petrea, la conferința de presă premergătoare partidei cu Farul. digisport.ro
  20. Partida dintre CS Mioveni și FC Botoșani, din etapa a 7-a a play-out-ului Ligii 1, s-a încheiat cu victoria oaspeților, scor 2-0. La finalul meciului dintre cele două echipe, Marius Croitoru (41 de ani), antrenorul celor de la FC Botoșani, a tras concluziile. Marius Croitoru: ”Cineva ne-a dat o lecție” Tehnicianul celor de la FC Botoșani regretă și acum faptul că echipa sa nu a ajuns în play-off în acest sezon de Liga 1, dar se bucură de victoria cu Mioveni. ”Cred că cel mai important e să nu primim gol. Sunt jucători în care noi ne punem speranțe. Târcoveanu era în primele 10 speranțe pentru România în urmă cu câțiva ani. Pentru mine important e ca atacantul să joace pentru echipă. Nu mă interesează să joace prost și să marcheze. Sunt fericit cu această victorie. Cele mai multe probleme le-am avut cu echipele din play-out. Nu mai pot să mai spun că mă așteaptă un meci ușor. E un meci la mâna noastră și să demonstrăm (n.r. meci cu Dinamo etapa viitoare). Meritam mai mult în acest sezon și cineva ne-a dat o lecție”, a declarat Marius Croitoru, la finalul meciului cu CS Mioveni. În urma rezultatului din această etapă, cei de la CS Mioveni se află pe locul șase în play-out, cu 28 de puncte, în timp ce FC Botoșani ocupă locul doi în clasament, cu 38 de puncte. digisport
  21. CFR Cluj a pierdut o bună parte din avansul față de FCSB și are emoții pentru câștigarea unui nou titlu în Liga 1. Dan Petrescu a criticat arbitrajul după înfrângerea cu FCSB și a continuat să laude excesiv viitorii adversari, ceea ce l-a făcut pe Ion Crăciunescu să răbufnească. Demiterea lui Dan Petrescu de la CFR Cluj a fost cerută în direct la TV Fostul mare arbitru a cerut chiar ca Dan Petrescu să fie înlocuit de la CFR Cluj, pentru că, este de părere Ion Crăciunescu, declarațiile sale le dăunează și jucătorilor. De asemenea, Ion Crăciunescu a transmis că preluarea unei alte echipe i-ar fi benefică și lui Dan Petrescu. ”Vreau să-l felicit pe Dan Petrescu pentru rezultatele din anii trecuți, dar m-am cam săturat acum. Cred că asta simt și jucătorii. M-am săturat de văicăreala lui, de clișeele lui. Jucătorii par și ei obosiți, încărcați. Ar trebui o schimbare, cred că și lui i-ar face bine să meargă în altă parte. E o părere, așa simt”, a spus Ion Crăciunescu, la Fotbal Club, de la Digi Sport. CFR Cluj mai are două puncte în fața FCSB-ului CFR Cluj, care părea că se îndreaptă cu pași siguri spre câștigarea titlului și în acest sezon, mai are un avans de doar două puncte în fața FCSB-ului, care a învins-o în primul meci direct din play-off cu 1-0. În runda a șaptea, CFR Cluj primește vizita Farului, duminică, de la ora 21:30, în timp ce FCSB joacă luni, de la 20:30, cu FC Argeș, pe teren propriu, partide care vor fi transmise în direct la Digi Sport 1. digisport.ro
  22. Octavian Popescu (19 ani) a impresionat în acest sezon pentru FCSB și a fost comparat de patronul echipei cu Leo Messi, în principal datorită calităților arătate în duelurile unu contra unu. Jucătorul de la FCSB trebuie însă să arate aceste calități și la alt nivel, mai ridicat, e de părere fostul atacant al Rapidului, Robert Niță. Provocare pentru Octavian Popescu Acesta i-a lansat o provocare lui Popescu de a performa la fel de bine și la echipa națională, nu doar în Liga 1, unde anumiți adversari sunt de o valoare contestabilă. "Sunt nesigur pe viitorul unor jucători, nu-i pot vedea încă lideri de generație sau să poată face diferența pentru a ne duce la un nivel ridicat. Ne rămâne talentul, dar parcă ne adaptăm numai aici, între noi, pe plan local. Din păcate, încă ne lipsesc multe. Și la copii și juniori, și la băieții ăștia mai mari un pic, care ajung pe la tineret. Toată lumea îl vede noul Messi, noul tânăr, noul... Ok, e un jucător bun, un copil talentat, dar hai să facă ceva pe la echipa națională, nu când joacă cu Clinceni și cu Mediaș. Să ajungă să facă la echipa națională ce face la FCSB. Și atunci, da. Să-l vedem dacă se adaptează într-un alt mediu, unde are marja de progres mult mai mare decât în România", a spus Robert Niță, conform Sport.ro. Darius