Jump to content

Casey Stoner pilotează din nou un prototip Repsol Honda


DOMOCA
 Share

Recommended Posts

Casey Stoner pilotează din nou un prototip Repsol Honda

 

 

 

stoner-motegi.jpg?width=815

 

 

Casey Stoner a fost unul dintre cei mai apreciaţi piloţi din motomondialul de viteză. Australianul s-a remarcat în şaua Ducati, în 2007, sezon în care a reuşit să câştige titlul mondial, performanţă care nu a mai putut fi repetată de atunci, indiferent că la team-ul italian au concurat Valentino Rossi sau Nicky Hayden. După un al doilea titlu mondial, cu Repsol Honda în 2011, Stoner a mai rezistat un sezon, apoi şi-a anunţat retragerea din MotoGP.

 

1785691476_1361264733.jpg

 

Totuşi, şefii echipei japoneze au reuşit, graţie relaţiei bune pe care au păstrat-o cu Stoner, să-l convingă pe australian să accepte o sesiune de teste pe circuitul de la Motegi. Scopul acesteia a fost, în mare parte, dezvoltarea prototipului pe care Dani Pedrosa şi Marc Marquez îl vor avea la dispoziţie sezonul următor.

 

"Au trecut aproape 9 luni de la Valencia (n.r. - ultima cursă a sezonului trecut) şi încă mă simt fericit cu decizia pe care am luat-o, aceea de a mă opri. Câteodată mi-e dor să pilotez RCV-ul meu, aşa că mă bucur că HRC mi-a cerut să fac teste în Motegi anul acesta. Asta îmi va permite să mă bucur de ceea ce îmi lipsea: pilotarea unei motociclete de MotoGP! Abia aştept să mă urc pe motocicletă şi să văd ce s-a schimbat faţă de anul trecut, vreau să mulţumesc celor de la Honda pentru această ocazie", spunea Casey Stoner atunci când a fost făcut anunţul de colaborare cu Repsol Honda.

 

 

VIDEO:

 

 

Sursă:

ProSport.ro

Edited by South Cruz
Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.