Leventhe Posted September 29, 2013 Share Posted September 29, 2013 (edited) Turismul este călătoria realizată în scopul recreării, odihnei sau pentru afaceri. Organizația Mondială a Turismului ( O.M.T. ) definește turiștii ca fiind persoanele ce „călătoresc sau locuiesc în locuri din afara zonei lor de reședință permanentă pentru o durată de minimum douăzeci și patru (24) de ore dar nu mai lungă de un an consecutiv, în scop de recreere, afaceri sau altele nelegate de exercitarea unei activități remunerate în localitatea vizatată.” Turismul a devenit o activitate de recreere globală populară. Turismul este ramura economică cea mai puternică pe plan mondial. În 2004 s-au obținut în acest sector, conform Organizației Mondiale a Turismului, circa 623 miliarde de U.S. $. În 2008, s-au consemnat peste 922 milioane de sosiri la nivel internațional, cu o creștere de 1,9% față de anul 2007. Încasările internaționale din turism au crescut în 2008 la 944 bilioane US$ (642 bilioane euro), ceea ce corespunde la o creștere în termeni reali de 1,8%. Cu aproximativ 100 milioane de angajați la nivel mondial, turismul se evidențiază și ca cel mai important angajator. Călătoriile transfrontaliere se ridică la un procent de 25 până la 30 din comerțul mondial în domeniul serviciilor. Ca rezultat al recesiunii ce a afectat economia mondială după anul 2000, cererea turistică internațională a suferit o puternică încetinire începând cu iunie 2008, ce s-a manifestat printr-o scădere a creșterii sosirilor pe plan mondial cu 2% în timpul lunilor de vară boreală. Acest trend negativ s-a intensificat în anul 2009, în unele țări exagerat de mult datorită virusului H1N1, și a dus la un declin mondial de 4% în 2009 cu 880 milioane de sosiri la nivel internațional, și o cădere estimată a încasărilor din turism de 6%. Turismul este vital pentru foarte multe țări, cum ar fi Egipt, Grecia, Liban, Spania și Tailanda, și pentru unele națiuni-insule (Bahamas, Fiji, Maldive) datorită aportului financiar consistent obținut din afacerile cu bunuri și servicii și oportunităților de angajare în industria serviciilor asociată turismului. Industria serviciilor include serviciile de transport (transportul aerian, croazierele, taxiurile) și serviciile de ospitabilitate (cazarea, inclusiv hotelurile și stațiunile, veniturile din divertisment, cum ar fi parcurile, cazinourile, mall-urile, veniturile din muzică și teatrele). Definiție: Theobald (1994) sugera că din punct de vedere etimologic, cuvântul „tur” derivă din limba latină (turnare) și din limba greacă (tornos), cu sensul de cerc – mișcarea în jurul unui punct central sau o axă. Preluat în limba engleză cuvântul tour a căpătat semnificația acțiunii de a se mișca în cerc. În consecință, un tur/tour reprezintă o călătorie dus-întors și cel care întreprinde o astfel de călătorie poartă numele de turist/tourist. Cele mai vizitate țări: În 2008, au fost peste 922 milioane de sosiri în turismul internațional, cu o creștere de 1.9% în comparație cu anul 2007. În 2009, sosirile de turiști internaționali au scăzut la 880 milioane, ceea ce a însemnat un declin de 4% pe plan mondial față de anul 2008[1]. Cea mai afectată regiune a fost Europa cu un declin de 6%. Din cei 880 milioane de turiști străini, mai mult de jumătate dintre aceștia au vizitat Europa, 20,6% regiunea Asia-Pacific, 15,9% cele două Americi, în timp ce Orientul Mijlociu și Africa au atras 6%, respectiv 5,2% dintre turiștii străini[1]. În anul 2004, numărul de turiști care-și petreceau vacanțele în străinatate era estimat la peste 600 de milioane pe an.[2] Organizația Mondială a Turismului raportează următoarele zece țări ca fiind cele mai vizitate pe plan internațional din 2006 până în 2009. Comparativ cu anul 2006, Ucraina a intrat în topul celor zece, surclasând Rusia, Austria și Mexic, și în 2008 Germania. În 2008, U.S.A au înlăturat Spania de pe cel de-al doilea loc. În continuare, însă, cele mai vizitate țări se află pe continentul european. În 2009, Malaezia s-a clasat între cele mai vizitate zece țări. Malaezia și-a asigurat a noua poziție, imediat după Turcia și Germania. În 2008 Malaezia fusese pe locul 11. Atât Turcia cât și Germania au urcat în topul sosirilor, ocupând locurile 7, respectiv 8, în timp ce Franța a continuat să conducă în ceea ce privește sosirile de turiști străini. Istoric: Mai întâi au existat motivații practice (locuri bogate în vânat sau adecvate agriculturii, ținuturi aflate în imediata apropiere a apelor sau catastrofe naturale) ce i-au determinat pe oameni să se deplaseze, dar acestea s-au schimbat odată cu intervenția sedentarismului în viața oamenilor. În Egiptul Antic și în alte culturi vechi de pe toate continentele existau, deja, pelerinaje la templele divinităților (ex: pelerinajul musulmanilor la Mekka/Mecca numit Hadsch sau întâlnirea hindușilor pentru baia rituală în Gange). Alte motive de a călători au fost comerțul extern și menținerea relațiilor politice și economice cu coloniile sau cu alte ținuturi dependente. Încă din vremea romanilor existau localități celebre, renumite stațiuni pentru cei bogați (Baiae). Romanii bogați posedau proprietăți în provincii, pe care din timp în timp le vizitau. Nordicii călătoreau în Groenlanda și America, Arabii pe tot cuprinsul Oceanului Indian. Nu rareori, pe atunci, călătoriile erau percepute ca agresiuni de către localnici. Europa și-a revenit lent după invazia barbarilor (motivul „călătoriei”: condiții mai bune de viață) din declinul politic și economic (în timp ce stabilitatea prevala în China și Japonia). Curând se dezvoltă în Europa un bogat turism religios. De-a lungul rutelor de pelerinaj și în localitățile favorizate de poziția lor geografică pe aceste trasee (porturi, intersecții de drumuri comerciale) s-au înființat pe toate continentele centre comerciale, care i-au readus pe comercianți. Cuvântul turism/tourism este utilizat începând din anul 1811 iar cel de turist/tourist este atestat din 1840. În anul 1936, Liga Națiunilor a definit turistul străin ca fiind „cineva care călătorește în străinătate pentru o perioadă de timp mai lungă de 24 de ore.” Succesoarea acesteia Națiunile Unite, a completat această definiție specificând durata maximă de 6 luni. Turismul pentru relaxare și odihnă: Turismul de recreere a fost asociat cu Revoluția Industrială din Marea Britanie – prima țară din Europa care a promovat turismul de recreere și odihnă pentru lucrătorii din industrie al cărui număr era în creștere în acea perioadă. Inițial, acesta era destinat deținătorilor de mijloace de producție, oligarhiei economice, comercianților și proprietarilor de fabrici. Aceștia reprezentau noua clasă de mijloc. Cox&Kings a fost prima companie turistică oficială înființată în 1758. Originea britanică a acestei noi industrii este reflectată și de denumirile utilizate. În Nice, Franța, una dintre primele stațiuni de pe riviera franceză ce s-a impus de-a lungul timpului, promenada poartă și astăzi numele de „Promenada Englezilor”, iar în multe alte stațiuni istorice din Europa continentală, hoteluri vechi, de rezonanță, sunt denumite Bristol/Carlton/Majestic, ceea ce reflectă dominanța de început a clienților englezi. Mulți dintre turiștii atrași de turismul de odihnă călătoreau la tropice, atât în perioada de iarnă cât și în cea de vară. Locurile cele mai vizitate erau : Mexic, Bali în Indonezia, Brazilia, Cuba, Republica Dominicană, Malaezia, insulele din Polinezia, Queensland din Australia, Tailanda, Florida și Hawaii din Statele Unite ale Americii. Previziuni: Organizația Mondială a Turismului (UNWTO) previzionează că turismul internațional va continua să se dezvolte cu un procent anual de 4%. Cu apariția e-comerțului, produsele turistice au devenit unul dintre cele mai comercializate articole de pe internet. Produsele și serviciile turistice au devenit disponibile prin mijlocirea intermediarilor, deși furnizorii de turism (hotelurile, companiile de transporturi aeriene, etc.) își pot vinde direct serviciile. Aceasta a exercitat presiune asupra intermediarilor atât din partea comercianților on-line cât și din partea celor tradiționali. S-a sugerat faptul că există o corelație puternică între cheltuielile pe cap de locuitor din turism și gradul de implicare al respectivei țări în contextul global. Nu numai ca rezultat al contribuției economice importante la industria turistică, dar și ca indicator al gradului de încredere cu care cetățenii globali impulsionează resursele de pe glob pentru beneficiul economiilor locale. Acesta este motivul pentru care oricare estimare a evoluției în turism poate servi ca un indiciu a influenței relative pe care fiecare stat îl va exercita pe viitor. Se preconizează că turismul spațial va demara în primul sfert al secolului al XXI-lea, deși prin comparație cu destinațiile tradiționale numărul turiștilor care vor zbura pe orbita spațială va rămâne redus, până când tehnologii moderne ca „elevatorul spațial” (space elevator) vor contribui la ieftinirea călătoriei în spațiu. Optimizarea tehnologică va face posibilă cazarea în nave spațiale-hotel, amenajate pe aeroplane bazate pe putere solară sau sau în dirijabile de mari dimensiuni. Hoteluri subacvatice, cum este Hydropolis din Dubai, vor mai fi construite. Pe oceane, turiștii vor fi așteptați pe mari vase de croazieră sau chiar în orașe plutitoare. Tendințe: Ca rezultat al recesiunii din anii 2000, sosirile internaționale au suferit o puternică reducere începând cu anul 2008. Creșterea din 2007 – 2008 a fost de numai 3,7% pe primele 8 luni din 2008. Piața asiatică și cea a Pacificului au fost afectate și piața din Europa a stagnat în timpul lunilor de vară boreală, în timp ce cea din America a avut rezultate mai bune deoarece prin reducerea ratei de expaniune și-a asigurat o creștere de 6% din ianuarie până în august 2008. Doar Orientul Mijlociu și-a continuat creșterea rapidă în această perioadă, atingând o creștere de 17% față de aceeași perioadă a anului 2007. Această încetinire suferită de turismul internațional s-a reflectat și la nivelul industriei de transport aerian, printr-o creștere negativă în septembrie 2008 și o creștere de 3.3% a traficului de pasageri până în septembrie. Industria hotelieră a raportat, de asemeni, o reducere, gradul de ocupare a camerelor continuând să fie în declin. Deoarece situația economică globală s-a deteriorat dramatic în timpul lunilor septembrie și octombrie ca rezultat al crizei financiare globale, era de așteptat ca trendul să continue în 2008 și 2009. Această situație s-a intensificat prin faptul că pe durata primelor 4 luni din 2009 sosirile au scăzut la 8%, unele regiuni fiind afectate și mai mult datorită influenței virusului AH1N1. Sursa: http://ro.wikipedia.org/wiki/Turism Edited September 29, 2013 by Blaze Link to comment Share on other sites More sharing options...
Recommended Posts