Olaru, Octavian Popescu și Ianis Stoica, urmăriți de Torino Evoluțiile bune din ultima vreme a jucătorilor de la FCSB le-au atras atenția celor de la Torino, din Serie A. Un oficial al clublui chiar s-a deplasat până în România pentru a urmări nu mai puțin de trei jucători de la echipa finanțată de Gigi Becali. Davide Vagnati, directorul sportiv al celor de la Torino, a venit în țara noastră pentru a-i vedea la lucru pe Darius Olaru (23 de ani), Octavian Popescu (19 ani) și Ianis Stoica (19 ani), notează italienii de la footballnews24.it. Acesta l-ar fi monitorizat și pe Rareș Ilie de la Rapid. Cei de la Torino ar fi rămas impresionați de Octavian Popescu și Darius Olaru, însă sunt convinși că Gigi Becali va cere sume de tarnsfer pentru cei doi foare mari pentru ceea ce poate oferi clubul italian. Gigi Becali vrea 50 de milioane de euro pentru Octavian Popescu Omul de afaceri este convins că va da lovitura cu Octavian Popescu pe piața transferurilor. ”Eu cred că are și ceva din Neymar și chiar din Messi, pentru că ai văzut, când dă la poartă, are și noroc și e un jucător de geniu. Chiar o să-l dau cu 50 de milioane. Pe Man l-am dat cu 11 milioane. Poate cineva să-l vândă cu mai mult? Pe Chiricheș am luat 10 milioane și ei l-au dat cu 7. Pe Tavi n-am să pot să iau valoarea lui reală. Eu cred că valorează 100-150 de milioane. O să-l dau la jumătate de preț, cu 50 de milioane”, a spus Gigi Becali, pentru Digi Sport. digisport.ro
  23. FCSB are în plan să organizeze meciul cu CFR Cluj, din ultima etapă a play-off-ului, pe Stadionul Steaua, dacă meciul se va disputa cu titlul pe masă. Planul lui Gigi Becali legat de FCSB și Stadionul Steaua. ”Măcar atâta lucru să fac” Gigi Becali (63 de ani) a dezvăluit ce plan are cu arena din Ghencea, după ce jucătorii, dar și suporterii au solicitat să se joace acolo. Finanțatorul a spus că va întreprinde toate diligențele pentru a primi aprobare, dar că va face acest lucru doar pentru meciul cu CFR Cluj din acest sezon. Becali nu crede că FCSB va primi drept de a mai juca acolo și în sezonul viitor oricând va dori. ”Da, mă voi implica pentru ca noi să jucăm pe Stadionul Steaua”, a spus Gigi Becali, la Digi Sport. Chestionat dacă acest demers va însemna ca de acum înainte toate meciurile vicecampioanei Ligii 1 să se dispute pe arena care a costat 100 de milioane de euro, milionarul din Pipera a replicat: ”E imposibil. Numai meciul ăsta vreau, așa vrea galeria, e dorința lor și vreau să le-o împlinesc. Permanent nu cred că se poate. E stadionul lor, bine, mă, e al vostru.” Cum vrea Gigi Becali să obțină aprobare pentru a juca FCSB pe Stadionul Steaua Becali a mai precizat și cum vrea să-l convingă pe ministrul apărării și pe prim-ministru că FCSB trebuie să joace pe stadionul Steaua. "Eu o să merg în asistență și la prim-ministru și am să spun așa: vreau să vă întreb un lucru. Vrem să fim normali? Dacă vrem să mergem la balamuc, mergem! Domnule, eu am adus în România, din calificări și vânzări de jucători, aproximativ 100 de milioane și i-am băgat în circuitul economic al României. Am plătit taxe și impozite de 40-50 de milioane de când am preluat echipa. CSA nu e Steaua, o sa vedeți că în 4-5 ani se termină procesele și o să vedeți. Bine, eu sunt Steaua. Bine, sunt FCSB, cum vreți voi. Dar eu sunt societate românească în România și ei consumă de la statul român cam 2-3 milioane din banii publici ai armatei. Păi suntem nebuni cu toții? Adică noi nu avem voie, care aducem atâția bani în România? Și ei, care consumă atâția bani, au voie? Și ei, care au stadion de 100 de milioane și atât de mare, joacă cu 2000 de fani in tribune", a explicat Becali. digisport.ro
