Jump to content

Cazinoul Constanţa, în continuare ruină după ce a fost pasat între autorităţi pentru refacere


BogdaNNN
 Share

Recommended Posts

Cazinoul din Constanţa continuă să fie în stare avansată de degradare după ce în ultimii ani a fost pasat între autorităţi în încercarea de a se găsi soluţii pentru reabilitare, fără niciun rezultat însă. Autorităţile locale susţin totuşi că lucrările la cazinou ar putea începe anul viitor.

 

 

Viceprimarul Constanţei Decebal Făgădău a declarat corespondentului MEDIAFAX că la începutul acestui an a fost aprobată finanţarea pentru reabilitarea cazinoului cu fonduri europene, iar în prezent se lucrează la elaborarea documentaţiei. Acum sunt făcute expertize tehnice, după care vor urma etapa de evaluare a proiectului, semnarea contractului de finanţare şi organizarea unei licitaţii pentru desemnarea constructorului care va realiza lucrările de reabilitare.

 

Viceprimarul estimează că dacă lucrurile vor decurge conform planului în primăvara anului viitor ar putea începe reabilitarea cazinoului.

 

Dezbaterea privind soarta cazinoului a început în luna mai 2011, după ce a încetat contractul cu firma care concesionase acest obiectiv, iar primarul Radu Mazăre a anunţat că vrea să-l vândă.

 

În 2007, Primăria Constanţa a încheiat un contract cu firma Queen Investments SRL, pentru concesionarea cazinoului pe o perioadă de 49 de ani, cu drept de prelungire, iar municipalitatea Constanţa urma să primeasca anual 140.000 de euro. Mai mult, firma respectivă anunţase că va investi aproximativ 15 milioane de euro în reabilitarea şi modernizarea cazinoului, iar după încheierea acestor lucrări clădirea ar fi avut la parter o zonă de bar, sală de festivităţi, o terasă şi două restaurante, iar la etaj ar fi fost amenajate o zonă de cabaret şi sală de jocuri.

 

Firma Queen Investments SRL nu şi-a putut duce la planul la bun sfârşit, iar în şedinţa ordinară a Consiliului Local Municipal din luna mai 2011 s-a votat încetarea respectivului contract de concesiune.

 

Primarul Radu Mazăre spunea atunci că investitorii respectivi au renunţat la proiect din cauza crizei economice şi preciza că doreşte să vândă cazinoul întrucât municipalitatea nu are bani pentru reabilitarea acestuia.

 

"Să dea Dumnezeu să vină cineva să vrea să îl cumpere, să investească în el şi să-l facă funcţional. Municipalitatea nu poate să ţină cazinouri. Îl vindem. Nu ştiu cu cât, o să spună evaluatorii, dar nu găsesc pe nimeni. Să dea Dumnezeu să-l cumpere vreun arab bogat sau vreun turc care se ocupă de cazinouri. Până atunci îl menţinem cu bănuţi puţini cât să nu cadă, să nu se degradeze. Nu pot să mă apuc să fac cazinouri, nici salon de nunţi. Până acum, din câţi oameni cu bani cunosc, niciunul nu a fost interesat în a prelua acest simbol al Constanţei", declara primarul Radu Mazăre.

 

Propunerea lui Mazăre a stârnit un val de reacţii din partea prefectului de atunci al judeţului Constanţa, Claudiu Palaz, a democrat-liberalilor constănţeni şi a două asociaţii civice, care au început să caute soluţii pentru ca acest monument să nu fie vândut.

 

Astfel, Claudiu Palaz i-a adresat primarului Radu Mazăre o scrisoare deschisă prin care îşi manifesta nemulţumirea faţă de propunerea de vânzare a cazinoului şi îl asigura pe edil că se va opune unei eventuale hotărâri privind înstrăinarea monumentului. De asemenea, liderul PDL Constanţa, Gigi Chiru, afirma că va iniţia o campanie de strângere de semnături pentru organizarea unui referendum privind demiterea primarului Radu Mazăre în cazul în care va fi adoptată o hotărâre privind vânzarea cazinoului.

 

:Sursa: http://www.economica.net/cazinoul-constanta-in-continuare-ruina-dupa-ce-a-fost-pasat-intre-autoritati-pentru-refacere_61358.html

Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.