  24. Răzvan Zăvăleanu, administratorul special al celor de la Dinamo, a vorbit despre situația actuală a clubului și crede că locul din clasament nu reflectă valoarea actualului lot de jucători. Răzvan Zăvăleanu n-are dubii în privința lui Dinamo: "Această echipă ar trebui să fie clasată în altă parte" Dinamo ocupă poziția a 14-a în Liga 1 și va juca barajul pentru rămânerea în Liga 1 și din sezonul următor. Cu toate acestea, Răzvan Zăvăleanu este de părere că actualul lot al "alb-roșilor" ar fi trebuit să se bată pentru partea de sus a clasamentului, însă pregătirea fizică precară a "câinilor" a făcut ca jucătorii să nu se poată ridica la nivelul dorit. ”Astăzi, jucătorii și personalul sunt plătiți la zi. Ne e foarte greu, nu neg, această ultimă lună a însemnat un efort foarte mare din partea noastră și a DDB-ului. Ne uităm cu îngrijorare că abia în iulie vom primi o tranșă din drepturile TV, dacă nu vom retrograda. Uitându-mă la lista de jucători, aș spune că această echipă ar trebui să fie clasată în altă parte, dar iată că nu e așa. Plumbul din picioarele jucătorilor a fost cauzat de pregătirea fizică, făcută pentru baraj”, a spus Zăvăleanu, la Fotbal Club. Răzvan Zăvăleanu, prima reacție după revenirea lui Dorin Șerdean. Ce se întâmplă cu Iuliu Mureșan Răzvan Zăvăleanu a anunțat că Iuliu Mureșan rămâne în club, însă este extrem de afectat de rezultatele din ultima perioadă. ”N-a existat o solicitare în privința domnului Mureșan. Dumnealui este destul de supărat, de stresat din cauza celor întâmplate la Dinamo. Nu poate să-i cadă bine când rezultatele sunt cele care sunt. Chestia cu Nicolae Badea i-a pus capac, pentru că sunt lucruri venite din partea unui dinamovist la care nu te aștepți. Dumnealui a fost afectat foarte tare, a suferit și suferă în continuare”, a mai spus Răzvan Zăvăleanu. digisport
  25. Farul Constanța nu a avut nicio șansă, luni seara, pe teren propriu, împotriva celor de la FCSB, într-un duel din etapa a 6-a din play-off-ul Ligii 1. Trupa lui Gheorghe Hagi a cedat cu 0-4 (0-3), la capătul unei partide extrem de modeste. În urma acestui rezultat, FCSB rămâne în plasa liderului CFR Cluj, la doar 2 puncte în spatele ardelenilor. De partea cealaltă, Farul Constanța rămâne pe locul 5, cu 28 de puncte. Gică Hagi: ”Două meciuri care nu ne caracterizează!” Managerul tehnic al Farului, Gheorghe Hagi, a declarat că obiectivul echipei sale este ocuparea locului 4 la finalul play-off-ului și nu concepe o altă clasare. ”Regele” s-a declarat foarte nemulțumit de jocul prestat de echipa sa în ultimele două runde - 0-3 cu Universitatea Craiova și 0-4 cu FCSB - și nu înțelege de ce sunt atât de multe slăbiciuni în defensiva sa. ”Am avut două meciuri acasă, cu doi adversari foarte buni. Am dezamăgit ca joc. Trebuie să faci ambele faze la nivel foarte înalt, mai ales când întâlnești unele dintre echipele bune din campionat. Chiar dacă îți place să ataci, trebuie să te gândești la partea defensivă, să te organizezi, fiindcă adversarul este foarte bun, foarte iute, tehnic. Dintr-o apărare sigură, am luat șapte goluri și este inadmisibil așa ceva. Lucrul ăsta l-au simțit jucătorii, noi de afară. Jucătorii pe teren cred că s-au simțit prost pe teren, din toate punctele de vedere. Realitatea este cea care este și, din păcate, am făcut două meciuri care nu ne caracterizează. Noi, în momentul de față, n-avem merite. N-avem ce să zice și cred că cel mai bine ar fi să tăcem. Să mergem acasă, să reflectăm și găsim soluții pentru viitor. Sperăm ca în timp să construim o echipă care să fie valoroasă, puternică, să câștige meciurile importante”, a declarat Gică Hagi, la conferința de presă de după meciul cu FCSB. Gică Hagi: ”Trebuie să producem victorii” Cu patru etape rămase de disputat, Gică Hagi va încerca să ducă echipa pe locul 4, iar în Cupa României va fi fanul Universității Craiova. Dacă oltenii vor ridica trofeul, automat locul patru va merge în preliminariile grupelor Conference League. ”La primul interviu am spus că vreau locul 2, că vreau să ne gândim la asta. Pe parcurs am zis «OK, ne mai împiedicăm o dată, e nivelul mai mare». Am zis locul 3. Acum e locul 4. Ăsta e obligatoriu, din punctul meu de vedere. Trebuie s-o face. Nu avem cum să mergem mai jos. Nu știu cum sau cu cine, fiecare meci trebuie luat în parte. Trebuie să producem victorii. Degeaba scriu eu pe tablă că luptăm și trebuie să câștigăm. Nu avem ce discuta când luăm 7 goluri acasă. Mai bine taci din gură, mergem să reflectăm și să ne analizăm. E prea mult pentru mine să iei 7 goluri acasă”, a completat Gică Hagi. Digisport.ro
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.